Silviu Someşanu

Trecuse noaptea, umbră peste ape,
Şi trestii lungi ar fi ţinut în mână,
Un timp egal cât irişii sub pleoape
Au adormit cu capul în fântâna.

Dar nu se ştie timpul câtă dezlegare
În ierburi dus să se îmbrace mire,
A risipit în infinita-i alergare
Să-i fie lumii cheag de alcătuire.

Vibrau lăute încărcate de tăcere
La ceas în zori când soarele-şi spală
În florile câmpiei, butoaiele cu miere
Şi vara îmbracă haina-i arhietipală.

Învingem somnul pe un pat de umbre
Să ne-nfruptăm din dragostea firească,
Uităm cu totul de clipele mai sumbre
Şi mai trăim o zi de vis, împărătească.