Visul, de la origini până în zilele noastre

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Geo Vasile

 

 

Traducerea din limba engleză (Oana Grădinaru) a unui volum purtând titlul „The Dream Encyclopedia“, coordonată şi semnată de James R. Lewis & colaboratorii, iată cu siguranţă un succes de librărie, asigurat de faptul că este, în primul rând, un instrument de referinţă, şi în al doilea rând, abordează o temă ce nu lasă indiferent aproape pe nimeni, începând cu cercetătorii somnului şi viselor, psihoterapeuţi şi terminând cu publicul larg sau visătorii de profesie. Aşadar Enciclopedia visului (Editura Trei, 2006, 380 p.) oferă toate noţiunile legate de vis, din cele mai vechi timpuri (de la Ghilgameş şi Enkidu, trecând prin Vechiul Testament şi până la filmul „Akira Kurosawa’s Dreams“, ce înscenează o posibilă apocalipsă nucleară, dar şi pelerinajul printre picturile şi desenele lui Van Gogh, imagini ale unui oniric afectat de alienare, devenite un univers al imaginilor de coşmar în mărime naturală datorită magiei filmului.

Totul este structurat alfabetic, astfel că volumul se poate citi şi pe sărite, lesne de consultat ca orice dicţionar, fiind nu doar un compendiu de cuvinte-cheie, diferite culturi şi civilizaţii, ci şi o trecere în revistă a tuturor personalităţilor lumii care au avut legătură cu visul, interpretările şi urmăririle lui. Cartea americanului J. R. Lewis, expert în astrologie şi în credinţele şi fenomenele de după moarte, întrunind expunerea ştiinţifică (dovadă vasta listă de referinţe bibliografice inclusiv cărţi de Mircea Eliade) cu expresivitatea maximei adresabilităţi, îşi convinge cititorul că visul este extrem de important în viaţa omului, poate chiar mai important decât realitatea. Nu altceva sugerează parabola taoistului Chuang-tzu care se încheie astfel: „Acum nu ştiu dacă eram omul visând că este fluture sau un fluture care se visează om“. Să fie oare această lume la fel de iluzorie ca visul? O ipoteză încurajatoare este cea că visele pot fi asociate ideii separării trupului de suflet: în timp ce noi călătorim pe alte tărâmuri şi ne confruntăm cu tot felul de fiinţe, corpul rămâne prizonier în pat. Mesajele divine se transmit fie direct, sub formă de revelaţie fie în vis sau într-o viziune în stare de veghe. Cei vechi au cultivat visele („incubarea visului“) fie în scopul vindecării, fie în cel al iniţierii sau divinaţiei. Cea mai masivă şi mai completă compilaţie a doctrinei visului transmisă lumii moderne este „Oneirocritica“ (Interpretarea viselor) scrisă în secolul II d. C. de grecul Artemidorus. O schimbare fundamentală în abordarea viselor s-a produs prin apariţia şcolilor de psihologie abisală de sorginte freudian/junghiană ce individualizau în onirograme documente provenind din inconştient modelate de travaliul condiţiei noastre psihologice. Terapia denumită Gestalt recurge la strategii interpretative ale visului focalizat ca o corolă de componente în dialog. Visul ca „produs finit“ a fost cât de cât „corectat“ de centrii mentali superiori, creând din mesajele incoerente care sosesc la ei structuri narative aleatorii, grupuri de semnale menite a rămâne impenetrabile pentru creier.

Una dintre cele mai captivante direcţii de cercetare care a condus la studiul ştiinţific al somnului, îl constituie relativ recenta investigare a visului lucid. Campionul acestui demers este Stephen La Berge, autor al cărţii de succes „Visarea lucidă“, 1985. În privinţa aspectului mitologic al visării, autorul cel mai în vogă este Joseph Campbell care reluând viziunea lui Jung, afirmă că visele sunt mituri individuale, iar miturile sunt visele societăţii: „Dacă mitul vostru privat, visul vostru, se întâmplă să coincidă cu cel al societăţii, sunteţi în armonie cu grupul vostru. Dacă nu se întâmplă, aţi avut o aventură în pădurea întunecată din faţa voastră“.

Cine vrea să-şi desluşească înţelesurile propriilor vise, are posibilitatea s-o facă recurgând la dicţionarul viselor (p. 285–364) ce înregistrează şi explică aproximativ 700 de simboluri, tip apă, aur, bani, cimitir, crin, doctor, inundaţie, lacrimi, moară, mort, păsări, purpură, sânge, zvastică etc. Enciclopedia visului se încheie printr-o secţiune de adrese utile a peste 200 de centre de cercetare a somnului şi organizaţii care se ocupă cu domeniul viselor.

Cele peste 250 de pagini ale enciclopediei propriu-zise, cu sugestive fotografii, reproduceri de artă, ilustraţii şi vignete, oferă „intrări“ pe tema enunţată de titlu, fişe lapidare, articole de dicţionar, mai concise sau mai extinse în funcţie de importanţa subiectului. Iată câteva la care ne-am oprit: apocalipsa (cartea revelaţiei), arhetipul eroului, arta şi visele, Asclepios (Esculap), creativitatea şi visarea, Daniel, déjà-vu, diavolul şi visele, Mircea Eliade, experienţele de extracorporalitate (OBE: Out-of-Body-Experiences) experienţele din preajma morţii (NDE-Near-Death Experiences), hipnoza, incubus şi succubus, Institutul Lucidităţii (cercetarea visării lucide), Carl Gustav Jung (eul, anima/animus, persona, arhetipuri), Kafka, Macrobius, Sf. Pavel, percepţia extrasenzorială şi visele (ESP) Platon, sexul şi visele, Shakespeare, Tertulian, vindecarea şi visele, vise de nuditate, vise de vizitare, visele căderii, visele de moarte, visele de zbor, visele în filme, viziuni şi vise, Marie-Louise von Franz (studentă a lui Carl Jung, autoarea cărţii „Despre vise şi moarte“).

Acest articol a fost publicat în numărul 23

Lăsaţi un răspuns