Un Olimp. Inconfundabil…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

 

Motto: “Poezia se naşte din meditaţie şi inspiraţie. Meditaţia este o însuşire, inspiraţia este talent.”

 (Victor Hugo)

Compoziţie cu accente de parodie-pamflet dedicată urbei de domiciliu.

 

 

…Un Olimp. Inconfundabil. Generos, distins, aparte.

Cu pecete. Peste veacuri. Pasiunea pentru carte.

Leagăn viu. Izvor de genii. De valori şi de talente.

Cu “amprente”. (Şi “contururi”). Culturale. Evidente.

Universuri-mii de artă. Întâlnite la tot pasul.

Spaţii largi “cutreierate”. Cu… busola şi compasul!

…Circuit. Un… rond. Agora. Fapt divers cotidian.

Sanctuar-careu de busturi. Cu Poetul în prim-plan.

Trandafiri. Alei. O punte. Flori de tei. Parfum. Romanţe.

Câmp minat cu paradoxuri. Şi… stridente discrepanţe!

Front… «materii» versus «spirit»! Un «delict» original.

Inegal raport de forţe. Cosmic. Grav. Fundamental.

…Pictori. Dramaturgi. Istorici. Publicişti şi domnitori.

Nelipsiţi «Icari» politici. Buni actori. Compozitori.

Teologi. Sportivi. Şi medici. Filozofi şi publicişti.

Panoplie de repere. Mari profesori şi solişti.

Ca la noi, la nimeni alţii. Galeria de profiluri.

Hoarde, şiruri, lungi cortegii. De domenii şi de stiluri.

…Învăţaţi. Figuri didacte. Gânditori. Cu greutate.

Având opere savante. Ani de studii duşi în spate.

Personaje din istorii. Din legende şi idile.

Pomeniţi la festivaluri. La recepţii şi la “zile”.

În discursuri elevate. Prin efigii şi gravuri.

Greii noştri. De calibru. Cu eterne «semnături».

…Azi. Conflict de interese. Entităţi total distincte.

Intelectul. Chiar primează? Şi…primarele instincte!

Luptă surdă, înfundată. Între straturi-generaţii.

Dusă bine la extreme. Cu erori. Şi aberaţii.

Fără capăt. O spun unii. Unic, fără precedent.

Lavă, pietre şi cenuşă. Un vulcan efervescent.

Lava. Râuri de creaţii. Flăcări. Jerbe de scântei.

Un noian de compoziţii. De nuanţe şi idei.

Publicul. Destinatarul. Defileu pustiu. Deşert.

Curge valul piroclastic. Fulminant. Final in(c)ert.

Prea arar, mai lungă vreme. Mai adesea, mici pâraie.

Focuri… de Bengal? Dilemă! Le-aş numi… focuri de paie!  

 

Pietrele– cuvinte grele. Aruncate peste tot.

Atitudini. Evul mediu!…”Legendarul Camelot”!

Regi Arthur? Fair-play? Respectul? (Întrebare grea!). De unde?

S-a pierdut cavalerismul! Nu mai vezi…”mese rotunde”!

Haină. Cu multiple forme! Violenţa de limbaj.

Gale. Scene. Amfiteatre. Cu tăceri de… Ermitaj!

…Ploaie deasă de cenuşă. Fulgere şi… fumigene!

Alexandru…oarecare! Se visează Diogene.

Sincer, concordant şi…«cinic». Caracter curat,…curat!

Căutat. Găsit. Cu… lampa! Pe un tron de împărat!

Nori de praf. Umbre şi ceţuri. Ce acoperă minuni.

Printre «ochiuri» de vârtejuri. Se dezlănţuie furtuni!

………………………………………………………………

…Captivant mai e subiectul! Abordat…destul de des!

Cei ce ne cunosc periplul, vor zâmbi cu înţeles!

Din pleiada de iluştri, totuşi, cineva lipseşte.

Veşnică recunoştinţă celui care îl găseşte!

Suspectat- dovezi, puţine- că ar fi un om cu…minte. 

«Creaturi… prozopoeme». Un amestec de cuvinte.

…Încercări. Experimente. Pe vestigii… literare.

Versuri. Rime. Ritmuri. Teme. Din… poveşti nemuritoare!

Antiteze. Ieri-prezentul. Urme de umor. Cu carul.

Genul. Specia. Enigmă. Greu de încadrat… tiparul!

Scriitor. Ca… vai de lume! Cu limbaj puţin…decent.

Un indiciu. «Minulescu». La română… corigent!

 

 

           Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoşani, martie 2012

 


Acest articol a fost publicat în numărul 66

Lăsaţi un răspuns