Singura întrebare

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Încercând să fur o gură de aer din tabloul care reprezintă un peisaj muntos încep o dimineaţă plină de soare şi posibilităţi. Apoi, mă trezesc căzut din patul cu arcuri mărunţite ce mimează o saltea confortabilă, şi îmi dau seama că treaba cu „posibilităţile” a fost doar un vis. Ies în balconul ronţăit de timp şi privesc grămada de fetiţe cu codiţe bulucindu-se în direcţia falezei. Şcolăriţe fără şcoală.
Mă întreb oare ce fac profesorii fără elevi? Se bucură găsind clasele golite ca după un jaf armat, sau, trişti, se aşează cu coatele sprijinite de bătrâna catedră, rememorându-şi trecutul?
Pe cine să mai înveţi în zilele noastre? Toţi se nasc deştepţi, frumoşi şi devreme acasă. Probabil, uneori, nici că îţi mai vine să umpli catalogul de absenţe. E ca şi cum ai recunoaşte că te-ai trezit cu noaptea în cap pentru a te închide între patru pereţi goi.
În toate astea, găsesc un lucru bun: soarele bate atât de tare, încât, dacă stai proţăpit pentru mai mult de zece minute în strălucirea lui, miroase a prăjeală. Cu această ocazie îţi aminteşti de timpurile când toţi se îngrămădeau să aducă carne, numai să nu îi pui să aibă grijă de grătar. Acum… Să spunem doar că vremurile acelea s-au pierdut. În curând escapadele prin baruri şi restaurante şi concediile la mare şi la munte vor fi istorisite sub formă de poveşti. Când le vor asculta nepoţii, se vor înspăimânta şi vor fugi ca glonţul pe uşă strigând:
– Mama!… Mama!… Vino repede că bunicul a început să aiureze. Mi-e frică să nu moară…
Îmi aduc aminte de bărbatul care arăta ca un gigantic pui la rotisor. A intrat în farmacia ticsită de personaje care arătau precum zombii din filme şi, când i-a venit rândul, a întrebat:
– Nu vă supăraţi doamnă, ceva pentru arsuri de piele?
Farmacista a început să-i prezinte produsele, odată cu preţul fiecăruia. Descurajat, bărbatul a oprit-o.
– Altceva mai ieftin, că pentru astea nu am bani.
Doamna cochetă a dat din umeri într-un gest „inimos” de nepăsare şi i-a recomandat o alternativă:
– Cumpăraţi două sticle de iaurt şi ungeţi-vă cu ele pe corp.
– Iaurt…, a visat omul cu ochii deschişi. Nu am mai mâncat aşa ceva de pe vremea lui Ceauşescu.
Asta a pus capac. Farmacista i-a indicat binevoitoare uşa, după care s-a reîntors la treba ei.
Bărbatul s-a pierdut în mulţimea de pârliţi. Nu ştiţi ce sunt ăia „pârliţi”? Înseamnă că o duceţi bine.
Pârliţii sunt acei mulţi bătuţi de soartă, care au neobrăzarea să mai deschidă din când în când gura şi să îşi ceară drepturile. Care au nesimţirea de a le deranja somnicul inocent din timpul serviciului celor aleşi pentru a sluji ţara.
Totul a ajuns să fie ca o cursă de unul singur, la al cărei capăt te clasezi, indiscutabil, numai pe locul doi.
Întrebarea care rămâne nu e cine e acela care sfidează imposibilul subclasându-te şi luându-ţi toate premiile.
Întrebarea e: Până când?

Acest articol a fost publicat în numărul 47

Lăsaţi un răspuns