Ion Toma Ionescu
din volumul în pregătire “Expoziţie de luturi”

roi de lăcuste
izbind în sensul invers
acelor de ceasornic
precum ştergătoarele
de parbriz
pe retină
fragmentând rigoarea
fecundă a ploii

un bici de foc
sparge pârloaga norilor
cine sunt să fiu eu
şi-a pierdut steagul
liberul arbitru
în cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale

poate ploaia
meteoriţilor în tăcerea
întinsă a câmpiei
dezmierdând
pielea de bivoliţă a nopţii
din loc în loc
va deschide hublouri
în interiorul literei vii

la început
cuvântul a fost
ca o piatră aruncată
în mare
şi marea învolburată
înghiţii în burta ei uriaşă
de balenă rapace
focul

numai din mare
se întrupează zeiţa
şi tot din mare corăbiile
se retrag în păduri
unde corăbierii altădată
şi-au ascuţit săbiile
muşcând adânc
în trunchiuri de pini

e timpul de ceaţă al vidrei
roi de lacuste
în burta bătrânei
clepsidre
devoreaza nisipul