Singurătate

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Dedicată lui Ion Pop dispărut din localitatea Sâmbăta în anul 1671 în timp ce mergea la sapă.

Băgăi doi dumicați în grabî, luăi sapa, ș-o porni ‘nainte s’o aștăpt pe drumu’ ce dușe la isvăr. Suoarîle dogărea sus în văzduh, iar ia nu măi sosea și irea doar zi dă prășit. Nu măi păt sta mult, trebuiește să mă duc, mă aștaptă tata șî frații, da’ chiar în momentu’ șela o zăresc și mă aprăpii di ia.
-Nu prișepi mă Ioane să nu’mi mai ții calea? De câte ori oi vrea să-ți spun?
-Mărie, să mă iărți, dar mi-iști tarî dragă.
-Ți-oi fi, nu ți-oi fi, io am pe altșineva, așa că nu mă măi aștăpta, că aștăpți dijeabă! Nu-mi plașe să te tît vânturi după fusta mia, că să scornăsc vorbî și mi-i teamî di ș-o zișe lumea. Am crezăt c-oi prișeput și mi-oi da pașe. Nu gândăști cum mă simț, Ioane! Nu gândăști! Da’ lasă c-o să mă rog io la Dumnizău să te facî să prișepi că așa șeva nu si cade. Tare-aș vrea să sîmți și tu cum îi.
-Da’ pă șine ai Mărie?
-Nu-i traba ta să aflî, tu veze-ți d’ale talî!
-Mărie, nu ti dușe! Îți juruiesc c-o să te las în pașî, numa’dă-mi o gură Mărie! Numa’ una și n-o să mai auzi di minî.
No, că prost oi fost, amu’ cum s-o mai las, când la ia ‘mi sboară gându’? Of, of! Că prost mai îs. Da’ o să se facî recolta și-o să vină vremea culesîlui. Oi prind’o io singără pi câmp.
Iete c-au sosit șî leneșîî iștia, da’ n-am timp di pălăvrăjeală, tre’ s-o scot cât măi digrabă la capăt. Purșed cu două rânduri de-o dată șî lovesc cu setî grunjîî di pământ. Of, că înșet se mai urnesc de parcî munșesc pă pământu’ altuia.
-‘Aideți mă fraților, că ne răzbește foamea ‘nainte să ‘jungem la salșia aia!
-Nu ti mai văicări atâta și ia-o ‘nainte că mi-iști tânăr și te țîn puterile. Măcar de-oi  ‘junje pân’ la  ‘otar.
-Of, dar’ar boala’n voi că di ‘bia vă mișcăți momâilor.
Șî dau vajnic și dăspic buruianele fărî sî vatăm păpușoiu’. Dau șî dau, da’ salșia îi tăt măi dăparte. Ce parascovenie o măi fi șî ista? Mă încumet măi puternec, măi cu vaj șî dau și dau dă nădușesc și-s tăt numai apî. Suoarîle aista nimărnic mă frije tarî. Of Mărie, da’ tu ștîî cum mă simț eu? Ți pasî ție vrun picușăr di minî? Cât mă frământesc io păntru tinî? Mă mistuiesc Mărie și alta nu, da’ tu ai pă alșineva căre ți sărută buzele și dărme la sânu’ tău. Of, of…
Rându’ ista nu se măi termină șî el odatî? Șine l-o pus pă ăst bătrân să-l ia taman ași lângă gârlă? Necuratu’ păsemne. No că nu măi păt. Mă așăz o țâră să mi trag sufletu’. Mă trăzăsc păste un șeas, două, cu Suoarîli săs di tăt și mă uit dupî iștia, da’ văz că nu-s. S-or dus acasî sî mănânșe, crez. N-or tărminat niși rându’, puturoșîî. Mă întărc și văz că ș’or lăsat sapele acolișea, în mijlocu’ ogorului.
-Băi nevolnișilor! Vin iștia ăi Preotesei și li fură! O dat foamea’n voi d’oți dispărut așa, pi năvâzute? De ‘nic nu steți în stare, nu alta.
Tăt câmpu’ îi gol, pe ulițe nici țipănie di om, parcî i-o măncăt pământu’.
-Undă boala v-oți ascuns mă cu tățîî?
În ogradî iarăși nimănea. Strig după mumă, da’ ‘nic. În tindă mămăliga s-o lipit de tuși și mirose tarî urît.
-Io mă spătesc pe cămp iar vouă vi arde de șagă mă netrebnișilor!? Ieși-țî la fațî, ‘aideți odatî că s-o ars șî mămăliga.
Nimănea. Iăs la drumu’ ăl marî, undă îștia ai pârcălabului îs tot timpu’ la juacă și văz că-i pustiu. Înșepe să nu’mi măi placî dilăc. Niși uameni, niși orătănii, ‘nic. O dat strechea-n iei de s-or ascuns așa cu tățîî? Mi vine să lăcrămez di năcaz.
-Mă, undă îsteți mă? Gata cu șaga, ite, plâng, mi-i frică, da’ gata! ‘Aideți să îmbucăm șiva și să ne punem pe trabă, pământu’ n’aștaptă! Da’ cin’ s-aud? Îs duoar io șî copașii iștia ce mî privăsc urît.
-No, la șe vă holbăți așa? Vrăți să mă rog șî io la bunu’ Dumnizău să vădeți cum mă simț?

Acest articol a fost publicat în numărul 48

Lăsaţi un răspuns