UZP şi Institutul Cultural Român, în parteneriat

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===============================================

uzp

La sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, a fost semnat un Protocol cadru, de parteneriat, între instituţia gazdă şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Domnii Andrei Marga şi Doru Dinu Glăvan, conducătorii celor două instituţii au convenit la o colaborare apropiată, vizând în principal cooperarea inter-instituţională şi promovarea reciprocă a activităţilor, a iniţiativelor şi demersurilor profesionale. Scopul Protocolului prevede şi identificarea valorilor culturale din spaţiul românesc, dar şi în rândul diasporei.

glavan

  marga

 

 

 

Între direcţiile principale ale Protocolului se află activităţi de promovare a imaginii, programelor şi proiectelor culturale ( independente sau comune ) prin toate mijloacele de care cele două părţi dispun; propunerea unor programe şi proiecte comune, realizate în colaborare, în baza unui act adiţional la prezentul parteneriat, indiferent dacă acestea implică sau nu, cheltuieli materiale.

Partenerii vor putea folosi siglele lor în documentele pe care le utilizează în cadrul diverselor acţiuni întreprinse. Părţile vor înfiinţa canale comune de informare şi de promovare a imaginii şi activităţilor pe care le desfăşoară. Vor organiza seminarii, expoziţii, conferinţe, în vederea implementării programelor ce sunt realizate de către cele două părţi. Totodată, partenerii se vor susţine reciproc în elaborarea de recomandări la adresa Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze realizarea proiectelor propuse.

Protocolul mai cuprinde precizări cu privire la metodologia de colaborare, a elaborarii de activităţi comune, prin grupuri mixte de lucru şi asigurarea, prin dialog şi coparticipare activă, la un schimb gratuit, activ şi reciproc de informaţii, unele create exclusiv pentru publicare, pe site-urile: www.uzp.org.ro, respectiv  www.icr.ro

Articol preluat de pe: http://uzp.org.ro/uzp-si-institutul-cultural-romanin-parteneriat/

Acest articol a fost publicat în ANUNŢURI

Lăsaţi un răspuns