Toamnă bogată pentru Cristi Crişan

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

George Arhip

 

 trofeu.jpg

Ziceam cu un an în urmă, cu ocazia lansării volumului „La stânga”, dar şi în 30 septembrie anul acesta, la „Lume… Lume!” că autorul nu ştiu dacă va trăi din scris, dar că sigur trăieşte prin scris. Iată că vin două evenimente care să contrazică un pic cele spuse. Primul s-a produs chiar cu ocazia lansării cărţii „Lume… Lume!”, când doamna Ileana Floran, directorul revistei „Visul”, i-a înmânat prietenului nostru Trofeul Revistei „Visul”, cea mai mare distincţie oferită unui participant la concursul iniţiat de revistă (peste 100 de participanţi), înaintea altor autori, care s-au prezentat cu o carte de vizită mult mai „grea” la competiţie. Al doilea eveniment a avut loc săptămâna trecută, sâmbătă 20 octombrie a.c., la Târgu Jiu, la Gala Laureaţilor Concursului Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”. Prietenul nostru a obţinut cu lucrarea „Lume… Lume!” cel mai mare premiu pus la bătaie, înaintea chiar a reputatului umorist Cornel Udrea. Preşedintele juriului, George Corbu, dar şi nu mai puţin renumitul Ştefan Cazimir, l-au îndemnat să se lase de alte preocupări (de cele lucrative – n.n.) şi să-şi vadă de scris, că acolo îi este viitorul. Asta o ştiam şi noi, prietenii lui Cristi, dar iată că această recomandare vine din partea unor „grei” în branşă.Cristi, cât mai multe succese îţi dorim! Succesele tale le simţim ca fiind şi ale noastre, ale colegilor de la Cenaclul Literar-artistic „George Topîrceanu”. Felicitări şi cât mai sus!

diploma.jpg

Acest articol a fost publicat în numărul 13

Lăsaţi un răspuns