Ioan Gelu Crişan

Din piatră rece de bazalt
Străduţe urcă-n vechea urbe,
Cad rupte-apoi dinspre înalt
Şi pier tăcute-n linii curbe.

Triunghiuri paşii-mi împletesc,
Pe cercul vieţii cad secante
Când radicalii îmi vorbesc,
Păşesc străin pe străzi, andante.

Pătrat am capul, îl duc greu,
O sferă vidă-n loc de creier,
Nici nu mai ştiu cine sunt eu
Şi-n care spaţii mai cutreier.

Puncte se-nvârt în propriul eu,
Iar unghiuri drepte mă-nconjoară,
Am o-ntrebare-n gândul meu,
Unde e lumea de afară ?