Anişoara Iordache

valurile-in clatin,
spală temeliile liniştii dintre şisturile calcaroase ale judecăţii
pietrei.

piatra-blândă sub paşii providenţei,
priveşte de la galerie: femeia cu părul de foc.
legată este de stâlpul smereniei, care susţine puterile cerului.
trandafirii sângerânzi au înflorit între pietroşi sâni.

sânii-obraznici,
desfid legile terestre ale durerii;
alăptează visul, care asemeni unui burete absoarbe suferinţa,
transformând sângele
în
rouă a fecundităţii.

fecunditatea-aşteaptă, aşteaptă zorii, ouăle să-şi depună în spatele uşii.
acolo
marea debordează imagini extrase din adâncurile subconştientului;
le întinde ca pe nişte cărţi de joc, pe nisip:
să fie spălate de plânsul revărsat din blidul de aur al sufletului.

sufletul
lipsit de darul lacrimilor
îşi duce traiul în ţara în care iarna este cenuşie şi fără zăpadă.
nu va fi judecat pentru că nu a făcut minuni,
nici
pentru că n-a dobândit contemplaţia
ci
pentru că a topit în cazanul plăcerilor: căinţa.
rog,
pe cel care urca pe treapta a şaptea,
să-mi intindă şi mie
mâna!