Silviu Someşanu

Sunetele vocii tale
Sunt atât de suave şi calde,
Că aş putea să nu le aud
Îmi este de-ajuns închipuirea.

Lumina ochilor tăi
Este atât de vibrantă,
O simt cum îmi arde dorinţa
Şi nu mă mai apropii.

Urmele paşilor tăi
Sunt atât de neverosimile,
Îmi este deajuns să sărut glezna
Pentru ca să simt cum calci.

Dragostea ta este o umbră
Care creşte odată cu iubirea,
E deajuns să ajungă la amiază
Ca să se piardă în linişte.

Şi apoi nimicul e atât de întins
Că se crează o entropie
Încât, e de-ajuns să-l percepi,
Ca să ştii că totu-i fară rost.

Şi ce ar putea fi viaţa
Decât o clipă decăzută,
Pe care nu o luăm în seamă
Fiindcă şi aşa trece.

Un comentariu la “Şi aşa trece…,”