Un răsărit atât de roşu

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 1,00 din 5)
Loading...

Petre Andrei Flueraşu
Rubrica „Meditaţii Zen”

Un sac mititel n-ar putea conţine un obiect mare. O frânghie prea scurtă nu atinge fundul puţului. Fiecare lucru îşi are valoarea sa.

Zhuang Zi

 

Viaţa este realitatea în cadrul căreia fiinţăm, este sistemul care ne determină în mod absolut existenţa. Nu putem să ne închipuim decât în această ipostază, conştiinţa funcţionează bazându-se în mod aprioric pe ideea de viaţă. Acest sine qua non trebuie acceptat ca imuabil înainte de a concepe orice teorie. Pentru că un sistem ideologic care ajunge să nege însăşi fundamentul său este un sistem absurd, un sistem fără aplicabilitate ontologică.

Iată de ce trebuie să fim fericiţi. Pentru că, orice am face, suntem în mod absolut sub spectrul vieţii, trăim, suntem contemporani cu însăşi lumea din jurul nostru. Fericirea care ne inundă conştiinţa este o fericire simplă, o fericire a fiinţei, o fericire în care trebuie să ne regăsim în totalitate. Viaţa noastră este minunea simplă a naturii, o minune care ne învăluie, oferindu-ne o paletă infinită de posibilităţi. Suntem liberi să alegem calea pe care o considerăm corectă, suntem liberi chiar să refuzăm să alegem. Fericirea rezidă în această libertate absolută, în puterea pe care noi o avem.

Lumea fizică nu poate constrânge fiinţa umană, pentru că pentru aceasta din urmă există raţiunea, capacitatea de a simboliza, de a înţelege mai mult. Iată de ce în fiecare moment poţi găsi ceva pasionant, poţi găsi ceva special. Trebuie doar să cauţi, să îţi doreşti cu adevărat să trăieşti, să ştii că cea mai mare realizare este viaţa în sine. Nefericirile, bucuriile, tragediile, sunt doar momente izolate, momente care nu afectează în mod decisiv fiinţa în sine. Chiar dacă situaţia pare fără scăpare, aminteşte-ţi că întotdeauna răul se poate transforma în foarte bun, aminteşte-ţi că nimic nu este sigur. Viaţa se împleteşte cu moartea, contrariile se atrag, yin trece în yang la fel cum anotimpurile se succed firesc, fără să forţeze.

O lume a ideilor, o lume care se deschide în faţa noastră în întreaga ei imensitate conceptuală, o lume care aşteaptă să fie explorată, atât fizic, cât mai ales raţional. Să ne bucurăm de viaţa noastră, să ne bucurăm de fiecare moment petrecut în mijlocul acestor frumuseţi naturale, fireşti, care există indiferent de noi însă care ni se oferă de foarte multe ori necondiţionat.

Să învăţăm să privim lumea prin ochii unui copil, care în fiecare moment descoperă o nouă senzaţie, un nou sens, un nou simbol. Să zâmbim cu candoarea unui tigru, care înţelege că nimic nu este veşnic şi tocmai de asta veşnicia pur şi simplu nu contează. Să fim fericiţi… Viaţa este aidoma unui basm… O zi a scuturilor sparte, o zi a săbiilor spulberate, însă o zi la sfârşitul căreia soarele va răsări încă o dată, strălucind nepăsător… Dimineaţa va veni mai mult ca sigur… Roşie…

 

Minţile ilustre discută idei, inteligenţele medii discută evenimente, iar minţile reduse îi discută pe alţii.

 

Francesco Begnini

 

Acest articol a fost publicat în numărul 4

Lăsaţi un răspuns