Arhiva revistei

Nimeni nu bănuieşte

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

==================================

Prin noaptea mea despletită
calcă o femeie desculţă cu tălpile pe jar,
în cealaltă noapte pereche, a ta
sunt de pază lângă un lac
alături de alţi bărbaţi ce-şi pescuisc umbra
căzută în apă.

Cei ce mă privesc râd cu hohote
când se surpă malul pe care stau
cu sufletul mort.

Poate o să mă cheme c-un semn
înţelegându-mi jocul
prin care-mi trimit zilele acasă.
Nimeni nu bănuieşte
c-o să mă înfrăţesc cu voi toţi
până trec munţii-n Ardeal.

Note Cenuşii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Nu ȋncetez ȋn a te privi. Eşti mereu acolo, chiar dacă ȋn locul tău se află doar o altă amintire de a ta. Sunt sigur că nu-mi lipseşti,  presupun că-mi este dor de momentele  pe care le am avut ȋmpreună.

Ţin minte când m-ai chemat la tine acasă şi mi-ai cerut să mă ȋntind pe canapeaua cafenie, ȋn timp ce tu-mi cântai la pian. Modul ȋn care-ţi dansau  degetele pe clapele imaculate ale pianului şi privirea ȋndurerată a ochilor tăi, mă făceau să mă afund ȋntr-un somn lasciv. Notele izbucneau din masivul instrument din lemn, zburând prin faţa mea, lovindu-se de pereţii străvezii care ȋnvăluiau camera cu vibraţiile lor.  Totul era gri, ca şi cântecul tău, pretutindeni vedeam cenuşa, lăsată de gamele bocite şi auzeam ecoul rece al corzilor. Eram martorul unui viol muzical, pe care, tu, draga mea, ȋl creai, prin simpla atingere sincronizată a unor taste ridicol de albe. Atunci simţeam că mâine s-a sfârşit, iar ieri suferea de o amnezie ireversibilă, care mă ȋndeparta de trecut, trezindu-mă, pentru o scurtă vreme, ȋntr-un loc numit, azi.

Dac-ai fi aici, te-aş ȋmbrăca ȋn argint şi-n mătase, ţi-aş lega un trandafir de gât, ca să nu se ofilească şi ţi-aş dărui o cordeluţă de aramă, pentru a-ţi ţine aurul din păr să nu cadă. Eşti tu oare, zâmbet de catifea, ori cal troian ce-mi macină inima? Tu mi-ai dat aripi, ca să zbor, eu ţi-am aruncat lacrimile ȋntr-o cameră cu zăvor.

Cum te-aş putea uita? Când mă văd cu altcineva, doar melodia ta-mi răsună-n minte, sonata plângerii şi a dăruinţei. Locul meu pe canapea şi cântecul tău decolând spre altcineva.

POEM – ASTRUL ORB AL IUBIRII

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===============================

 

Cu pleoapele închise

ascult de sub ape

glasul tău din vechiul castel

şi mă tulbur

 

picuri de ploaie cad în mine

şi-ngheaţă

 

întunericul vine spre mine

curge prin venele mele

îl simt

unde să mai alerg?

ce vânt trebuie să aleg?

iubire, soarele meu orb…

noi filantropii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===================================

eu știu ce visăm noi filantropii
noi filantropii zicem așa
în fundul străzii mele stă un balast de nisip
apoi reverberăm
e balastul bisericii

noi filantropii spunem așa
când îmi voi retrage pe axul șoselei
reflexivitatea
deja se va fi făcut beznă
că ea zgârie lateralul crud
al mașinilor parcate
știm

alarmele pornesc deodată
se declanșează isteria calmă a dezordinii
iar noi filantropii
amușinăm de după perdele
un olm

suntem mâzgoși
purtăm rezerve de culpă
în dosul mânecii

ieșim din case într-un târziu
așteptăm
e numenul? nu-i?
îl ștergem de preș ca pe-o umbră
și ne răstim în zări
cu epiglota așezată.

Confuzie

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

==================================

uneori mă gândesc asemenea unei linii într-un caiet de școlar
/ecuația e la locul ei își așteaptă determinantul totul e în regulă/
mai sunt și zile când linia mea de școlar newtonian
își imaginează o cadratură pe care ecuația a depășit-o și gravitează
hazardat

mai sunt și zile în care vizitez locuri în care ferestrele se sinucid
și îi aud pe cei zgâriați de cioburi
polemizând între newtonian și hazardat

în acele zile mă duc la mormintele tuturor ferestrelor
și le întreb infiltrarea gândirii în tenebrele reflexelor pure de adaptare
v-au făcut să-l confundați pe newton cu einstein
și pe dumnezeu cu prometeu

Plăcerea ta

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

====================================

Mă descotorosesc de mahmureala din gânduri,
mai sunt câteva de limpezit,
se întorc căruţele cu sânge proapăt,
să facă închisoarea inimii
suportabilă
în camera de singurătate.

Anii îi descompun scrijelind cu semne
pereţii scorojiţi de varul bătrân,
sub temeliile lor şubrede
fac subzidiri de dragoste
cu piloni rezistenţi la schimbările de vreme.

Plăcerea ta
este muşcătura din carnea fierbinte
prin care te saturi şi torci.

Întâmplare

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

=====================================

La prima sminteală
am îmblânzit o femeie în parc,
era vama ochilor ei vinovaţi
de a mă fi privit ca pe o făptură indescifrabilă,
la cafenea părea dezbrăcată de cuvinte
căzută în poemul meu cu gesturi cu tot,

o muză trimisă să mă tortureze
în fiecare noapte cu nesomn.

Tihnă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

==============================

Noaptea aruncată peste cal
nu-ţi încălzeşte şaua în care urci,
comprimă-n tine frigul pe care-l alungi
printr-un galop pe drumul cimitirului.
Crucile şterse n-au timp să te urmărească,
simţi suflul morţilor în spate, oaselor lor albite
care nu te însoţesc dincolo de deal.
Se crapă întunericul şi simţi râul,
apa lui dătătoare de linişte.
Trupul tău e de animal transpirat;
în piept răzbate mirosul oraşului,
străzile respiră aerul dimineţii curate,
oamenii încep să apară pe după colţuri.
Priponit undeva la margine îţi laşi calul să pască,
duci copiii la şcoală,
femeia se bucură şi tace.

Nu-i târziu

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 4,75 din 5)
Loading...

===================================

Ştiam eu
vei intra în jocul propus,
mă intreb când o să ieşi
masca ta e demodată.

Memoria şi deprinderea
sunt un obstacol,
nu ştii să sari peste garduri
puse la întâmplare.

Ai scăpat din strânsoare,
gândurile-ţi zburdă
prin locuri periculoase.

Nu-i târziu
dar nimeni nu se întoarce
fără ajutor
din propria cădere.

Apgar

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===========================================

 Preludiu

 

Un tânăr rezident se trezește în biroul său minuscul din spitalul de psihiatrie unde își efectua stagiatura. Își aprinde o țigară și deschide ușa cabinetului. Sinucigașa de ieri-nopate n-avea somn și se plimba pe holul și mai îngust al spitalului.

Brusc, se repede la el și îi strecoară un bilețel. „Ce mi-o fi dat, numărul ei de telefon?”, gândește rezidentul conștient de farmecul său dublat de o nefericită profesie. Se întoarce în cabinetul său și citește niște litere minuscule, tremurate (fetei ăsteia nu-i dădeau chiar paracetamol):

„Jucam X și zero pe grilajul care proteja fereastra să nu se sinucidă x-ul ar fi putut fi un simbol păgân dar era intersecția non-euclidiană a două țigări cât despre O  mă privește cu pleoapele grotești din dreptul verighetei care a parcat pe interzis.”

            „Uite pe unde stau ascunși poeții și nu-i știe lumea”, gândește rezidentul și mototolește biletul în timp ce se îndrepta spre canapeaua ce-i servea pe post de pat.

            Cască, pleoapele i se apropie și un îndreptar de psihiatrie i se așează în brațe, se deschide singur la capitolul „Grilajul este pentru ferestre”, începe să citească un studiu de caz despre prima fereastră care a încercat să se sinucidă:

Fereastra locuia în vârful unui zgârie-nori. Într-o zi, a început să- i șopteașcă unei șurubelnițe să se apropie. Șurubelnița își vedea mai departe de zilele ei anoste alături de patentul și bormașina ei. Zile în șir, fereastra și-a șoptit rugămințile în zadar, până când proprietarul observându-i lacrimile și luându-le drept urme de ploaie, a curățat-o și i-a atașat o perdea uzată din care fereastra a rupt pe neobservate puțin câte puțin pentru a-i slăbi cuiul în care se sprijinea. După câteva zile, n-o mai ține nicio balama. S-a prăbșit în gol. Poliția a constatat decesul, iar ca măsură de siguranță națională, a dispus ca toate ferestrele, de atunci înainte să aibe gratii”

Rezidentul tresare, privește în juru lui, îndreptarul era în raft, fereastra (doar a lui) nu avea gratii sau perdele. Se apleacă sub pat, unde mototolise biletul ei: „jucam X și zero pe grilajul care proteja fereastra să nu se sinucidă”…,,Ce feste îmi joacă și mie faza REM, nici nu-i de mirare, printre atâția nebuni.”

Merge la fișele de observație și încearcă să-și amintească numele sinucigașei, răsfoiește puțin și îi găsește anamneza. Încercase să se sinucidă prin strangulare de o perdea pe care o smulsese de la o fereastră. Adusă la spital, n-a scos un  cuvânt, n-a plâns.

Deodată, rezidentul auzi în afara cabinetului lui, o voce stinsă, de-abia distingea:

 

În obișnuita odisee de dimineață pe care o parcurg cu retina spânzurată de negrul pleoapelor mă împiedic – pleoapa își face din negru o retină funcțională era un șotron desenat pe asfalt de ce nu mai mai timp – de parcă mi-ar aparține piatra  de moară se odihnește pe linia dintre unu și doi cum se făcea – un genunchi se ridica asemenea imaginii încetățenite a primului sărut – ce fior ce tumult pastă de dinți urgent

 

când ajung la cadranul doi cu o gambă flexată cealaltă suferă o fractură deschisă

în același timp un seism ștergea conturul șotronului și asfaltul se transforma în mocirlă

 

data viitoare voi sări numai până la unu.

 

            Era aceeași sinucigașă, acum avea alt repertoriu. Rezidentul deschide ușa cabinetului și o poftește înăuntru. Fără a rosti un cuvânt, sinucigașa intră. Rezidentul îi spune că trebuie să îi facă un control al inimii și o invită să se dezbrace. Aceasta își dă bluza jos, în timp ce privirea care ascundea tristețea perdelei ce rămăsăse martoră îl fixa pe tânărul medic. Acesta, confuzat, își ia stetoscopul, dar instantaneu, privindu-i sânii, simte o erecție dureroasă. O așează pe patul de consult, îi smulge pantalonii, îi caută perdeaua din privire și, fără a sta pe gânduri, o penetrează, în timp ce ea recită fără a părea că-și dă seama de ce i se întâmplă:

 

„Privește-mă o dată din spate

în basorelief de mercur

e scris pe propriile-ți infecte

metempsihoze de sperjur

că fatum-ul nu-ți aruncă

a doua oară argint viu

pentru ca tu – măsluind o nălucă

să cedezi amorului propriu

care parafează o comedie

fără recuzita de clovn

semnează în sânge cu condeie

funeraliile unui domn

clovnul-domn va lua în funest

quasi-acuzația de incest”

Capitolul 1:

A fost o naștere simplă, cezariană! Medicii nu au avut mult de lucru. Cinci minute și scorul Apgar fusese stabilit: nouă – ritm cardiac și respirator normal; tonus muscular în parametri normali; culoarea tegumentelor cam mov – aici a fost depunctată, iar reflexele s-au întâmplat în al șaselea minut: în locul reflexului de aprehensiune al degetului mare opozabil, micuța își încordase degetul piciorului – un bilețel era legat de degețelul ei, ca un CNP sau un număr de morgă: prețul vieții este tocmai de a învăța că nu prețuiește nimic[1]

Și atunci, medicii s-au alarmat: EKG-ul și radiografia pulmonară efectuate de urgență au indicat un detonator cu ceas – ora nu era setată; musculatura s-a încordat astfel încât micuța a devenit un ghem purpuriu care își reluase poziția fetală.

Comisie de urgență:

– În primele cinci minute, scorul a fost stabilit…așa va rămâne

-Dar…

-Minutul al șaselea nu contează, dacă ar conta, am trimite-o la crematoriu! Detonatorul e surogatul ei de viață. Bilețelul îi va fi scăpare și sentință. Amin! Unde semnez?, întrebă președintele comisiei!

 Capitolul 2:

Courtney nu purta niciodată sandale. Avea un bilețel la degetul mic pe care toți chirurgii încercaseră să-l excizeze. Însă, ea făcuse din bilețelul plastifiat o armă…la început, din întâmplare, apoi observase recurența!

Courtney lucra într-un bar. Cunoștea bărbați în fiecare zi și îi cunoștea mai în profunzime în fiecare noapte.

Primul, V. o atrăsese în mod special. Nu-i acorda nicio atenție. Stătea cu un volum de Rimbaud în mână, cu sticla de gin (mereu alta) pe masă și cânta la nesfârșit la chitară. Nu suna rău, dar nici prea bine. Într-o seară, exasperată de indiferența lui, îi puse pe masă un volum de Baudelaire. Pentru prima oară, el o privi în ochi și văzu o tristețe de perdea. Au vorbit de una, alta. El ajunsese deja la al patrulea gin. L-a invitat în camera ei  de la bar. Perdeaua purpurie părea a-i privi cu ochi de smarald.

S-a apropiat de el și a început să-l sărute. Instantaneu erau dezbrăcați…ea își păstrase teneșii, pretextase că are o cicatrice urâtă; pe el nu păruse să-l deranjeze. Se sărutau și se mângâiau deja de vreo două ore – amândoi voiau același lucru, dar el băuse cam mult.

Climaxul apoteotic se produse spre dimineață și lăsă în urma lui o picătură de sânge. Ea adormi cu teneșii în picioare și el își reluă chitara. O privea cum dormea dezbrăcată cu teneșii în picioare. Avea un somn profund și o descălță!

Atunci, văzu bilețelul de morgă, bilețelelul de morgă și perdeaua purpurie. Știa ce are de făcut. Zorile au găsit perdeaua sfâșiată și pe V. spânzurat.

Zorile au găsit-o pe ea plângând în nuanța perdelei…era prima lacrimă din viața ei. De acum înainte știa ce are de făcut!

 

Interludiu

Și acest modus-operandi se repeta în fiecare noapte. Courtney nu avea altă grijă decât să asigure necesarul de perdele purpurii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


[1] Schopenhauer, Arthur: Viața, amorul, moartea