Tristeţi dureroase

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Dan Orghici

 

Astăzi, nu ştiu ce am, dar sunt trist, se încrâncenă-n mine o seacă durere tristă, posacă parcă, ca un om ce piere pe picioare şi nu ştie ce are. Asemenea este durerea mea. Se zbate tristeţe-mi, se luptă să iasă afară şi nu vreau să o las. Aş vrea să o ascund în străfund de inimă ca nimeni să n-o vadă, să o dospesc doar eu.

Trist sunt şi tristeţea-mi iese prin pori, transpir trist şi înciudat din cauza ei, nu vrea să stea nicicum doar cu mine. Se vrea împărtăşită cu alţii şi eu tocmai asta nu vreau. Curg vale pe faţă-mi tristeţi, boabe de tristeţe în loc de transpiraţie.

Aş vrea să nu se vadă, dar tristu-mi destin, acela de a scrie, nu-mi dă pace. Astfel, cu o ciudă egală cu nebunia o pun pe hârtie. Te voi spune la toţi, tristeţe ce faci din ochii mari, frumoşi şi verzi, ochi trişti.

Na, tristeţe, am să te pun pe hârtia albă, cu grijă ca să nu o înnegreşti, ai vrut să te vezi în faţă, fără oglindă. Oglindeşte-te! Ai vrut public, acum să ai! Cu ura celui ce se răzbună te scriu, tristeţe, poate aşa o să mă laşi să văd ziua frumoasă de afară, caldă zi din astă vară, năduf ce face din nopţi lungi de iarnă, albe şi triste nopţi.

Acest articol a fost publicat în numărul 33

Lăsaţi un răspuns