Silviu Someşanu

Mă întorc la tine, iubito, lângă foc
La casa răzleţită, ca un cuib uitat,
În mângâiere noaptea dorinţei o sufoc
Afară vântul se-ncinge ne-ncetat.

Mi-e somnul viscolit de o lumină rece
În care crinii plâng după veşminte,
Aud cum timpul prin ceasornic trece
Şi luna prin perdele se face că mă minte.

Trupul tău mă arde ca un jar
Stăpân peste voinţa-mi sedusă şi sihastră,
În sobă mai trosneşte butucul de stejar
Şi noaptea se destramă pleşuvă şi albastră.

Iubito, zorii ne-au surprins cu-o rază,
Şi-n mobile a prins cădura să se-aşeze
Tu dormi, eu o să rămân de pază,
O umbră neştiută ca somnul să-ţi vegheze.