Soldat în armata Republicii Socialiste… ( II )

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Gelu Crişan 

 

Apropo de treaba aceasta, camera de arest se afla în clădirea corpului de gardă care avea W.C.- ul în curte ca la ţară. Într-o zi soldatul Paraschiv se plângea că nu ştie cum să-i facă viaţa amară inamicului său fruntaşul Turcu, care se afla la arest. Paraschiv nu-l suferea pe Turcu de când făcuse el o demonstraţie de karate şi spărsese o uşă. Turcu îl pârâse ofiţerului de serviciu iar acesta l-a plimbat pe bietul Paraschiv vreo oră cu uşa în spate prin unitate spunându-le tuturor:

– Fiţi atenţi, că băiatul e karatist şi ăştia sparg tot ce prind !

Fruntaşul Turcu era la arest pentru că întârziase câteva ore la întoarcerea din permisie. Poate că scăpa de pedeapsă dar când ofiţerul de serviciu l-a întrebat de ce a întârziat, Turcu i-a răspuns cu un aer serios:

– Raportez, am întârziat pentru că a tăiat tata porcul.

– Şi fără tine nu putea să-l taie, l-a întrebat ofiţerul.

– Ba de tăiat, putea să-l taie dar cu celelalte ce făcea?

– Care celelalte, se miră ofiţerul ?!

– Păi… să vă raportez, la noi nu se taie porcii de tot, ci numai cât avem nevoie, de exemplu, tata după ce a anesteziat porcul cu o sticlă de rom i-a tăiat numai un picior din spate şi a durat mult până i-am montat proteza în locul jambonului, ca să nu meargă porcul în cârje şi să râdă satul de noi, d-aia am întârziat.

– Cum să-i taie…bâigui ofiţerul uluit de cele ce auzea.

Hohotele de râs ale soldaţilor care ştiau ce fel de poamă e Turcu l-au trezit la realitate şi dându-şi seama că e luat peste picior, l-a trimis pe acesta direct la arest.

Paraschiv considerând că acum e momentul potrivit, le ceru prietenilor să-l sfătuiască cum să se răzbune pe Turcu. Unul îi spuse să arunce drojdie în W.C.-ul de afară, pe care urma să-l cureţe Turcu a doua zi. Zis şi făcut. Paraschiv porni spre bucătărie cu gândul să-i ceară bucătarului nişte drojdie dar pe drum s-a întâlnit cu un prieten de-al sau care lucra la magazia de alimente şi a luat de la acesta un pachet mare de drojdie pe care l-a aruncat  în W.C. iar dupa apelul de seară a fugit în satul din apropiere să bea ceva.

Intre timp lui Turcu i se schimbase pedeapsa si fusese scos din arest şi trimis la bucătărie ca să cureţe ,,un munte’’ de cartofi. Când se întoarse Paraschiv, înveselit de poşirca ieftină de la birtul din sat, dădu nas în nas cu ofiţerul de serviciu, care-l trimise direct în locul încă cald lăsat liber de Turcu.

În ziua următoare lui Paraschiv i s-a ordonat să execute programul obişnuit al celor din arest, având ca obiectiv final „W.C.-ul”. Ajuns la locul de executare a pedepsei, Paraschiv făcu ochii cât cepele, neputându-şi dezlipi privirea de la uşa pe sub care ieşea bolborosind o pastă cafenie spumoasă şi urât mirositoare, produsă de drojdia care fermentase şi pe care o aruncase chiar el acolo. Când deschise uşa „bucuria” se revarsă afară şi-şi dădu seama că a cazut în propria capcană. Pană seara târziu a curăţat locul, stropindu-se din cap până-n picioare cu materie „ parfumată „.

Timpul trecea încet, încet şi se apropia Ziua armatei. Personajul responsabil de aprovizionarea unităţii cu alimente era un plutoner major înalt şi gras, care gâfâia toată ziua plimbându-şi şuncile transpirate între magazie şi bucătărie.  Într-o dimineaţă a luat trei soldaţi şi-au plecat cu camionul la oraş după alimente. Plutonierul era nedespărţit de o servietă cu burduf care era plină mai tot timpul. În oraş au intrat într-un magazin cu autoservire ca să cumpere ceva. El mergea în faţă şi ce lua din raft  punea, fără să se uite, într-un coş pe care-l ducea soldatul din spatele lui. La un moment dat, soldatul rămăsese gură-cască în faţa unui raft, dar majorul neobservând acest lucru, a luat două pungi cu lapte şi le-a dat drumul acolo unde ştia ca e coşul. Pungile au cazut şi s-au spart la o fracţiune de secundă una după alta cu un zgomot de pistol iar plutonierul s-a aruncat pe burtă cu mâinile pe cap. Speriat de zgomot, căţelul unei doamne a rupt-o la fugă prin magazin agăţând cu lesa un raft cu conserve care se împrăştiară pe jos, iar casiera a început să ţipe crezând ca au năvălit hoţii. Când s-a ridicat din balta de lapte, majorul s-a dus lângă casa de marcaj să-şi facă ordine în servietă. Începu să scoată din ea tot felul de lucruri pe care le punea pe tejgheaua casei de marcaj. Tresări când auzi din nou ţipătul casierei şi descoperi repede cauza. Pe tejghea printre lucrurile scoase de el se afla un pistol, pe îl ţinea ca de obicei neregulamentar, în servietă . Hotarât lucru, nu era cea mai bună zi din viaţa lui.

Vremea trecea greu şi neavând mult de lucru la centrală, mă „drogam”cu romane poliţiste, dar pe masă ţineam la vedere o carte roşie a colecţiei „Din gândirea politică a tovarăşului…” ca să se umfle-n pene secretarul de mândrie că munca lui dă roade. Oare cât de dobitoc trebuia să fie, ca să creadă aşa ceva ?

Într-o dimineaţă se auzi ţârâitul telefonului. De obicei, când un general voia să vorbească cu comandantul unităţii, suna înainte un ofiţer mai mic în grad ca să nu aştepte generalul până-l găseam eu pe comandant. În ziua aceea a fost altfel, când am ridicat receptorul, o voce groasă şi răguşită mormăi:

– General Bărboi…

Am sărit în picioare şi am început regulamentar :

– Să trăiţi, sunt centralistul U.M. 014…

– Lasă asta, zise generalul, dă-mi-l pe comandant.

Am rupt-o la fugă ca să-l caut pe comandant, am dat buzna în biroul contabilei de unde i se auzea vocea şi am strigat sufocat :

– Tovarăşu’ general…

– Maior, mă, zise comandantul.

– Tovarăşu’ general…încercai din nou.

– Maior, mă, ce ai te-ai tâmpit ?

-Tovarăşu’ general Bărboi, la telefon, am reuşit să spun în sfârşit.

Se albi la faţă şi o rupse la fugă spre centrală iar eu după el. Luă receptorul şi începu:

– Să trăiţi tovarăşu’ general, vă rog să mă scuzaţi că v-am făcut să aşteptaţi, sunteţi bine sănătos, ce mai face doamna Bărboi…

Când se opri, de la celălalt capăt se auzi :

– Sunt locotenentul Constantin, tovarăşu’ general mi-a spus să vă spun că vă sună mai tarziu.

Interesantă zi, toată lumea avansa în grad , eu îl făcusem pe maior general, maiorul îl făcuse general pe locotenent…

Acest articol a fost publicat în numărul 15

Lăsaţi un răspuns