____________________________________________________________

Dincolo de lumină, cuvintele dor
umbra lor în somnul lung
alunecă printre degete subţiri
cu tot cu răul cu care te-ai născut
şi te încreştinezi plângând.
Copil, îţi scrijeleşti pe scoarţa copacilor
numele învăţat să-l spui
ca un insemn al vieţii tale.

Scrii în inima lemnului ori pietrei
în lacrima lor nimic nu se stinge
se aşeaza tăcerea
cu nedezlegate taine.
Toţi încercăm să ne înălţăm
învăţând poveţele nemuririi
până la marginile cerului
şi călătorim în suflet
către steaua adevărată.

Universul neştiut de odihnă
întrupat în primul cuvânt
are vocaţia infinitului
şi samânţa încolţeşte.