Strada

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Viorica Marica

 

Este o după amiază frumoasă de primăvară târzie, cu soare blând care încălzeşte insectele agitate de culorile şi de parfumul florilor de liliac, al narciselor şi al lalelelor din grădinile oamenilor care locuiesc pe o strada liniştită, cu case vechi boiereşti, faţadele ilustrează toate stilurile prezente în arhitectura secolului al XIX-lea, de la cel de inspiraţie clasică până la cel Art Nouveau, caracteristic sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Ornamentele caselor, excepţional de bogate, sunt de factură neoclasică, cu elemente de Renaştere. Casa Lilianei are ferestrele încadrate de frontoane sprijinite pe coloane ionice, intrarea principală este subliniată prin coloane dorice la parter şi ionice la etaj, încadrate de o parte şi de alta de coloane corintice înalte. Întreaga faţadă a casei este împodobită cu busturile în medalioane ale înaintaşilor, cu grupuri de personaje, toate în relief.
Micuţa Liliana, o fetiţă de 7 ani, blondină, cu părul lung, buclat, cu o feţişoara rotunda de păpuşă şi ochi mari albaştri, merge grăbită pe aleea străjuită de lalele şi narcise, se îndreaptă hotărâtă către poartă care dă înspre stradă, o deschide şi o trânteşte, după care strigă alintată către casa vecină:
– Codruţţţ! Codruţţţ! Codruţ!
Fetiţa este îmbrăcată într-o rochiţă lila, cu volănaşe şi dantele, în păr are prinse cîteva fundiţe asortate, iar pe umăr poartă o poşetă rozalie plină cu mărgele, brăţări din sticlă, ineluşe din plastic, un strugurel şi cutiuţa cu farduri, înfige mâna în poşetă scoate cu gesturi repezite un şirag de mărgele pe care şi le atârnă de gât şi câteva brăţări şi inele, pe care le potriveşte pe mâini, bate nerăbdătoare din picior. Din casa alăturată, este decorata în stil eclectic, cu ferestrele încheiate prin arcade, cu ancadramente, coloane, capitele compozite, în cartuşul de deasupra intrării este săpat în piatră anul construcţiei: 1885, iese un copil blondin de aproximativ acceaşi vârstă cu fetiţa, vine în fugă spre aceasta.
– Ce mi-ai adus? se alintă copila.
Liliana se aşează tacticoasă pe băncuţa din faţa propriei curţi, iar Codruţ se aruncă şi el dintr-un salt lângă ea, îi oferă zâmbind o ciocolăţică albă cum îi place ei. Codruţ este un băieţel şaten, mărunt şi slăbuţ, care ţine veşnic o acadea în gură, din acelea care colorează buzele şi limba în nuanţe mov-verzui, este bolnăvicios, mama lui din precauţie îl îmbrăcat tot timpul cu haine groase. Fetiţa desface grăbită ambalajul şi rupe ciocolata în bucăţi, începe să mănânce.
– Hei! Ce faceţi broscoilor, staţi la soare?! strigă Zenovel, celălalt vecin al Lilianei, „duşmanul”, locatarul unui conac brâncovenesc, care îmbină stilul tradiţional românesc cu simplitaea şi eleganţa barocă! Un băieţel de 8 ani, solid, cu o claie de păr şaten cârlionţat în cap, cu faţa plină de pistrui, îmbrăcat în genul Army. Începe să cânte:
– Doi broscoi se legănau, pe o pânză de păianjen,
– Şi pentru că, pânza nu s-a rupt,
– Au mai chemat un alt broscoi! Ha! Ha!
Fetiţa sare de pe băncuţă, unde Codruţ rămâne nemişcat cu acadeaua în gură, ia o poziţie războinică cu pumnul şi poşeta îndreptate către adversar, toate bilele, mărgelele de pe ea se lovesc datorită mişcării bruşte, producând un zornăit ameninţător:
– Broască râioasă eşti tu! Ce vrei urâtule, nu te-a chemat nimeni, ai venit nepoftit?! se răţoieşte ea.

– Ha! Ha! râde duşmanul. Pace! şi se aşează pe băncuţă cu gesturi leneşe, fetiţa rămâne în picioare, cu mâinile încrucişate pe piept.
– Hai să ne jucăm în stradă, să oprim maşinile! spuse Zenovel. Pun pariu că nu ai curaj să treci strada cu încetinitorul!
– Zenovel, mă enervezi, zise fata cu ifos, nu am chef să mă joc cu tine, de câte ori să-ţi spun?
– Numai acum, e ultima dată, dupa asta nu te mai cunosc…nici pe tine nici pe Pătuţ ăsta al tău.
– Codruţ, protestează, fără vlagă acesta.
– Bine, fie…, se sclifoseşte ea, ca să-ţi arăt că nu mi-e frică de nimic, o să merg!
– O să afle ai noştri, o să ne pedepsească, protestează cu voce piţigăiată de spaimă Codruţ, nu te duce Lilişor, ăsta te învaţă numai prostii…
– Hai Codruţ, nu o să se întâmple nimic, o să vezi!
Cei trei copii se îndreaptă către stradă, Zenovel, urmat de Lilişor care-l târăşte după ea ţinându-l de mână pe Codruţ, care nu vrea să participe la asemenea aventuri, care mereu se sfârsesc rău pentru ei.
– Eu primul, zise Zenovel, că-s bărbat.
Se coboară hotărât de pe bordură şi traversează foarte încet strada, maşinile se opresc, se opreşte şi el în mijlocul străzii şi-i priveşte impertinent pe şoferi care încep să claxoneze enervaţi, unul dintre ei deschide portiera maşinii şi-i spune enervat:
– Hai măi copile, altă treabă nu ai decât să te joci în mijlocul străzii!
Luat la rost, Zenovel fuge râzând înapoi pe trotuar.
Alertată de zgomotul din stradă bunica Lilianei, o doamnă autoritară şi impunătoare, vine repede către copii.
– Lilişor te-a rugat bunica să nu pleci de pe băncuţa de la poartă, ce cauţi în stradă?!
– Dar buni’,…ne jucam, se alintă ea, cu glas plângăreţ!
– Lilişor nu ai voie în stradă, eşti pedepsită două săptămâni te joci numai în curte, nu mai ai ce să cauţi la poartă, şi nici nu mai ai voie să-ţi cumperi în această perioadă clămiţe pentru păr!
– Dar buni’, cum mă mai duc eu la şcoală fără clame noi, ştii că în fiecare zi port altele, o să râdă colegele de mine, nu o să mai fiu la modă…se roagă ea distrusă. Doar era în clasa I-a la sfârşit, uff…din cauza nesuferitului de Zenovel…
Bătrâna îi împinge în curte pe Liliana şi Codruţ, dar nu-i dă voie lui Zenovel să intre.
– Tu te duci la tine acasă, că faci numai prostii, data trecută când ai venit la noi ai tăiat furtunul cu care udăm florile, ai vrut să te urci în liliacul alb de la poartă şi l-ai rupt, ai tras cu pistolul cu bile de cauciuc în porumbei, şi câte şi mai câte, faci prea multe năzdravănii! Mergi acasă la tine!
– See you later, aligator! cântă el. Eu mă duc să prind albine!
Cei doi copii cuminţiţi de bunica se vor juca, vor face temele împreună, aşa cum fac în fiecare zi, până nu vine năstruşnicul lor vecin să le tulbure liniştea… Din grădina alăturată se aude Zenovel „Ha! Am prins deja trei albine!” băiatul este la vânătoare de albine, alt sport periculor, altă provocare…

Acest articol a fost publicat în numărul 36

Lăsaţi un răspuns