Tragedie şi triumf

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 2,00 din 5)
Loading...

Dr.Emil G.Oneţ

 

Cartea astfel intitulată, a Ligiei Seman, din Hunedoara, apărută la Editura Casa Cărţii din Oradea, este una din cele patru realizari publicistice ale autoarei. În cele 533 de pagini ale cărţii, cititorul face cunoştiinţă cu faţete ale societăţii româneşti contemporane, cu care prea puţini sunt familiarizaţi, poate şi pentru că subiectul a fost o bună bucată de vreme de domeniul preocupărilor statului şi prea puţin al organizaţiilor caritabile, atât de palid reprezentate în România dinaintea lui 1989. Prinsă în vâltoarea grijilor cu traiul de fiecare zi, mai ales populaţia oraselor nici nu era informată public despre existenţa şi activitatea caselor de copii, a caselor pentru bătrâni sau a instituţiilor în care erau internate persoanele handicapate sau cu tulburări psihice. Foarte rar răzbăteau informaţii cu privire la modul lor de funcţionare şi atmosfera din aceste instituţii, poate şi datorită faptului că ele erau locurile unde erau plasaţi şi indivizi consideraţi indezirabili, cu vederi politice contrare unui regim opresiv, conceput să aibă totul sub control riguros, capabil să dea impresia unei păci sociale general admise, în care toate problemele şi-au găsit rezolvarea ideală, conform cu principiile egalitariste larg propovăduite. Dar care în realitate se dovedeau a fi lipsite de orice preţuire a omului ca entitate socială. Chiar dacă unul dintre ele enunţa cu emfază că cel mai preţios capital este omul, modul de organizare şi funcţionare a infrastructurilor destinate să rezolve problema dezrădăcinaţilor soartei, era cu mult sub cerinţele fireşti ale unei lumi cu adevărat civilizate. În aceste instituţii se derulau în permanenţă, tragedii personale pe care autoarea Ligia Seman, a reuşit să le sesizeze în toată amploarea lor. Înmănunchind într-o carte trăirile dramatice ale personajelor zugrăvite, Ligia Seman a prezentat cititorilor o frescă tragică a unui segment al societăţii româneşti, pe care puţini l-au bănuit şi care impresionează prin întreaga evoluţie a evenimentelor descrise.
Personajele cărţii, provenind din straturi sociale diferite, dar preponderent făcând parte din grupul celor mai năpăstuiţi: orfani, copii abandonaţi, tineri fără educaţie sau vârstnici “fără nici un căpătâi”, sunt asvârlite de viaţa la marginea societăţii şi duc o existenţă la limita supravieţuirii. În aceste condiţii, o idee care răzbate din deciziile şi comportamentul multora dintre personaje, este dorinţa de libertate individuală. Chiar dacă aparent sunt simpli şi lipsiti de educaţie, copiii care fug din orfelinate şi ajung copii ai străzii, îşi exprimă cu fermitate preferinţa de a fi liberi, neîncorsetaţi de reguli şi nedominaţi de ierarhii convenţionale. Preţul pe care îl plătesc însă cei mai mulţi dintre ei, este neaşteptat de mare, pentru ca, în final, şi acolo însuşirile negative ale omului se manifesta, poate chiar mai dur decât în mediul pe care l-au părăsit. Setea de putere, dorinţa de a domina, avariţia, invidia, violenţa, se manifestă în asemenea împrejurări chiar mai sălbatic decât condiţiile restricţionate ale unor instituţii.
La originea multora dintre nefericirile descrise în cartea Ligiei Seman se află atmosfera familialî disfuncţională, cu părinţi abuzivi, deraiaţi de la o conduită socială normală, datorită alcoolului, lipsei unui minim decent de mijloace de trai şi a altor factori distructivi, care le fac viaţa greu de suportat. Cei mai vulnerabili la consecinţele nefaste ale unor astfel de condiţii sunt, evident, copiii care cresc într-un astfel de mediu. Lipsa de preocupare pentru educaţia lor, limbajul şi comportamentul abuziv, crează traume timpurii care se vor reflecta de-a lungul întregii existenţe de mai târziu.
Vlad, unul dintre personajele principale ale cărţii suferă din fragedă copilărie nişte traumatizari sufleteşti majore, care-l vor marca mulţi ani după ce-şi pierde părinţii şi fraţii. Supus unor maltratări fizice şi psihice permanente în orfelinatul unde este plasat, el devine o brută insensibilă şi refractară chiar la bunele intenţii ale unora din anturajul lui. Evadarea lui nu-i schimbă prea mult statutul de oprimat şi claustrat de toate nedreptăţile ce i se fac. Chiar şi atunci când, cu trecerea anilor, fizic devine mai puternic, îşi manifestă furiile doar sporadic, în mintea lui revenind mereu episoadele din trecut, în care a avut parte de tandreţe numai din partea sorei lui – Ana şi foarte rar din partea mamei. Viaţa dezordonată, nesiguranţa existenţei sale lipsite de afecţiune şi bucurii îl fac să se comporte ca un animal hăituit şi să nu vadă în jur decăt răutăţi, egoism, aducătoare de amărăciuni.
In mentalitatea lui se petrece totuşi o schimbare radicală atunci când i se explică sensurile adevărate ale vieţii şi când constată că pe lume există şi fiinte pure, cu suflet, care fac bine fără să aştepte nici o răsplată. O familie de intelectuali, îi dovedeşte, cu diferire ocazii că oamenii pot fi şi buni, gata să ajute şi să ierte. Cu toate că, pradă unor porniri animalice, săvârşeşte un act mai mult decât reprobabil, atentând la viaţa unui tânăr misionar, familia Marcu nu îl condamnă, ci continuă să-l ajute. Intâmplarea îl aduce în contact – în împrejurări diferite – cu membrii familiei doctorului Marcu, făcându-l să realizeze că este mai important să ierţi şi să faci bine, decât să te răzbuni. Turnura din viaţa lui este facilitată şi de reapariţia în viaţa lui a sorei lui , Ana, cea care i-a lipsit atât de mult în toţi anii de separare.
În derularea acţiunii cărţii, autoarea descrie cu lux de amănunte frământările teribile care macină stările sufleteşti ale personajelor, unele dintre ele punând la îndoială însăşi existenţa lui Dumnezeu. “Dacă el există, de ce este nedrept cu cei năpăstuiţi?” îşi pun întrebarea simplistă cei din anturajul lui Vlad. Replica celor care cred altfel, vine cu promptitudine, dar rezultă mai mult din desfaşurarea ulterioară a evenimentelor.

Bunătatea şi altruismul celor din familia Marcu, chiar dacă sunt şi ei afectaţi de pierderi dureroase, contribuie la transformarea ce se produce în sufletul chinuit al lui Vlad. Schimbările induse îl fac să înţeleagă rosturile pentru care există şi să-şi înfrâneze pornirile instinctuale de răutate care de fapt s-au conturat ca rezultat al schingiurilor sufleteşti la care a fost supus în timp.

Ligia Seman, dotată cu un talent nativ remarcabil descrie în detaliu stările sufleteşti ale personajelor cărţii, relevând dilemele cu care se confruntă, îndoielile care le framântă credinţa, scepticismul cu privire la şansele ce le au într-o societate bazată pe inechitate socială, pe porniri hrăpăreţe şi de dominare. Nemulţumirile individuale au însă, ca mai totdeauna aspectul haotic al unor frustrări în care cei implicaţi îşi asumă vina pe care nu întotdeauna o au, dar care în ochii celor din jur apare ca lipsă de obiective, de curaj, cu alte cuvinte lipsa capacităţii de a se orienta în timp şi spaţiu. Frustrările personale nu răman însă la nivel individual, ci se răsfrang inevitabil asupra celor apropiaţi, care întregesc astfel cercul vicios al nerealizării în ansamblu.

Aplecarea Ligiei Seman către detalii, conferă cărţii un sens de autencitate şi o ajută să-l facă pe cititor interesat să trăiască el însuşi stările sufleteşti prin care trec personajele cărţii. Chiar dacă unele trăsături sunt mai adânc creionate sau accentuate voit, ele nu fac decât să coloreze tragismul descrierilor. În paralel cu acţiunea principală, uneori se fac digresiuni în particularităţile imprimate de timp şi loc, fără a se intra în specificul socio-geografic, care este totuşi oarecum diferit în variate regiuni ale ţării. Faptul nu diminua cu nimic conturarea atmosferei imprimate de mediile în care se desfăşoara acţiunea.

Expunerea beneficiază de multe pledoarii cu tentă filosofică, cugetări şi reflecţii puse în gura diferitelor personaje, ceea ce generează întrebări şi îndeamnă la cumpănirea sensurilor existenţiale ale efemerului nostru periplu terestru. Felicit autoarea pentru această reuşită publicistică şi cred că ceea ce a scris, va reprezenta un punct de referinţă care va ajuta pe mulţi să-şi dea seama cu mai multă compasiune de zbuciumul în care unii dintre semenii noştri îşi duc viaţa.

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în numărul 19

Lăsaţi un răspuns