Ana Păcurar

nu certa vânturile mele aducătoare de noroc
binele verde ce-ţi albeşte frumos ochii
limpezind inima în izvoare
ca tu să poti zâmbi din nou, a viaţă,
norocul meu nu-l călca sub tocurile lor idioate
sub cerul fiţelor primare,
nu certa violetul meu de neînţeles
vioiul din ochii mei ce râd când se apropie seara, cu tine
norocul meu din vene intern, ce fremătând
îţi deschide viaţa din pântec
dincolo de eul pitit de alţii pe retina ta orbita
bătând vânturile, adevărul
ţi-aş fi dat un punct sigur de sprijin
de mult
în tine însuţi.