Arhiva revistei

Un timp al negării…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Tu, neştiut şi Mare Creator,
cu ce te mai ocupi în zilele de lucru
când omenirea orbecăie prin labirintul
istoriilor, (vai! ce istorii…)
inventate cu sabia
şi moartea celor ce ţi-au scris un poem?

Mai trimiţi, ( ca de obicei), dimineţile
în calea visătorilor?
Mai dăruieşti câmpuri
minate,
( acoperite cu cele mai gingaşe flori),
pentru cei care n-au aflat că viaţa
este doar o simplă răzbunare,
pulverizare de lacrimi şi temple
în liniştea neiertătorelor
flăcări?

Slavă ţie,
cântăreţ al nopţilor fără hodină.
Ţi-am adunat cu sfinţenie,
nepăsările şi cuvintele pale
aruncate la întâmplare,
pe tabla de şah a memoriei.
Numai tu ştii, că orice mutare
echivalează cu decapitarea
gândului,
ce-a uitat ( doamne!) că victoria
e doar pentru zei!

Ce mai faci, tu, Mare Creator,
în zilele de Duminică
şi sărbătorile sfinţilor…
( ah! câtă toleranţă în tot acest infern
al păcătoşilor ce mint!)
… când cenuşa celor trecuţi în nefiinţă,
nu poartă niciun semn
al veşniciei şi bunăvoinţei tale?

Mai trimiţi tu, prorociri ( uneori),
către cei înveşmântaţi în nopţile
tale de nebunie,
şi de cuvinte strecurate
ca o molimă,
în temniţa unde poeţii
au rămas cu ochii către cer,
căutându-ţi mormântul?
O! Dacă ai şti cât de trist
şi funest se respiră
pe drumul spre lepădarea
de sine!

Ce dovadă poate fi mai grăitoare,
decât strigătul
corăbierilor
condamnaţi la un timp al negării,
în apele tulburi ale victoriei:
“ cine seamănă furtună
se adună într-o singură tăcere
şi pietrele nu vor mai putea povesti…”

• (Din volumul “Jertfă de seară” – în curs de apariţie)

Zăvorât – ca-ntr-o duminică fără rugăciune

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Deschide, îndură-te,
iubite!
sunt eu, cea născută dintr-un
cuvânt trufaş;
cu sărbătorile toamnei
am trecut prin oraş,
iar bănuţii de aur
sunt darul meu pentru tristeţile tale,
ţintuite în fotolii vechi
şi-n rânduri înşirate pe foi mototolite
şi aruncate la coş.

Nu-ţi fie teamă de măreţia
atâtor asfinţituri
ce ard în părul lung, mătăsos,
şi nici de florile ce-au rămas
ca o mirare
pe trupu-mi firav, lunecos.
Doar lumină şi rouă
am adunat în drumul meu,
spre templele cereşti,
unde fericirea pâlpâie în lumânări
stelare.

Deschide, ascultă-mă, iubite!
pe străzi s-a lăsat întunericul
şi braţele pline de rod
abia le mai port.
Un orb s-a rătăcit…
Imprudent, pipăie zidul
ca pe o fereastră
în care luminile lumii
s-au zăvorât ca-ntr-o duminică
fără rugăciune.

Haide, spune-mi ceva… doar o vorbă
şi nu mă lăsa înfrigurată
în miezul atâtor nedumeriri
ce-şi arată colţii!

E lună plină.
Mâine, cu litere îngropate în minciună,
se va scrie
că iubirea noastră
a fost cumpărată cu bănuţi de aur,
într-o noapte albă
ca o foaie de hârtie… pătată cu lacrimi,
cu lacrimi…

Himerele nopţii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Nopţile te-nvăluie cu straturi lăptoase,
o beznă cu păsări oarbe în turle,
atmosferă lugubră cu miros de lemn putred
şi urme de paşi prin noroi.

Ai trecut zâmbetul lung prin gura de ceară
şi degetele arse de lumânări,
himerele în care locuieşti
într-o scorbură adâncă de somn
se zbat în gol,
ca două clopote-n furtună.
De ploaie caii câmpiei fug în pădure
şi fulgere luminează drumul.

Resemnare

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Oricum nu cunoşti
nimic din ceea ce-mi doresc,
degeaba te-am ascuns sub pleduri
de viscolul din tine,
nu ţi-a venit în minte
niciun subterfugiu.

Întors pe dos de prea multe frustrări
te las dormind pănă la prânzul mare
fără nicio schinbare de tact,
beau cafeaua fierbinte, plec la servici
vine sfârşitul zilei, mă sperii
că o să dispari de-acasă
dar nu, nu s-a întâmplat
eşti o absentă curajoasă,
n-ai avut chef de nici unele
şi o să treacă toamna, o să vină iarna,
ce dacă îmi spui,
am un bărbat care mă place.

Îmi pare rău

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

 

Câteodată nu sunt vrednic
Vrednic de a ta iubire
Mai demult, am fost vremelnic
La un pas de despărţire.

Îmi pare acum, aşa de rău
Că astfel am gândit
Aş fi păşit singur în hău
De nu te-aş fi iubit.

Şi tu în inimiora ta
Puterea ai găsit
Puterea mare de-a ierta
Pe mine, ce-am greşit.

Tu ştii acum că te ador
Şi tare umilit
Îţi spun aici eu vreau să mor
Aici, unde-s dorit.

November 14, 2013 12:59:53 PM

Nopţi bachice

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Noaptea în cluburile din oraşe
se consumă alcool dublu rafinat şi cafea
până devine sticloasă,
apoi cineva sparge pahare,
bea cu sticla lichidul verzui
şi-şi termină prestaţia.

Obosite de atâta dans câteva fete se aşază pe o canapea,
se ţin strâns una în alta,
mîngâie pe buze câte un pahar nespart
şi cad la datorie cu el cu tot.
Băieţii împleticindu-se le duc pe braţe
la maşină.

Avem totul pe mână, suntem într-o companie selectă
eu sunt un bărbat cu principii
din care capul greu face excepţie,

în schimb
nopţile mi se par de coşmar.

Împlinire

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Neîmpărtăşită dragostea ei
nu mă face mai răzbunător decât sunt
nici mai inofensiv,
rămân doar atent
la gesturi şi vorbe.

Noaptea îmi fură cineva minţile,
le descoase pe întuneric
gînd cu gînd
până-mi citeşte sufletul.

neîmpărtăşită dragostea rupe cercul,
iese în lume
şi-mi oferă ce doresc
împlinit de alta

Însemnări pe hârtie

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Umbre îngheţate pe faţa lunii,
munţii…
păsări cu cerul în aripi,
femeia rămasă departe,
mirosu-i de busuioc sălbatic
peste umerii gândurilor.

Singurătate potrivnică,
însemnări pe hârtie,
cu distilerii de cuvinte,
mă separă c-un arbore ireal,
de timpul respirând clipe.

Apoi râul cu sălcii plânse
în care înoată femeia
e tot ce ocroteşte frumosul
în acest umbrar românesc.

Pierdut printre culori

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

 

Vă mulţumesc şi-adânc în a mea minte
Un pic stângaci, pierdut printre culori
O poezie fac, din şiruri de cuvinte
V-o dăruiesc din suflet,  în locul unei flori.

Şi sufletele bune, generoase
Ca florile de colţ sunt foarte rare
Sunt darnice, ca zilele ploioase
Sunt a pământului, sublimă încântare.

Vă mulţumesc, un gest impresionant
Făcut în clipa grea şi fără şovăială
Bărbat de-aţi fi, un gest aşa galant
V-ar transforma în cavalerul plin de fală.

Simpatică, drăguţă, fragilă ca o floare
C-un zâmbet larg, ce-ajungi să îl adori
M-aţi întrebat, „pe tine ce te doare?”
Şi-aţi spus la urmă: „eu nu te las să mori.”

Vă mulţumesc şi slabele cuvinte
Sper să reflecte tot ceea ce gândesc
Sper să vă placă ce-am scris mai înainte
Eu scriu mereu, aşa precum trăiesc.

Pot fi din nou o clipă mult prea calmă
Şi liniştea, în mine s-o adun
Cu inima-mi fragilă, ce-ascund mereu în palmă
Vă mulţumesc din suflet, atât vreau să vă spun.

Această poezie o dedic D-nei Constantin Liliana

14 November, 2013 5:52:16 AM

Un timp al negării…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 4,50 din 5)
Loading...

Tu, neştiut şi Mare Creator,
cu ce te mai ocupi în zilele de lucru
când omenirea orbecăie prin labirintul
istoriilor, (vai! ce istorii…)
inventate cu sabia
şi moartea celor ce ţi-au scris un poem?

Mai trimiţi, ( ca de obicei), dimineţile
în calea visătorilor?
Mai dăruieşti câmpuri
minate,
( acoperite cu cele mai gingaşe flori),
pentru cei care n-au aflat că viaţa
este doar o simplă răzbunare,
pulverizare de lacrimi şi temple
în liniştea neiertătorelor
flăcări?

Slavă ţie,
cântăreţ al nopţilor fără hodină.
Ţi-am adunat cu sfinţenie,
nepăsările şi cuvintele pale
aruncate la întâmplare,
pe tabla de şah a memoriei.
Numai tu ştii, că orice mutare
echivalează cu decapitarea
gândului,
ce-a uitat ( doamne!) că victoria
e doar pentru zei!

Ce mai faci, tu, Mare Creator,
în zilele de Duminică
şi sărbătorile sfinţilor…
( ah! câtă toleranţă în tot acest infern
al păcătoşilor ce mint!)
… când cenuşa celor trecuţi în nefiinţă,
nu poartă niciun semn
al veşniciei şi bunăvoinţei tale?

Normal
0

false
false
false

EN-AU
X-NONE
X-NONE

MicrosoftInternetExplorer4

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-qformat:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin:0cm;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;
mso-fareast-theme-font:minor-fareast;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-bidi-font-family:”Times New Roman”;
mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}

Mai trimiţi tu, prorociri ( uneori),

către cei înveşmântaţi în nopţile

tale de nebunie,

şi de cuvinte strecurate

 ca o molimă,

în temniţa unde poeţii

au rămas cu ochii către cer,

căutându-ţi  mormântul?

O! Dacă ai şti cât de trist

şi funest se respiră

 pe  drumul spre lepădarea

de sine!

 Ce dovadă poate fi mai grăitoare,

decât strigătul
corăbierilor
condamnaţi la un timp al negării,
în apele tulburi ale victoriei:
“ cine seamănă furtună
se adună într-o singură tăcere
şi pietrele nu vor mai putea povesti…”

• (Din volumul “Jertfă de seară” – în curs de apariţie)

2 dec. 2013