Arhiva revistei

Fiica

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Nu plânge, chip distrus.

Vezi în tine, şterge-te acum,

Din golul ce eu am adus

În sufletu-ţi gol, făcut scrum.

 

Nu-ţi voi şterge lacrimile

Ce curg azi din vina mea,

Te voi răni, apoi du-ţi patimile

Departe, nu în lumea mea.

 

Lumea mea ce astăzi o clădesc

Pe zidul lacrimii tale fierbinţi

Distrugându-ţi-o pe-a ta, doresc

Să rămâi vie, fără părinţi.

 

De vei muri curând, voi râde,

Promit azi în faţa-ţi lăcrimată

Căci astăzi plângi, înstrăinată,

De lume, de tine şi de tată.

Paradis

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 3,50 din 5)
Loading...

Cade şi se stinge tăcut,

Plângând, blesteamă când

Vede cum spintecă-n vânt

Nu se simte, dar e crud.

 

Vântul spintecat nu simte

Căci e gol, preum eu sunt.

Atunci la marea de cuvinte

Capul voi pleca, râzând.

 

Râd.O fac plângând greoi.

Şi mai plâng râzând,căci voi,

Îngropaţi în ape grăitoare

Tot ce mai e pur sub soare.

Apus de soare la țară

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

========================================

Șezând pe o bancă de lemn, sub un măr înflorit, privind cerul de foc, doresc tuturor să vă lasați purtați de armonia naturii, de pacea sfârșitului de zi, să auziți în depărtare larma satului românesc, să simțiți în aer fumul focului din vatră. Ici colo câte un câine hămăind, să auziți…

Să simțiți cum toată suflarea se retrage la odihna binemeritată, după o zi plină de viață… Să vă lasați purtați de amintirea copilăriei și de pacea colțului de rai numit Acasă.

Doresc tuturor toate acestea șezând pe o bancă de lemn, sub un măr înflorit și privind cerul cu soarele la asfințit. Mă las purtată de gânduri, mult mai departe, undeva în trecut….

 

Șed pe prispa casei înroșită de purpuriul apusului, când pe pereți se ivesc discret umbrele calme ale înserării. Din cotețul lui câinele Lăbuș scâncește a foame, deși nu este vremea cinei lui. Găinile se cațără una câte una în salcâmul bătrân, din mijlocul curții cârâind încetișor, obosite de alergarea și râcâiala de peste zi cu gușile pline de boabe. Porcul, tronând în culcușul lui iși așteaptă, grohăind când și când, tuciul lui cu mâncare caldă. Caprele își dau laptele rumegând frunze fragede și dulci de porumb la iesle. Peste sat se lasă umbra inserării atât de leneș și odată cu ea și pacea. Undeva departe, la o biserică din sat, se aude clopot bătând rar. ”Cineva a murit.” apare gândul. ”O fi fost bătrân? Femeie sau bărbat?”. Veștile acestea se afla de regula a doua zi: ori vine vreo femeie dis de dimineață și-i anunță pe bunici, ori la sfatul de la drum. Clopotul nu mai bate.

Totul amorțește tăcut. Animalele sunt gata potolite de foame, femeile pe la vetre mestecând mamaliga-n tuciul de pe pirostrii. barbatii încuind toate acareturile si animalele la locurile lor.

Bunica este în bucătăria de vară. Eu nu mă duc s-o ajut în seara asta. Mai mult aș încurca-o. Stau aici, pe prispă, privind cum soarele se îndreaptă calm spre linia orizontului. Deși devreme, bunica mă strigă să merg la masă. Nu mi-e a merge acolo. Sunt urechelnițe și mi-e frica de ele. Totuși ca în fiecare seară îmi fac curaj și mă duc. Privesc în jurul meu bucataria aceea simplă de vară cu pământ pe jos. Vatra, în care mai mocnește focul, se află într-un colț al încăperii, sub coșul mare cu policioară, masa joasă rotundă tronează în mijlocul  bucătăriei, pe care mămăliga aurie și aburindă așteaptă pe tocător. Străchinile, trei la număr, cu lingurile de lemn alături, așteaptă cuminți ca bunica să le umple cu laptele de capră proaspăt muls.

Mă așez pe scăunelul făcut de bunicul meu pentru mine, lângă vatră și incep a mânca fără grabă. Să uit de urechelnițe mă gândesc la orice.

În amurgul ăsta n-am mai asistat-o pe bunica la muls, cu toate că îmi place să stau pe vine lângă ea și să văd și să ascult sunetul jetului de lapte cum izbește cu presiune strachina adâncă. Mă gândesc la amurgul de ieri si de alaltăieri și de răsalaltăieri… Parcă văd în fața ochilor spuma care se formează și mi-e dragă capra noastră albă. Mi-am întins mâna și-i mângâi ugerul. A simtit atingerea mea delicata, mână străină. Și-a întors blând capul către mine mehăind încetișor. M-am ridicat în picioare s-o scarpin între coarne. Cu botul umed mă mirosea. Miroseam a laptele ei. Miros a iezii ei care nu mai sunt. Și țipă după mine de fiecare dată când mă îndepărtez. Bunica ramane de obicei în urmă. Ia puțină spumă de lapte din strachină, apoi face cruce pe spinarea caprei cu spuma laptelui. Mereu mă minunez când face acest lucru. Mereu pun aceeași întrebare:  „De ce faci, buni, așa?”. ca de fiecare dată, răspunsul ei vine târziu: „Să nu se deoache, maică! Să dea lapte bun mereu!”

Zâmbesc amintirilor mele. Brusc, realizez că am terminat de mâncat felia de mămăligă tăiată cu ața de bunicul. intind mâna mai iau o bucată de mămăligă. În strachina golită de lapte își face apariția o felie de brânză albă, untoasă, suficient de sărată, plăcută la gust. Îmi fac un bulgăraș din mămăligă și puțină brânză,din care, apoi, mușc cu poftă. Bunica se amuză mereu când mă vede făcând bulz. De data asta, brânza nu se mai fărâmă să cadă din bulgărele auriu. Mănânc cu poftă.

S-a lăsat înserarea. Am mâncat bine, ușor si sănătos. Dar parcă aș mai lua un bulz. Bunica știe că seara nu mănânc altceva cât stau la țară. Așa can îmi face ea bulzul și-l așează în strachina mea. Mă uit lung la bolul acela micuț de lut cu modele verzi și albe pe un fond maro. Îmi place mult. Și lingura mea mică de lemn. Îmi place simplitatea acesta în care am crescut. Mă legăn ușor a răsfăț cu scăunel cu tot. Cu coada ochiului îl văd pe bunul cum mustește a râs. Sunt bobocul lui de rățișoară. Așa mă alintă el… și eu mă alint pe lângă el. Mă uit la strachioara mea și lingura mea de lemn. Ascund, aceste momente și imagini, adânc în sufletul meu. Gândesc că este multă treabă de facut la țară și mă întreb: „Cum se vor descurca bunicii fără mine dupa ce o să plec iar la oraș?”

Îngândurată, am mâncat și al doilea bulz, și mă ridic de la masă. Beau apă dintr-o cană mare de lut si zic: „Sărut mâna pentru masă, buni!”. În graba copilăriei, fug pe prispă, prin ușa făcută de tata între bucătăria de vară și restul casei. Mai am timp să mai văd o geană firavă de lumină mijindu-se din culcușul soarelui, semn că încă mai are un ochi ușor deschis și să-i șoptesc: ”Noapte bună, soarele meu!”, și geana de lumină dispare.

Noaptea se lasă peste satul în care doar câinii mai hămăie pe ici pe colo, prin vecini.

Dubla noapte

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Crize-ale secolelor, cumplite nopti de suferinţă,

De ce în ceasuri taine vă chemăm, stele ale vieţii?

Vă urmăm pe calea Eminescu,

În trudnica amăgire a materiei, slugă ne plecăm,

Şi numai cântecul primitor al saturnicului pământ

Pe noi ne ştie ca oaspeţi.

Zei ai vremii, stingeţi incendiul voievod!

Dubl-a nopţii lumină, ea spală văile satelor,

Potrivnice vreri, le ucide cu sabia-n umblet,

Sparge a tiraniei castă nevolnică.

Grozave oaze de cătine ne primesc astăzi,

Cataracte nilotice ne sânt gândurile,

Pe ecranul amiezii sufletul nostru se zbate;

Vorbele sânt line căutări

Iar turbinele văzduhului ne spală faţa şi ochii pline de umbre;

Dangăt  de clopot al vozilor, zei ai veseliei, se aude.

Sinapsă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

Astăzi eu scăparea nu o văd

Complicat am tot săpat la rând

Vieţi mai multe şi îi cred

Că azi s-au dezlipit plângând.

 

Îi privesc cu ochii mici, departe

Încerc să văd prin ei, cu toate

Că le ştiu pre bine a lor poveste

Pe care am ales să o distrug.

 

Am intrat greoi în viaţa lor

Şi am distrus tot ce clădise

A lor stâlp,în ani de spor

Spor şi dor, erau anii lor.

Numere

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Acoperă-mi chipul cu pete şi noroi

Eu nu voi spune răul ce-l tot ţin.

Căci în tăcere m-am născut vioi

Şi în tăcere voi muri, fără să vin.

 

Nu-i rost de-o mare trecere acum

Căci ştiu prea bine stâlpii-nfipţi

Îndemne am, să păşesc acest drum

Şi-o voi face-ntr-un târziu, prin fum.

 

Numele nu mi-l vei mai descoperi

Căci cu pete de noroi mă vei acoperi.

Doar în tăcere voi muri zglobiu

Şi în tăcere m-am născut, dar viu.