Ioan Gelu Crişan

Tu crezi că poate vreo furtună,
De-o fi mai mică sau mai mare,
Să-mi smulgă sufletul ce doare,
Când nu îl simt la tine-n mână ?

Crezi tu că-i brumă să-l îngheţe,
Când trupul tău în mine arde
Şi chip de lemn sculptat de barde,
Secret divin vrea să ne-nveţe ?

Tu crezi că poate vreo himeră,
De lângă tine să m-abată,
Să facă inima să-mi bată,
Pentru-o iluzie pasageră ?

Mai bine rup carne din mine,
Decât pe tine să te doară,
Iar eu îţi spun, a câta oară,
Că s-au unit două destine.