Septembrie, la sfîrşit…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (12 voturi, în medie: 4,33 din 5)
Loading...

Luminiţa Cristina Petcu

Şi apoi să rostim în ordinea firii
un cuvînt taumaturgic
ca după un ultim val ce-şi retrage de la ţărm spuma iluziei,
dimineaţă de lumină aşteptînd un tren în blînda captivitate
a hîrtiei,
un fum de ţigară izbit în oglinzi
aripi fixate spre nord
întîia ploaie căzută peste noi şi frigul,
nici o durere nu e mai caldă în Septembrie
ca plecarea cu faţa spre tine
doar eu sînt banca de lemn, peronul murdar,
în sală…tăcere desăvîrşită scrisă cu litere mici
într-o epocă de decadenţă
inima mea strigă cu disperare
în ritmul inimii tale
mai departe decît moartea,
această profeţie care ia totul fără să dea nimic în schimb,
niciodată…

Tu, Hamlet al melancoliilor mele de lemn
pedepseşte-mă cu nefericirea ta,
înfrunzind…

Acest articol a fost publicat în numărul 25

Lăsaţi un răspuns