Dan Orghici

Plăpând ghiocel, nu te-nţeleg ce cauţi aşa devreme afară? Mă înduioşezi de-mi vine să dau paltonul jos şi să-l pun pe tine. E frig. Da ştiu că tu vrei să-mi vesteşti noi începuturi, prevestitor al renaşterii tu eşti plăpândă floare ce-nfloare între zăpezi. Eşti chiar hotărât să mă trezeşti? Nu fii rău, nu am lâncezit destul, mai vreau ca-n iarna ce nu mai trece să stau în pat cu dună, troznească şi mâine un lemn uscat în sobă, mai lasă-mă să zac între perne cu puf şi să nu ies afară, că-i mare ger. Plăpând ghiocel oare de ce ai mai răsărit?

În definitiv tu eşti de vină! De ce ?

Tu vrei primăvara să vină, iar eu acum şi-ntotdeauna mă simt nepregătit. Nu vezi plăpând ghiocel?!? Nu-i iarnă doar afară. E iarnă la mine-nlăuntru, de mă ustură, îmi arde sufletul dar nu cu flăcări, dimpotrivă cu acea arsură ce doare, degerătură de inimă pot scrie, ca să-nţelegi. Am un ţurţure acolo unde ar trebiu să fie acel motoraş ce dă vieţii trăirea. În loc de sânge, transportă prin vene-mi acel ţurţur, mici bulgări de gheaţă. Iar tu cu tot dinadinsul vrei să-mi vesteşti că vine căldura pe care eu nu o mai simt.

Plăpând ghiocel, nu te-nţeleg, ce cauţi aşa devreme afară? Mă înduioşezi de-mi vine să dau paltonul jos şi să-l pun pe tine. E frig. Mi-e greu, dar tare dori-mi-aş să pun tot patul cu soba cea mare cu tot, astfel să te astup să nu te mai vezi. Plăpând ghiocel. La ce…. ai mai răsărit!!! Hîîîm, te rog de mă lasă să mai stau în nepăsare, că-i tare bine din amorţeala leneviei să nu te trezeşti. ..

Da ce mă asculţi, de nu eşti tu acel găsit astăzi de mâine, veni-vor ai tăi fârtaţi, asfel nu scap, rămân doar cu iarna din suflet şi pa!