Şerban Tomşa – Gheţarul (recenzie de carte)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

Romanul lui Şerban Tomşa a apărut în 2009, sub egida editurii Cartea Românească.

Acţiunea romanului se învârte în jurul personajului Tom Kastelka, ce poate fi privit ca un alter ego al autorului, dacă ne gândim la faptul că personajul însuşi declară că scrie “cel mai mare roman al tuturor timpurilor.”

Cele 12 capitole nu au primit niciun titlu din partea autorului.

Motivul central îl constituie alienarea personajului principal. Totul începe atunci când, locuind în orasul Pharos, Tom primeşte o scrisoare de la un vechi prieten, Samuraiul, scrisoare a cărei citire are ca şi consecinţă mutarea eroului din spaţiul real într-un spaţiu aflat la graniţa dintre realitate şi irealitate. Aflat în acest topos, timpul pare să aibă capacitatea de a se dilata sau contracta în funcţie de trăirile personajului, în sensul că acesta este pus în situaţia de a se întoarce în timp succesiv, reconstituindu-şi astfel, pe baza amintirilor, întreaga existenţă, începând cu amintirile legate de casa parintească, familia, învăţătoarea terorizantă din ciclul primar al şcolii, Indio, colegul său de joacă, fetele pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului – cărora nu a avut niciodată curajul să le mărturisească sentimentele, de teama a ceea ce ar putea urma – plus alte personaje cu diferite roluri până atunci în viaţa sa.

Aflăm, de asemenea, că personajul a suferit o depresie care pare să-l fi urmărit toată viaţa şi care-l face să trăiască doar în lumea cărţilor pe care le-a citit.   Samuraiul îi găseşte problema, după cum reiese din citatul de la pagina 382: “Teama de eşec te împiedică…”

Are loc a alunecare a epicului spre o latură oarecum magică şi fantastică, ca-n povestea colonelului Buia. Naratorul se leagă şi de latura socială, făcând parcă un portret colectiv al poporului român, în momentul în care la pagina 301, afirmă: “Românii sunt frustraţi…”.

Apare confuzia legată de temporalitate, datorită faptului că spaţiul nu se poate repera, iar acţiunea iese din planul realului.

Tom se dovedeşte a fi un inadaptat în tabloul societăţii, simţindu-se mereu singur, “ca prizonier într-un glob de sticlă.”

Personajul simte la un moment dat că trăieşte într-o singură dimensiune, planurile prezent, trecut şi viitor devenind unul singur.

Hotelul din oraş, în care sunt adunate toate tipologiile de personaje – doctor, profesor, calugăr, sportiv, orb – , se desprinde parcă din universul sadovenian al Hanului Ancuţei, căci personajele îşi derulează memoriile.

Totul devine un spectacol în care timpul îşi depăşeşte limitele normalităţii, deoarece apar personaje gen Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepes, Mihai Eminescu, I.L.Caragiale etc.

Naraţiunea atinge nivelul unei distopii care ne-ar putea duce cu gândul la “Ferma animalelor” a lui Orwell, datorită inversării valorilor, care apare în cadrul Şcolii Învingătorilor a colonelului Buia, unde morala nu-şi are locul, iar regula de bază este că “Cea mai importantă regulă este că nu trebuie să ţii cont de nicio regulă”.

Toate personajele par să se învârtă în jurul unui act care devine obsesiv pe parcursul romanului: sexul.

În timp ce pentru celelalte personaje gheţarul aflat în apropierea oraşului pare să reprezinte un pericol : « Vezi gheţarul acela ? », pentru Tom, acesta pare « un decor potrivit pentru paradis », datorită luminii puternice care se degajă de la acesta.

Acest articol a fost publicat în numărul 43

Lăsaţi un răspuns