TRADIŢII DE CRĂCIUN ÎN ISTORIA POPOARELOR LUMII

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

CÂTEVA LUCRURI, MAI PUŢIN CUNOSCUTE:

In fiecare an, sarbatorim nasterea lui Iisus Hristos in data de 25 decembrie. Exista insa nenumarate traditii legate de aceasta sarbatoare despre ale caror origini nu cunoastem foarte multe lucruri si despre care, cu siguranta, ai vrea sa afli mai multe detalii. Spre exemplu, care este rolul vascului si al plantei Poinsettia (Steaua Craciunului), de unde a aparut traditia cu acadelele in forma de bastonas pe care le atarnam in fiecare an in bradul de Craciun si multe alte lucruri la fel de interesante?
CUM S-A STABILIT DATA CRACIUNULUI… Ideea de a celebra Craciunul, in data de 25 decembrie, isi are originea in secolul al IV-lea. Biserica Catolica a dorit sa eclipseze festivitatile si sarbatorile unei religii pagane rivale care ameninta existenta crestinatatii. Romanii celebrau nasterea zeului lor Soare, Mithras, in jurul acestei perioade din an. Desi nu era o practica populara si nici chiar recomandata sa iti serbezi ziua de nastere in acea epoca, liderii bisericii au considerat ca, pentru a putea intra in competitie cu religia pagana, trebuie, la randul lor, sa organizeze sarbatorirea nasterii lui Iisus Hristos. Desi nasterea lui Iisus se crede ca ar fi avut loc in primavara, data de 25 decembrie a fost aleasa ca data „oficiala” de celebrare a lui Iisus Hristos, pentru a putea eclipsa, in sfarsit, religia pagana si festivitatile acesteia.
In Statele Unite ale Americii, Craciunul a „prins” destul de greu. Primii colonisti considerau ca aceasta este un ritual pagan. In perioada coloniala, Craciunul chiar a fost interzis prin lege in Massachusetts.
VASCUL, SIMBOL AL PROSPERITATII…Cu 200 de ani inainte de nasterea lui Iisus Hristos, druizii foloseau vascul pentru a sarbatori sosirea iernii. Acestia adunau aceasta planta verde, un parazit care creste pe alti copaci si o foloseau pentru a-si decora locuintele. Druizii credeau ca planta avea puteri vindecatoare speciale pentru o gama foarte larga de afectiuni, de la infertilitatea femeilor pana la ingestie cu otrava. De asemenea, scandinavii considerau ca planta este un simbol al pacii si al armoniei. Asociau vascul cu zeita lor Frigga, patroana dragostei. Obiceiul de a te saruta sub o crenguta de vasc probabil ca a derivat din aceasta credinta ancestrala. La inceput, biserica a interzis utilizarea vascului in sarbatoririle pregatite pentru Craciun, din cauza originilor sale pagane. Intr-adevar, preotii au sugerat, mai degraba, folosirea ilicelor, ca un substitut adecvat pentru plantele Craciunului.
POINSETTIA SAU STEAUA CRACIUNULUI… Aceste plante sunt originare din Mexic si sunt numite dupa primul ambasador al Americii in Mexic, Joel Poinsett. El este cel care a adus aceste plante in America, in anul 1828. Mexicanii din secolul al XVIII-lea credeau ca aceasta planta simbolizeaza Steaua din Bethleem. Astfel, Poinsettia a inceput sa fie asociata cu Craciunul. In fapt, floarea acestei plante este mica si de culoare galbena. Insa in jurul sau se afla frunze mari, de culoare rosie, care adesea sunt confundate cu petalele Poinsettiei.
BRADUL DE CRACIUN, O TRADITIE FARA DE CARE NU NE IMAGINAM ACEASTA SARBATOARE… Bradul de Craciun isi are originea in Germania secolului al XVI-lea. Era obisnuit pentru poporul germanic sa decoreze brazi, atat in interiorul unei locuinte, cat si in afara acesteia, cu trandafiri, mere si hartie colorata. Se crede ca Martin Luther, reformatorul protestant, a fost primul care a aprins lumanarile din bradul de Craciun. Venind acasa intr-o seara de decembrie intunecata, in apropierea Craciunului, acesta a fost uimit de frumusetea luminilor care straluceau printre ramurile unui bradut din fata casei sale. Luther a impodobit apoi bradul de Craciun din casa sa cu lumanari. Bradul de Craciun nu a fost utilizat la scara larga in Marea Britanie pana in secolul al XIX-lea. Acesta a fost adus in Pennsylvania de catre germani, in jurul anilor 1820.
SIMBOLUL XMAS, CARE SEMNIFICA SARBATOAREA CRACIUNULUI…Aceasta abreviere pentru Craciun, Xmas (Christmas, in limba engleza), este de origine greaca. Cuvantul grecesc pentru Hristos este Xristos. In timpul secolului al XVI-lea, europenii au inceput sa foloseasca initiala numelui lui Hristos, „X”, in locul cuvantului „Christ” din termenul „Christmas”, ca o prescurtare a numelui acestei sarbatori.
Desi crestinii de la inceputuri stiau ca X-ul din nume inlocuia numele lui Hristos, crestinii de mai tarziu, care nu cunosteau originea greceasca a acestui nume, au considerat ca abrevierea „Xmas” este doar o forma de lipsa de respect.

CRACIUNUL IN AUSTRALIA…Australienii locuiesc pe cea mai mare insula din lume care este in acelasi timp si cel mai mic continent. Majoritatea emigrantilor din Australia au venit aici din Anglia si Irlanda si au adus cu ei obiceiurile si traditiile respective. In Australia vremea este opusa fata de ce se intampla la noi si ei sarbatoresc Craciunul in timpul vacantei de vara. Cel mai popular eveniment al sarbatorilor de iarna din Australia este denumit “Colinde la lumina lumanarii”. Oamenii se intalnesc noaptea, aprind lumanari si canta colinde. Australienii sunt mari iubitori de activitati in aer liber. Le place sa inoate, sa faca surf si sa se plimbe cu bicicleta. In sezonul sarbatorilor de Craciun, australienii isi decoreaza casele cu feriga, frunze de palmier si cu mici flori colorate care apar in aceasta perioada. Unele familii impodobesc si brazi. Pentru australieni, sarbatoarea Craciunului incepe la sfarsitul lui noiembrie, cand in scoli si in biserici se monteaza piese de teatru cu nasterea lui Isus. In toata luna decembrie, australienii canta colinde. In ajunul Craciunului, toata comunitatea merge la biserica, iar copiii il asteapta pe Mos Craciun s avian cu daruri. Dupa deschiderea cadourilor in dimineata de Craciun, familia ia micul dejun, compus din oua si sunca si apoi merg din nou la biserica. Dupa intoarcerea de la biserica, intreaga familie si prietenii se strang la masa de Craciun. In unele familii se mananca curcan si budinca cu stafide si coniac. Alte familii fac gratar in curte. Unii australieni merg la plaja sau la picnic in ziua de Craciun. A doua zi de Craciun, pe 26 decembrie, australienii strang bani pentru postas, macelar si pentru cel care aduce ziarul pentru a le multumi pentru ajutorul oferit in anul ce tocmai se termina. Anul Nou este inca un moment special pentru toata lumea, cu muzica, dans si petreceri. Pe 6 ianurie, australienii organizeza inca o petrecere, pentru a celebra sfarsitul sarbatorilor de Craciun.

CRACIUNUL IN BETLEEM…In micul oras in care se spune ca Isus s-a nascut este impodobit in fiecare an. Biserica Nativitatii din centrul orasului straluceste in preajma sarbatorilor de Craciun. Steaguri si decoratii stralucitoare impodobesc biserica. In Ajunul Craciunului, localnicii si vizitatorii se aduna in biserica pentru a urmari sluja si procesiunea de Craciun. Fiecare casa din Betleem are pictata o cruce la intrarea, iar in curte ieslea pruncului Isus. In centrul orasul este instalata o stea uriasa.

CRACIUNUL IN CHINA…Crestinii din China decoreaza casa si bradul de Craciun cu lumini, lanterne si lanturi din hartie colorata. Copiii isi agata sosetele si asteapta vizita lui Mos Craciun (Dun Che Lao Ren). In China, unde marea majoritate a locuitorilor nu sunt crestini, principalul festival de iarna este cel de Anul Nou. Copiii primesc haine noi si jucarii noi, se mananca preparate rafinate si se organizeaza si focuri de artificii. O alta traditie importanta in serbarea de Anul Nou o reprezinta cultul stramosilor. Portretele stramosilor sunt aduse in camera principala a casei.

CRACIUNUL IN BRAZILIA…Brazilienii sunt un mix de popoare din multe parti ale lumii, iar traditiile lor legate de sarbatoarea Craciunului deriva din cele ale coloniilor portugheze. Una dintre cele mai indragite traditii este crearea scenei nasterii lui Isus si a ieslei: Presepio. Aceste scene sunt amplasate in biserici, magazine si in casele oamenilor. Locuitorii din nordul Braziliei au o alta traditie: scena pastorilor. In versiunea braziliana pastorii sunt de fapt femeie, iar un tigan incearca sa il rapeasca pe Isus. Papai Noel este “Mos CRaciunul” care aduce cadouri celor mici. Potrivit traditei, Papai Noel locuieste in Groenlanda, iar atunci cand vine in Brazilia poarta haine subtiri, din bumbac, din cauza vremii caniculare. Masa de Craciun este una speciala si neobisnuita pentru anotimpul de vara. Este formata din curcan, jambon, orez, legume si fructe. In ajunul Craciunului, oamenii merg la biserica la Missa do Galo. Galo inseamna cocos, iar denumirea acestei festivitati vien de la faptul ca la ora 1 noaptea un cocos anunta venirea Craciunului. In seara de 25 decembrie se merge din nou la biserica. Decoratiunile de Craciun sunt compuse din flori proaspete si colorate. In centrul fiecarui oras sunt impobodobiti brazi, iar noaptea de Craciun este marcata prin focuri de artificii.

CRACIUNUL IN DANEMARCA…In Danemarca, sarbatoarea de Craciun incepe in noaptea de 24 decembrie. La miezul nopstii intreaga familie mananca o budinca speciala de Craciun. Budinca contine o singura migdala, iar cel care o va gasi va avea un an nou norocos.  Cel care aduce cadourile se numeste Julemanden si soseste cu sania sa trasa de reni. Mosul vine insotit si de corul de spiridusi, Juul Nisse, care se spune ca ar trai in podurile caselor. In ajunul Craciunului, copiii lasa afara lapte si budinca de orez pentru mos si insotitorii sai.

CRACIUNUL IN INDIA…Crestinii din India impodobesc de Craciun mango sau bananieri. De asemenea ei decoreaza si casele cu Frunze de mango. In unele regiuni din India se folosesc lampi cu ulei colorat pentru decoratiunile de Craciun. Aceste lampisunt asezate pe perete sau pe acoperisuri. In noapte de Craciun, bisericile sunt decorate cu flori traditionale si lumanari colorate.

CRACIUNUL IN IRAN …In Iran se crede ca locuiau cei trei Magi atunci cand pruncul Isus s-a nascut. Crestinii iranieni incep postul pe 1 decembrie. Acesta este “Postul Mic”, iar “Postul cel Mare” incepe cu sase saptamani inainte de Paste. Pe 25 decembrie, iranienii merg la biserica si apoi iua masa in familie. Mancare traditional in aceasta zi este friptura de pui, numita harasa. Iranienii nu isi ofera cadouri, insa copiii primesc haine noi pe care le poarta in ziua de Craciun.

CRACIUNUL IN IRAK…In Ajunul Craciunului, crestinii irakieni sarbatoresc cu intreaga familie. Unul dintre copii citeste despre nasterea lui Isus, iar intreaga familie aprinde lumanari. Dupa ce copilul termina de citit povestea, in curte se aprinde un foc si toata lumea canta colinde. Daca focul arde toate vreascurile, anul ce vine va fi norocos. Daca focul se stinge, fiecare membru al familiei trebuie sa sara de trei ori peste scrum si sa isi puna o dorinta. In ziua de Craciun un alt foc este aprins in curtea Bisericii. Preotul, care tine in mana o figurina ce il reprezinta pe pruncul Isus, incepe slujba. Apoi binecuvanteaza o singura persoana pe care o atinge. Persoana atinsa atinge mai departe pe vecinul sau. Toata lumea prezenta la slijba trebuie sa simta “atingerea pacii”.

CRACIUNUL IN SUEDIA…Acum o mie de ani, Craciunul era sarbatorit in Suedia timp de o luna. Regele Canute a decretat ca sarbatoarea Craciunului sa tina de pe data de 13 decembrie pan ape 13 ianuarie. Pe 13 decembrie, suedezii o celebreaza pe Sfanta Lucia. Povestea Sfintei Lucia i-a fermecat pe suedezi. Se spune ca in vremea persecutiei, Sfanta Lucia ducea mancare celor prigoniti. Ca sa isi lumineze drumul, Sfanta Lucia purta pe cap o coroana de lumanari. In cele din urma, Sfanta Lucia a fost arestata si torturata. In ziua de 13 decembrie, cea mai mare fiica din familie se imbraca cu o rochie alba si o esarfa rosie. Pe capr poarta o coroana din sapte lumanari. Ea ii serveste pe toti membrii familiei cu cafea si prajiturele. In Ajunul Craciunului, un spiridus isi face aparitia din podul casei unde locuieste si imparte cadouri tuturor.

CRACIUNUL IN SPANIA…In Spania, Craciunul este o sarbatoare cu adevarat religioasa. Patronul spiritual al acestei tari este Fecioara Maria, iar sezonul sarbatorilor de Craciun incepe official pe data de 8 decembrie. Ajunul Craciunului este cunoscut ca Nochebuena (Noaptea cea Buna). Intreaga familie se aduna in jurul scenei ieslei pruncului Isus. Aceasta scena e prezenta in majoritatea caselor din Spania. In aceasta noapte se mananca si o prajitura traditionala facuta din migdale. Copiii din Spania priemsc cadouri in noaptea de Epifanie. In aceasta seara, copiii lasa la usa ghetutele pe care le umplu cu morcovi, paie si orz pentru caii celor Trei Magi. Cel mai iubit mag este Baltazar care vine pe un magar si lasa copiilor dulciuri si jucarii.

CRACIUNUL IN ANGLIA…In Anglia este frig si ceata de Craciun. Oamenii se bucura de caldura pe care semineele si sobele incinse o dau. Englezii decoreaza casa cu iedera si vasc. In timpul sarbatorilor colindatorii merg din casa in casa. Acestia priemsc dulciuri si prajiturele cu fructe uscate. Ajunul Craciunului este o zi foarte incarcata pentru eglezi. Impacheteaza cadoruile, pregatesc mancarurile si prajiturile traditionale ai agata sosetele in fata semineului. Dup ace toate aceste lucruri au foste terminate, intreaga familie se aduna in jurul bradului impodobit si citesc povesti de Craciun. La sfarsitul zilei, copiii ii scriu lui mos Craciun scrosiri in care spun ce cadouri isi doresc. Apoi arunca scrisorile in soba, astfel incat dorintele lor sa iasa pe cos. Dupa ce copii merg la culcare, Mos Craciun ii viziteaza. Poarta o haina lung si rosie si duce in spinare un sac cu jucarii si dulciuri. La masa de Craciun, familia mananca curcan umplut cu castanet, gasca cu stafide sau friptura de vita. Cea mai asteptata este insa budinca cu stafide si martipan. Dupa masa de Craciun, familia se aduna in fata televizorului pentru a auzi mesajul de Craciun al reginei. La ceaiul de dupa-amiaza se serveste si un tort special de Craciun.

CRACIUNUL IN CANADA…colonistii germani au venit in preajma anului 1700 din Statele Unite ale Americii si au adus cu ei obiceiurile Craciunului. In anul 1848, printul Albert a impodobit un brad in fata castelului Windsor si astfel Pomul de Craciun a devenit o traditie in Anglia, Statele Unite ale Americii si Canada.
CRACIUNUL IN MEXIC…in toate familiile mexicane se celebreaza nasterea Domnului. Impodobirea bradului de Craciun este, in general, asociata cu nasterea lui Iisus, dar majoritatea familiilor mexicane nu-si permit un bradut si in locul acestuia au un pom artificial.
CRACIUNUL IN IRLANDA…bradul de Craciun poate fii cumparat oricand in luna decembrie si decorat cu luminite, globulete si diverse alte ornamente haioase sau sclipitoare. Unii pun o stea in varful bradului, iar altii un ingeras. Isi impodobesc casele cu lumini si diferite decoratiuni.
CRACIUNUL IN AFRICA DE SUD…deoarece Craciunul este vara, iar bradul de Craciun nu este ceva comun, majoritatea isi impodobesc casele.
CRACIUNUL IN ARABIA SAUDITA…Craciunul este sarbatorit in familie, este interzisa impodobirea caselor, iar pomul de Craciun trebuie sa fie in casa, intr o zona retrasa.
CRACIUNUL IN FILIPINE…pinul este prea scump pentru majoritatea filipinezilor si de aceea ei isi fac singuri pomii de Craciun in diferite culori si marimi. Stelele de Craciun sunt frecvente in toate casele, la fiecare fereastra. Sunt facute din bete de bambus si celofan sau hartie de orez colorata.
CRACIUNUL IN JAPONIA…pentru majoritatea japonezilor care sarbatoresc Craciunul, aceasta este o sarbatoare prin care isi exprima iubirea pentru copii. Pomii de Craciun sunt decorati cu jucarii, dulciuri, iar de jur imprejurul lor sunt candele aprinse.  Cele mai cunoscute ornamente sunt pasarile origami.

CRACIUNUL ÎN ROMÂNIA…Sarbatorile si obiceiurile populare, grupate in preajma solstitiului de iarna (20 decembrie – 7 ianuarie), poarta numele generic de sarbatori de iarna. Perioada este deschisa si inchisa de sarbatori prefatate de ajunuri, atat Craciunul, cat si Boboteaza, si intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. principalele sarbatori ale ciclului de iarna – Craciunul, Anul Nou, Boboteaza – au functionat de-a lungul vremii ca momente independente de innoire a timpului si de inceput de an. Romanii folosesc, pe langa calendarul oficial, recunoscut de stat si Biserica, un calendar neoficial – calendarul popular – creat de popor si transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial si de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe saptamani si luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arat si semanat, pentru petit si logodit, pentru mostenirea stramosilor sau aflarea ursitei etc. Sarbatorile si obiceiurile populare, care au loc in decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixa sau mobila, dedicate divinitatilor calendaristice, oamenilor, animalelor, pasarilor, plantelor, fenomenelor terestre si cosmice sunt cunoscute si respectate, in unele zone etnografice, pana astazi. Unele au preluat numele sfintilor crestini, altele nu au nici o legatura cu crestinismul („Caloianul”, „Paparuda”, „Dragaica” etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Craciunul, de crestinismul carpatic. Divinitati mostenite de la substratul autohton, trac si greco-dac, cele imprumutate si similate de la greco-romani si popoarele orientale, cat si creatiile mitice stramosesti si romanesti alcatuiesc un original panteon.

Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor – in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun – si cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt surprinse lucrand (torc sau tes) in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in aceasta zi este substitut al zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost simbol al vegetatiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat in iarna.

Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. („Steaua”, „Plugusorul”, „Sorcova”), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.

Craciun este un zeu solar, de origine indo-europeana, specific teritoriilor locuite de geto-daci, indentificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, crestinii sarbatoreau Anul Nou in ziua de Craciun. Determinativul de „mos” arata varsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca, impreuna cu timpul calendaristic, la Anul Nou. In legatura cu Mos Craciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Craciun se opune sau impiedica nasterea pruncului crestin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia inseamna moartea Mosului. Traditiile contemporane despre „sfantul” Craciun, despre Mosul „darnic si bun”, „incarcat cu daruri multe” sunt influente livresti care au patruns in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat. Sarbatorile de Craciun dureaza, in sens restrans, trei zile (25-28 decembrie), sau, in sens larg, 19 zile (20 decembrie – 7 ianuarie).

Pomul de Craciun este un brad impodobit, substitut al zeului adorat in ipostaza fitoforma, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna, sinonim cu Butucul de Craciun. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a „Mosului”, numit, in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de la oras la sat, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerarii Butucului (zeul mort) in noaptea de Craciun, simbolizand moartea si renasterea divinitatii si a anului la solstitiul de iarna, Obiceiul a fost atestat la romani, aromani, letoni si sarbo-croati.

„Steaua” este un colind care incepe din prima seara a Craciunului si se incheie la Boboteaza.

CRÃCIUNUL – NASTEREA DOMNULUI (25 DECEMBRIE )

Dumnezeu, vazand ca neamul omenesc este asuprit de diavol, S-a milostivit si L-a trimis pe Arhanghelul Gavril sa vesteasca Fecioarei Maria nasterea, prin puterea Duhului Sfant, a Fiului lui Dumnezeu, facut om, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu s-a nascut intr-o pestera din Bethleem si a fost pus, infasat, de catre Nascatoarea de Dumnezeu, in ieslea dobitoacelor, El Cel care venise sa ne mantuiasca pe toti de pacatele noastre. Nasterea unui mare Imparat fusese prorocita de mult de Vrajitori, care spuneau ca „Stea din Iacov va rasari si va zdrobi stapaniile lui Moab”. Trei magi, cunoscand aceasta prorocire, cercetau cand o sa apara aceasta stea si cand au vazut steaua lui Hristos au urmat-o si, cazand in genunchi, I s-au inchinat Lui si I-au adus daruri, aur, tamaie si smirna. Irod, imparatul iudeilor, temandu-se ca va pierde tronul prin nasterea lui Mesia, a poruncit ca toti pruncii din Bethleem sa fie ucisi. Asa au murit 14.000 de copii, dar Iosif si Maria au reusit sa-L salveze pe Fiul Domnului, vestiti de un inger, figund in Egipt. Dumnezeu s-a facut om pentru a nu ne mai vedea cazuti in rele si nenorociri, pentru mantuirea pacatelor noastre. Craciunul, ziua Nasterii Domnului Iisus Hristos, este cea mai mare sarbatoare a crestinismului. La romani, sarbatoarea Nasterii Domnului se sprijina pe un fond stravechi, legat de cultul solstitiului de iarna, al lui Craciun, personaj mitic dacic, dar si pe datinile romane legate de zilele „Soarelui Invingator” si Saturnalii. Pentru ca acum, la sfarsit de decembrie, este ziua cea mai mica a anului, Soarele trebuie ajutat, prin tot felul de elemente magice, sa nu moara. In vechiul mit al ciobanului Zeu-Mos se introduc elemente crestine si astfel se contureaza povestea ciobanului Craciun. Acesta refuza sa o primeasca pe Fecioara Maria sa-si nasca pruncul. In ascuns, sotia sa o gazduieste si-l moseste pe Iisus. Craciun o pedepseste taindu-i mainile. Fecioara Maria infaptuieste o minune lipindu-i mainile la loc, lucru ce il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat cu bine, Craciun aprinde un rug din lemne in jurul caruia se incinge o hora. Dupa joc, Craciun ii face daruri Fecioarei Maria si pruncului si, astfel, se produce transfigurarea lui Craciun in sfantul care aduce daruri copiilor de ziua Nasterii lui Iisus. Este demn de remarcat ca cei mai multi cercetatori romani afirma ca apelativul de Craciun deriva din cratio, – onis care, in latineste, inseamna nastere. Mai mult, Petru Caraman sustine ca numele de Craciun se gaseste numai la romani. In afara granitelor romanismului, termenul nu se regaseste decat la slavii din imediata vecinatate, care l-au imprumutat de la romani. Sarbatoarea de Craciun imbina o multime de obiceiuri. Dominanta este componenta crestina care marcheaza nasterea lui Hristos si ea se vede in colindele religioase „Steaua” si „irozii” s.a. Craciunul marcheaza insa si un nou ciclu de viata, inceputul unui nou an roman. Obiceiurile au semnificatii multiple. Pe de o parte, se intrevede urarea menita a prevedea, a provoca indeplinirea dorintelor omului si ale comunitatii, dar si protejarea fata de fortele raului. Colindul, in acest context, incepe nu intamplator seara si dupa reguli bine stabilite. In seara de Ajun colinda doar copiii, simboluri ale puritatii, ale curateniei fizice si morale. Abia in ziua de Craciun colinda flacaii, femeile fiind excluse. Ceata de colindatori se organizeaza pe vecinatati si merge din casa in casa pentru ca urarea lor este socotita de bun augur. Arsenalul lor format din clopotei, bete, bice are menirea ca, prin zgomotul facut, sa alunge fortele malefice. In acelasi cadru trebuie amintite jocurile cu masti: capra cu variantele sale – camila si chiar girafa, ursul, calutii, dar si ceata de mascati, care are menirea de a stigmatiza toate racilele din comunitate. Sunt reprezentate, de asemenea, si profilurile ocupationale: crasmarul, caldararul, agricultorul etc. Din costum nu lipseste niciodata siragul de zurgalai, care are aceeasi menire – de a indeparta fortele raului. Craciunul este marcat si printr-o masa bogata, din care nu trebuie sa lipseasca colacii, cornurile, fructele, pestele, dulciurile si, bineinteles, bautura. Tot ce se pune pe masa are o trimitere clara la ocupatiile traditionale ale comunitatii romanesti. De pe masa nu pot lipsi nucile si ouale, care au o simbolistica mai complexa, cu trimitere la rezistenta in timp, la samanta care nu se pierde. Sarbatorile de iarna, incepute de Craciun odata cu Nasterea lui Iisus, se incheie abia la Boboteaza cand in lumea satului au loc alte petreceri unde, intr-un cadru special, sunt prezentate comunitatii viitoarele cupluri si astfel viata isi reia ciclul firesc, odata cu renasterea naturii.

COLINDELE

Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pâna la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. În orase întâlnim colindatori odata cu lasarea serii si pâna în miez de noapte. Cu traista dupa gât, cu bâta în mâna si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate: Buna dimineata la Mos Ajun,Ne dati ori nu ne dati”, si daca cei din casa întârzie a le deschide usa spre a le împarti colindeti, încep sa cânte mai departe: „Am venit si noi odata /La un an cu sanatate, /Si la anul sa venim /Sanatosi sa va gasim. /Ne dati, ne dati, Ori nu ne dati” Cu acest prilej gazda le împarte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framântati si copti chiar în acea noapte a Mos Ajunului.
În ajunul Craciunului, ca si în ajunul Anului Nou în toate provinciile românesti copiii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: „Florile dalbe”, „Lerui ler”, „Ziurel de ziua”, ori „Valerim” si „Veler Doamne”. În afara de seara mare a colindelor se mai colinda si în seara Sfântului Vasile, paralel cu Plugusorul sau Uratul, precum si de Florii si Paste.  Sub numele de colind si colindat trebuie sa întelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sarbatorile susmentionate când copiii, ca si flacaii satelor, merg din casa în casa, cântând cântece pentru a ura sanatate si fericire gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri (colindete) în bani sau în natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.

Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor în fata carora le cânta. Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul colindatului de tip pagân: având de fapt origine comuna cu acesta. Astfel întâlnim: Colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor, Închinarea Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, Închinarea Magilor, Taierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Vânzarea si Rastignirea , Coborârea de pe Cruce); Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.);  Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului bogat si milostiv, colind de preot, de cioban, de vânator, de pescari, de marinari, colind de viteaz, de familie, de însuratel, etc.). Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul colindului:  pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt preotii, calugarii si cântaretii bisericesti, dascalii si diecii, fiindca ei erau cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor Sfintilor. Cât priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care au faurit poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea veac de veac si an de an în obiceiurile si datinile stramosesti, la marile sarbatori de iarna. Steaua De la Craciun si pâna la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneste la toate popoarele crestine. Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra în casa în zilele Cracinului, cânta versuri religiose despre nasterea lui Isus: „Steaua sus rasare”; „În orasul Vitleem”; „La nunta ce s-a întâmplat”; „Trei crai de la rasarit”.

VICLEIMUL…În unele locuri în noaptea Cracinului putem întâlni si cântarea religiosa cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta drama religioasa ne înfatiseaza misterul Nasterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati îmbracati în portul ostasilor romani, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si în unele parti o paiata.
Vicleimul apare la noi pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseana si se leaga de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania si Ungaria, a patruns la noi prin sasii din Transilvania. Din prima forma a Vicleimului, prezentarea magilor si dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor carturari, trei tipuri principale, în cele trei mari tinuturi: Muntenia, Moldova si Ardeal. Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar si astazi, partea profana, jocul papusilor. Într-o cutie purtata de doi baieti este înfatisata gradina lui Irod si o parte din piata orasului. Mos Ionica, îngrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care satirizeaza întâmplari si obiceiuri prin care sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se sulemenesc. Vechi de tot, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar în palatele Domnitorilor tarii.

CAPRA…Începând cu Ignatul si sfârsind cu zilele Craciunului, prin alte parti începând cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia. Ca si în celelalte jocuri cu masti practicate în timpul sarbatorilor de iarna, si în jocul caprei si-au facut loc, pe lânga mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dând uneori o nuanta de grotesc. Jocul „caprei” (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale în turmele pastorilor, succesul recoltelor – invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul „caprei”.Aceasta se pare ca îsi are originea în obiceiurile romanilor si elinilor: fie în jocurile si cântecele desfasurate în jurul altarelor pagâne de preotii sau cântaretii travestiti în dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare. Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza.

GHEORGHE A. STROIA – Adjud, decembrie 2010.  LA MULŢI ANI !

Acest articol a fost publicat în numărul 51

Lăsaţi un răspuns