Viaţa pisicii în descompunere

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...
Elena-Simona Popescu
Ultima amiază însorită de august
o plimbare ritualică în doi
de data asta până la capătul podului  unde
muşte hienice luau în stăpânire o pisică vie
maro de rasă fără certificat de adopţie
m-am apropiat la îndemnul lui ca de copil
cu ochii rugându-mă
cred că e o pisică bolnavă şi trebuie dusă la veterinar
pisica nu încăpea în plasă
la colţ se vindeau saci de plastic
am cumpărat unul negru
pisica răsufla cu greutatea unui taur agonic
am vârât-o în sac ca nişte hoţi de găini
lumea privea spectacolul de la balcoane
mergeam la pas grăbit cu povara în mână
pe lângă noi treceau zâmbete strâmbe
la veterinar ne-au întâmpinat două pisici curioase
era prima zi de lucru a medicului
iar mi-aţi adus ceva grav bolnav
voi o vedeţi? i se descompune gura
are tumoare malignă
e de la mâncare de la tutun nu ştie nimeni
nu se poate face nimic pentru ea
am mai eutanasiat azi un câine
ne-am privit în ochii complici
ca nişte dumnezei ce pun lumea la cale
dupa care nimic n-a mai contat
pisica a murit în somn fără povara durerii
acul a tras greutatea otrăvii
moartea s-a scurs în gâtul pisicii ca un altfel de aer
care goneşte afară aerul vieţii

medicul grăit-a
30 de lei costă moartea la pisici

Acest articol a fost publicat în numărul 24

Lăsaţi un răspuns