Nick Stancu 

Prin subsoluri şi noroaie, ronţăind ce-i stă în cale
Cu răbdarea-i înnăscută, şobolanu-ajunge sus
Ocupând un loc de frunte, într-o unitate care
Îi asigură şi hrana şi o cota de surplus.

Îşi consolidează treapta, printr-o experienţă vastă
Pe decurs a trei decenii, ca şef, la biroul plan
Când, îndrăgostit de-o mâţă îşi înşeală speţa castă
Crezând c-ar fi mult mai bine, să pozeze în motan.

Mâţa tandră subalternă i se-alintă somnoroasă
Ori de câte ori apare, şobolanul în control
Răspunzând la provocare, prin privirea languroasă
Dând din coadă bucuroasă, că un şef îi face-ocol.

Pretendenţi să-i linga laba, se găseau din abundenţă
Chiar acum se zbate-n plasă, fără şanse, un pisoi.
Materialistă mîţa ştie a face diferenţă
Dintre-un şobolan pe treaptă şi-un pârdalnic de cotoi.

Cu potenţa cam apusă şi cu-n trup intrat la apă
Şobolanul compensează, însă-ntr-alte calităţi
Dă un loc călduţ la mâţă şi din când în când adapă
Cu vreo primă deocheată, ce-alţii o cam văd din părţi.

Viaţa i se pare roză, tineresc îi e elanul
Dimineaţa-i însorită, poezie-i pare seara
Însă-mi pun o întrebare, prevăzînd din timp finalul
Ce păţeşte sobolanul când pisica scoate gheara?

1985