Un volum dăruit nouă – Dincolo de daruri

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Volumul de poezii Dincolo de daruri, semnat de Ileana Lucia Floran, a apărut la Editura Emma, 2012 și reprezintă un valoros dar oferit cititorilor. După cum titlul ne relevă, autoarea ne dăruiește un buchet de poezii, cu traducere și în limba engleză, un cadou de suflet, un liant între generații, trecute și viitoare, punte de legătură între cel ce oferă și cel ce primește. Se instituie astfel o inextricabilă legătură (apanajul celor Aleși) între cel ce creează și cel ce decriptează mesajul primit. Statutul cititorului este unul privilegiat, situat în proximitatea unui adevărat Demiurg, creator de lumi, de universuri aparte, născute pe marginea sau din Poezie, adică tocmai din darul primit.

Traducerea care însoțește textul oferă cititorului noi oportunități de interpretare, de analiză a versurilor și a universului conturat – un aidememoire al autoarei, sau, la fel de bine, confesiunea acesteia. În poeme precum Rugăciunea de început, uvertura volumului, și Poezia, autoarea își manifestă crezul poetic. Credo-ul se întemeiază pe ideea că rolul și locul Poetului este în Cetate, cu rol de căpătâi. Importanța covârșitoare a artistului – Privilegiatul, înzestrat cu har, cu talent, cu mulți talanți, este subliniată în mai multe rânduri. Prin creația și arta sa, artistul se erijează orgolios în ipostaza privilegiată de mentor, de virtuoz al condeiului, de maestru care se jertfește pe altarul creației sale, binecuvântare și blestem totodată. Binecuvântare întrucât satisfacția și împlinirea prin creație este rezervată doar unora, celor care își pun rodul ostenelii și al jerfei lor în slujba semenilor. Blestem întrucât tributul plătit este, uneori, prea mare.

Exercițiul liric capătă consistență și prin jocul formelor verbale – alternează diverse moduri și timpuri, de la indicativul cu prezentul lui cert, concret și palpabil, la gerunziul sonor și percutant. Ne situăm în aceeași zonă a morfologiei și a sintaxei când remarcăm predominanța substantivelor și a adjectivelor, prezența răzlețită, dar demnă de remarcat, a adverbelor și a pronumelor. Acestea din urmă devin, în majoritate, mărci ale prezenței consistente a eului liric, pronume sau adjective pronominale de persoana I singular. „Înainte de a-mi elibera cuvintele/ mi-ar prinde bine o îmbrățișare…” (Eliberare). Persoana I singular și plural a verbului devine astfel reper al confesiunii, pilon de susținere pentru un întreg eșafodaj: „Repet cifra în minte/ și simt c-am greșit undeva…/ poate ar trebui/ să mai pun o virgulă.” (Aniversare) Forma de plural face ca adresarea către noi să fie directă, nemijlocită, și, ca atare, cu impact puternic asupra conștiinței: „Suntem  – din nou – / pierduți printre lupi.” (Deșertăciune)

În același context vom semnala recurența punctelor de suspensie, care oferă cititorului răgazul de a medita pe marginea amplelor problematizări: „Mă privesc de departe:/ nici măcar nu exist…” (Lucruri ciudate) Semnele de întrebare nu fac decât să dezvăluie acutele trăiri ce stau în spatele interogațiilor. Virgulele, alături de alte semne de punctuație care impun sau evidențiază pauza, valorifică valențele tăcerii. Se instituie un univers singular, în care întrebările primesc sau nu răspuns: „Va reuși, ce?/ să trăiască?/ să se bucure?/ să iubească?” (Lucruri ciudate), „Cine-o fi de vină pentru toate?/ cunoașterea sau ignoranța?” (Poate…), dar care, în mod cert, creează un cadru problematizant.

Portretul își găsește un loc de cinste în această complexă schemă lirică, este vorba despre portretul bunicului, exponent al unei lumi trecute, diferită de cea în care trăim: „Avea zilnic câte un deadline (…)/ deși habar n-avea de marketing.” Oarecum atipică, poezia Speranțe atemporale își ia seva din „mijloc de decembrie ’89” și surprinde frânturi de gânduri și atitudini: „Veniți cu noi” – glasuri de afară/ „Și dac-o fi adevărat/ – gândesc.”

Privit holistic, lirismul subiectiv vine în continuarea, dar și în regândirea tradiției, reabordarea constând tocmai în conjugarea unor mai vechi teme cu filtarea lor prin mai noi și mai moderne prisme.

prof.dr.Mihaela Rotaru

Acest articol a fost publicat în numărul 78

Lăsaţi un răspuns