Arhiva revistei

Priveam prea departe

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

=================================

Priveam prea departe
nu vedeam măreţia din gânduri,
glasurile se prefăceau în tăcere,
sunetele căpătau forme în catedrale.

Orizontul era un arc subţire,
cupolele oraşului se desprindeau,
urcau rotindu-se prin aer.
Pe semne niciodată n-au simţit întunericul
atât de moale.

Apoi am devenit străin şi singur
într-un loc păzit de îngeri
păşind pe urmele-mi din trecut
la fel ca într-un vis
când nu recunoşti pe nimeni.

Priveam prea departe
încât alături de mine
erai în faţă,
te aşteptam nerăbdător să vii
cu o bucurie prin sângele-n clocot,
să trecem peste poduri de gheaţă,
să le topim.

În tăcerea umbrei

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

==================================

Din marea amară
se salvează puţini
iar aceea spintecă cerul
cu valuri.

În tăcerea umbrei
răspântii nu sunt,
doar înapoia mea
un contur deghizat
mă urmăreşte.

Taina e mai vie ca viaţa
urcă-n ispite,
călcâiul care încheie
ochiul margine luminii.

Numai harul rămâne intact
zgârie întunericul
pe dinlăuntru
şi iese.

Restul e un alt început,
cum mierea pământului
pe umerii florilor
atrasă de culori.

Argint viu

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

====================================

Se va îndepărta de drumul vechi ca de o piază rea
punându-se pe sine
partea lipsă a unui echilibru.

Deasupra
zideşte ce nu se poate zidi,

când se ţese intunericul şi ţâşneşte lumina
pe care n-ai ştiut-o vitează,
de va zbura din tine o pasăre
cântând
unde cântece nu se aud
şi nimeni nu vorbeşte.

Auzul meu va urca pe note
melodioase de ambient,
verdele crud al fructelor
alte culori înmiresmând…

Înaltul va fi un fir de orizont
aruncat peste un oraş
în care visez să fiu
un argint viu
care-l ridică mai mult decât se vrea,

cum o cădere e doar o fisură
pe unde trece lumina.

Naştere magică

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Cred că-s netezite cărările
care duc în faţa magicului,
mă luminez de bucuria naşterii,
pruncul creşte în mine şi-n cer.

O stea cu nimb călătoreşte
odată cu craii purtători de daruri
şi închinare,
aurul vorbelor ninsorile oprind.

Apele morţii poartă umbre deasupra,
printre pădurile visurilor mele
nu se întâmplă nimic
când izvoare apar peste tot.

Mă simt în zilele aprinse-n cuvânt
cu glasul viorii,
dar nici ele nu se varsă-n cântec.

Neînţeles
cu ochii trişti de uitare
un colind vechi îmi pare c-aud,

sub piele
aveam doar un fior trecător.

În mine intra smerenia
flux luminos
în inima magicului pur.

Mulţi nu ştiu ce-i orgoliul
şi se lasă vânaţi de încredere

pe ei,
trebuie să-i atingem
cu dâra subţire de pământ
pe unde durerile trec.

Un semn de lumină creşte
cu obiceiuri şi datini
veste şi colind înălţând.

Regina nopţii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Noaptea şi-a ales regină o floare
înscăunată,
înflorită şi visătoare,
în tronul de plumb al întunericului.

Bărbaţii îşi caută regine
cu glezna subţire legată de aripi,
rămân să privească zborul
pe care nu-l mai ating
decât cu gândul.

Timpul schimbă coroana, rugineşte,
se pierde printre obiecte
împreună cu halucinaţiile vechi
retrase în vorbe uitate.

Ce să spun despre ceea ce se coace
în inima de vultur
de pe munţii bătrâni şi erodaţi,
de atâta tristeţe.

Când timpul trece ca un mire
în fiecare zi altul,
scapi alungat de iluziile vârstei
pedepsit de femeile verii
cu singurătate.

Atât de schimbat

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Am fost atât de îndoielnic,
încât se supărau florile atinse,
copacii din jur miraţi plecau,
să se odihnească pe marginea drumului.

Am fost atât de posomorât,
încât cuvintele îmbrăcate în zâmbet
se furişau în tăceri,
de parcă totul s-ar concentra
într-un strat de ceaţă.

Aproape pe neobservate
m-am trezit într-un pustiu
cu vânt primejdios
şi nisipul din mine vânturat,
cum scapă femeile seminţele de pleavă,
să rămână bobul curat şi bun.

Acum sunt atât de schimbat,
încât nu mă mai vezi cum sunt,
treci pe lânga mine
ca o pasăre cu aripile frânte.

Mă crezi fantoma celui care-am fost –
un pom frumos fără rod.

Cum se destramă noaptea

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

De când am pierdut vigoarea şi am rămas
fisurat pe mările somnului, nervii pălesc,
calciul oaselor e în reflux, iar ochii
despart depărtarea de apropiere, orizontu-i confuz.
Foamea de nemărginire, de întâmplări neprevăzute,
dorul de zbor sub lună plină sunt obsesii ne-nţelese,
răscolesc îndoiala şi plâng ploile de toamnă.

Cu metalice cuvinte tăioase prin gânduri
cineva mă supune la judecăţile sale
şi-mi omoară visele să le îngrop în uitare.
Noaptea se destramă ca pânza veche de in
cu un sărut fierbinte al femeii,
ninsori de stele se şterg de ferestrele casei de lemn
şi pace.

Nelinişte surpată

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (9 voturi, în medie: 4,78 din 5)
Loading...

Simt atâta nelinişte
de mi se întind nervii
zilelor aspre,
firul subţire o fisură prin gând
separă alcalinul
de intensitatea telurică.

Intrând pe porţile magice
nu mai sunt cel ce sunt,
de-mi simt durerea lumină
şi ard clipele în coama nopţii
pe dimineţi strânse la piept
cu raze argintii
înviorând inima.

Atunci cum să fiu
cel ce n-a fost
niciodată eu?

Împlinit ca un stup
de mierea albinelor sale
rămân în acest ţinut
cu mirodenii în sânge,

retrăind
tot ce n-am trăit.

Noi nu credem

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Trupuri descărnate atârnă-n spânzurători,
sufletele mizează pe încarnare,
zilele s-au despărţit de nopţi.
Un poet îşi scrie moartea pe geam
deschide fereasatra şi fuge,

în oraş oamenii îşi poartă bolile,
nu merg la spitale rămân închişi în ei,
îşi drămuiesc banii de hrană,
cugetul rămâne liber.
Străzile se-nghesuie spre turnul cu ceas
şi trec pe sub un pod
pe care adevărul n-a trecut niciodată.

Vântul troieneşte zăpezile lunii,
anotimpurile bat la porţi
cu ceasuri uitate în turnuri.
Curge cenuşa clipelor pe aripi,
îngerii s-au strâns lângă foc
şi povestesc cum va fi peste vremi
despre care li s-au făcut profeţii.

Noi nu credem şi aşteptăm.

Argint viu

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Se va îndepărta de drumul vechi ca de o piază rea
punându-se pe sine
partea lipsă a unui echilibru.

Deasupra
zideşte ce nu se poate zidi,

când se ţese intunericul şi ţâşneşte lumina
pe care n-ai ştiut-o vitează,
de va zbura din tine o pasăre
cântând
unde cântece nu se aud
şi nimeni nu vorbeşte.

Auzul meu va urca pe note
melodioase de ambient,
verdele crud al fructelor
alte culori înmiresmând…

Înaltul va fi un fir de orizont
aruncat peste un oraş
în care visez să fiu
un argint viu
care-l ridică mai mult decât se vrea,

cum o cădere e doar o fisură
pe unde trece lumina.