Sihastrul

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Marcel Cuperman

 

Un nuc bătrân şi singuratic,
Ca un străjer, sus, pe colină,
Îşi mişcă coama fantomatic
În nopţile cu lună plină.

 

O bufniţă cu albe pene
Şi ochi rotunzi de alabastru,
Se-opri din zbor, plutind alene,
Pe craca nucului sihastru.

 

Cu vocea ei în trei silabe
Vibrând ca o funebră geamă,
Nucului sur cu verzi podoabe,
I se-adresă buha, cu teamă:

 

– Copacule cu plete sure,
Bătut mereu de vânt şi furii,
De ce nu stai şi tu-n pădure
În rând cu rudele naturii?

 

Uimit, şi tremurându-şi coama
Din amorţirea nopţii rare,
Cu vocea lui ce umple drama
Răspunse nucul c-o-ntrebare:

 

– Mă-ntrebi de-a mea singurătate?
Chiar tu, o pustnică celebră
Ce-şi duce viaţa-n libertate
Zburând mereu într-o tenebră?

 

Printre copacii deşi din codru,
Nu am nici aer, nici lumină.
Eu nu pot fi ca vărul cedru;
Eu vreau să am fruntea senină.

 

Şi-apoi, mi-e grea şi adaptarea
Printre vecini ce dau din cioate,
Ţesând cu vrejurile calea,
Umbrindu-mi gândurile toate.

 

Prefer să stau aicea, singur,
Bătut de ploi şi de furtună,
Decât să am un trai nesigur
Înghesuit de-o văgăună.

 

Prefer să fiu cu capu-n soare
Şi vântul să îl ţin în hamuri,
Decât în codrul-închisoare
Bătut mereu de alte ramuri.

Acest articol a fost publicat în numărul 22

Lăsaţi un răspuns