Mariana Tănase

Port pe frunte crenele de gânduri nerostite
Haina lunii noaptea o dezbracă
Din nou mă-ndrept spre malul cu ispite
Iarăşi joc aceeaşi veche joacă.

Arunc cu amintiri, fac cercuri mari în apă
Păsări zburătăcesc pe zare a perechi
Vântul subţirel prefiră rosturi, parcă sapă
Un nou făgaş de rime prin urechi.

Se dezghioacă mugurii în plete vii pe ram
- poate este floare, poate este frunză -
Incertitudini înfrunzesc spranţa cât un dram
La trezirea somnului din om, confuză.