Arhiva revistei

În spatele vederii de

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 4,86 din 5)
Loading...

==============================

Atât de multe există
în spatele vederii
încât căutarea nu are leac.

Aflat sub ochiul cunoaşterii
gândul se-mbracă-n cuvinte
cu scântei de lumină,

de se nasc vise întrupate
fără puterea de a le frânge
cu toate întâmplările ofrandă.

În umbrele după care privim
întunericul nu mai apare
şi porţile zilei capătă glas,
în timp ce scările tot urcă
cerul se îndepărtează.

Totul îţi pare fără de moarte,
deşi pândeşte la fiecare pas…

Dimineţi de rubin

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

=========================================

Nopţile de care se spânzură întunericul
nu mai au frânghii,
stelele la trecerea prin anotimpuri
îşi schimbă gândurile.

Privirile ceruite pe ochi
chemătoare
coboară din oglinzi în suflet
ca nişte bobi de luminnă,

în timp ce palmele-mi culeg roua
dimineţilor de rubin
şi asudă.

Ziua îşi începe mirajul
cu un soare la orizont
aprins peste păduri.

Apele devin repezi
cum ceasurile
cu limbi de piatră.

Munţii se plimbă de mână
soarele se înteţeşte şi arde
deasupra de nori.

Întoarcerea la locul răpirii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

=====================================

Rotundul cuprins de dragoste
în inimă îl păstrez
închis în hotare de pământ şi ape
din care duşmanii doresc să rupă,

e o ţară care se vrea întreagă.

Cum slobozită din gură de rai
am sărutat-o de dor
în fiecare gând,
pe unde paşii mei
drumuri prin alte ţinuturi năşteau,
ochii închişi raiul ei îl visau.

În mine subţirele sufletului aprins
căuta întoarcerea
la locul răpirii inimii
pe piciorul de plai dac.

Azi

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (10 voturi, în medie: 4,70 din 5)
Loading...

=============================================

Am descins într-o lume cu marfa la vedere
în supermarketuri de tot felul
colonizate de cumpărători de falsuri
în care mi-am pierdut identitatea
precum caii săbatici ameninţati de primejdie.

Ploua cu stele în interiorul cetăţii,
toate nopţile erau acum boreale
iar rinocerii îţi călcau pe inteligenţă
ca nişte saltimbanci cu mintea putredă,
până mă izolam şi tu mă căutai
pe unde nu vroiam să fiu
închis într-o libertate fără sens.

Am devenit o marfă
cu preţul redus în vinerea neagră
pe care unii se îmbrâncesc s-o cumpere
fără nicio trebuinţă.

Tu cari mai departe
o imagine retuşată mereu,
vârsta-ţi şterge imaginea şi sufletul,
rămâi un nimic cu pretenţii.

Cu surâsul dimineţii pe buze

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (9 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

====================================

Ceva mi se perindă prin gânduri,
mă simt tot mai stăpân pe zilele aspre
în anotimpul ninsorii. Acum am devenit
un râu alungat din munţi, glasul apelor
atrage soarele în câmpiile pline de rod
pe care nu le-a cules nimeni vreodată.

Azi când se surpă singurătatea în lucruri
văd cum îţi scapără lumina în ochi
cu surâsul dimineţii pe buze.
Aud cum suflă vântul prin copacii
cu rădăcinile-n cer,
cu păsări care presimt ritualul frunzelor,
cum respiră anii odată cu timpul.

Înţeleg tot mai mult freamătul cuvintelor,
aş vrea să-ţi netezesc în palme un poem
scris pe ochiul de geam din fereastra inimii.

Din Vremuri De Toamnă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 2,75 din 5)
Loading...

 =====================================

E vreme urâtă
De toamnă afară
La orice oră
Pare că-i seară

Oraşu-i cuprins
De un cer cenuşiu
Peisajul e trist
Şi totu-i pustiu

Plouă afară
Şi gându-mi inund
Plouă mai tare
În melancolie m-afund

Plouă puternic
Şi frunze foşnesc
Plouă mai tare
Copacii trosnesc
Şi vâltorile mari
În mine izbesc

Plouă sălbatic
Toţi stau la căldură
Doar eu ies în parcul pustiu
Şi mai dau o tură

Mă atrage când plouă
Că-i singur ca mine
Se face târziu
E deja ora nouă
Iar totu-i pustiu
Şi încă mai plouă!

PUSTIUL DIN SUFLET – PROZĂ SCURTĂ, PREAMBUL AL ROMANULUI

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 4,50 din 5)
Loading...

=========================================

Fără nicio umbră de îndoială că proza scurtă a fost abordată, ca prim exercițiu, pregătitor al marilor structuri epice, de către majoritatea scriitorilor. Abordând cu mare inspirație povestirea și schița, în volumul Pustiul din suflet, apărut la Editura Emma, 2009, Ileana Lucia Floran își dezvăluie încă o dată abilitatea de a exersa arta scrisului – puțin, dar concis  – cerută de o astfel de proză. Conflictul concentrat, implicând un număr redus de personaje, cu narator obiectiv, relatarea alertă și obiectivă, cu intervenția  redusă a naratorului cu considerații personale, importanța acordată mai mult personajelor și mai puțin acțiunii în sine, îmbinarea modurilor de expunere, înlănțuirea și retrospectiva ca tehnici cu specific narativ, jalonează acest volum (și asta dacă privim dintr-o perspectivă didactică). De asemenea, interesul pentru recuperarea demnității umane, afirmarea valorilor educative ale artei cuvântului, responsabilitatea scrisului, pledoaria pentru redescoperirea unor „perimate” valori, precum bine, frumos și adevăr, manifestarea încrederii în posibilitatea omului de autoperfecționare, de șlefuire, de desăvârșire, printr-un neostoit proces de edificare lăuntrică –  definesc această proză de dimensiuni mici.

În Trenul albastru, Public Relations, Modernizare, Fără politică, autoarea spicuiește frânturi de viață, supuse, subliminal, unei analize lucide, de fin cunoscător al psihologiei umane. Dialogul dinamizează, replicile se succed rapid, într-un tumult care îl implică provocator și pe cititor. Autoarea valorifică toate nivelurile vocabularului, de la regionalisme, termeni populari, la neologisme și termeni de strictă specialitate. Sintaxa curge firesc, într-o construcție a discursului în care nimic nu e întâmplător, în ciuda unei spontaneități, a unei dezinvolturi aparente. Fie ele pamflet sau scrierea mai amplă, cum este, de pildă, ultima din volum, sub titlul care dă numele cărții, Pustiul din suflet, textele trasează câteva repere autobiografice. Citim: „Am fost la București, la o nuntă și acum așteptăm, pe peronul Gării de Nord, trenul care ne va duce acasă.” (Trenul albastru). „Ies gândindu-mă că nu sunt sigură dacă ar trebui să plâng pentru că am fost tratată astfel.” (Public Relations), „Un coleg de breaslă mi-a lăsat o notiță cu o adresă de e-mail la care să trimit un articol.” (Fără politică), „Acum câțiva ani, am avut un abonament la o firmă de telefonie mobilă. După un timp, m-am mutat la alta, de care nu sunt deloc mulțumită.” (Și uitarea e scrisă în legile omenești). „Mi-am luat capul în mâini și m-am lăsat să alunec pe sofa.” (Final sau început?). „Mama și tata au fost singuri la părinți, așa că m-am atașat de surorile bunicilor.” (Amintiri). „Mă scutur de aceste gânduri care nu îmi fac plăcere și văd cu ochii minții strada veche, pomii din fața casei.” (Pe strada copilăriei).

Să nu ne lăsăm, însă, prinși în mreaja tentației de a uita că realitatea nu se suprapune ficțiunii, plăsmuirii, închipuirii.  Literatura, ca artă a cuvântului, își este suficientă sieși, măcar că, de atâtea ori, tot încercăm să-i depistăm sursa în biografia celui care a conceput-o. Cert este faptul că răzbate, de pe fiecare pagină, o undă de speranță, un optimism funciar, derivat, probabil, și din concepția că cei născuți vara sunt mai combativi, pozitivi, optimiști decât cei născuți în sezonul hibernal, sub semnul frigului (Nichita Stănescu ne situa grav sub alte auspicii, sub Măreția frigului).

Autoarea surprinde câteva flesh-uri, pe cât de banale în aparență, pe atât de incitante în esență. Reflecția nu lipsește, ea există în subsidiar, întrucât Ileana-Lucia Floran este un spirit meditativ, reflexiv, contemplativ (vorbind de esență…). Acest fapt îi garantează o poziție privilegiată printre gânditorii autentici contemporani, oameni ai scrisului sau alte condeie gânditoare. Pustiul din suflet desfășoară un rafinament demn de toată atenția noastră, cititori mai mult sau mai puțin avizați în domeniul atât de complex al filologiei, văzută ca iubire de cuvânt în accepția desăvârșită a structurii. Se articulează sub ochii noștri, cu fiecare carte nou apărută, un alfabet al dragostei, al optimismului, al respectului, al încrederii în perfectibilitatea ființei umane, al demnității și al onestității față de sine și față de ceilalți. Chiar gol, pustiit, sufletul rămâne și trebuie să se mențină cu obstinație, ancorat în speranță și bunătate. Și asta e o condiție sine qua non a vieții – pare a ne transmite autoarea.

„Era sfârșit de toamnă, recolta fusese bogată, câmpul era curățat și animalele bine îngrijite nu ne dădeau niciun fel de bătăi de cap. Ar fi trebuit să avem o iarnă ușoară”. (Pustiul din suflet). Ar fi trebuit… Dar destinul ne joacă feste, ne poartă pașii pe unde nici nu gândim, ne risipește și ne adună, ne fragmentează, ca apoi să ne reconstruiască mai puternici, pentru a putea face față mereu altor și altor obstacole. Firul director al cărții acesta este și, pe marginea lui, invităm la lectură cu mare dragose și entuziasm.

Rugă pentru Avram Iancu

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

===================================

Celeste crăişor, apără-ne şi apără-ţi ţara din Constelaţia în care te afli!
Te rugăm să ne mai trimiţi, peste iarnă, spuse de lumină;
Logostele coboară peste poporul tău,
Făt-Frumos al neamului tău din Atlantida!
Îţi dăm loc de locuire dreaptă la Ţebea şi la Mărişel,
Doar mai vino o ţâră printre noi
Să simţim energia războinică din văzduh sosind.
Suntem răi şi săraci.
Îmbunează marţial gintea ta înc-o data
Ţara-i în părăsire, popoarele vameşe o jefuiesc;
Ne privatizează tot ce avem ca bunuri:
Centrale Hidroelectrice şi Atomice, munţi de aur.
Apari printre noi şi fă dreptatea mult cerută de secole!
Curăţă pământul românesc de uscăturile bizantine
Care-l macină asemenea unui cancer galopant!
Eu ştiu că poţi face minuni printre oameni,
Aşa că vino şi stai cu noi la masă bogată!

Râu de sânge

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (10 voturi, în medie: 4,80 din 5)
Loading...

=====================================

În cine se mută lumina,
o inimă în piatră
neatinsă de ape
băute de curcubeu?

În cine încărunţeşte cuvântul
aşteaptând să-i spun ultimul gând
mai presus de mine?

Dincolo de toate
dimineaţa mereu inimă
căzută din cer
o culeg cu palmele.

O pun peste buzele nopţii
care-şi aleg regina
dintre flori pământene

Şi totu-i fierbine,
un râu de sânge
urcă în munţii Daciei.

Scrisori Din Trecut

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 4,50 din 5)
Loading...

==========================

Mă uit în oglindă; sunt… eu! Am barbă deasă şi păr argintiu, parcă mai ieri eram un tânăr zglobiu… dar tu, iubito, arăţi neschimbată de vreo trei decenii când ţi-am cerut mâna în cumplită ninsoare şi ţi-am pus tremurând acea întrebare. Deşi sunt bătrân încă mai ştiu, din tinereţe ţi-ai dorit un fiu, deşi la început eram mai reticent ţi-am făcut pe plac, acum el e mare, ba chiar absolvent!

Sper că în viaţa să nimerească o fată ca tine… să îl respecte şi să îl iubească!

– Mie de ani îmi pari neatins, îmi arăţi la fel de frumos şi distins. Of, de ar fi prin poză să pot să te ating, aş reuşi dorul puţin să-l înving.

Să ştii fără tine mi-e greu şi perna ta goală te strigă mereu… a ta cu drag Ioana!

– Şi mie mi-e greu, iar dorul nu-mi dă pace dar asta e iubito, nu avem ce face, nu e după noi, trebuie să aştept, poate trec de acest război şi să fim iarăşi amândoi… amanta mi-a fost doar suferinţa, dar m-a părăsit găsind poza ta, găsindu-mi credinţă!

Cu drag copilul tău cu păr grizonat…

– Scriu acum această fila din jurnal, iar ne-a survolat acel avion nemţesc, nu ştiu cât să rezist mai reuşesc, m-am săturat de acest oribil decor, să vărs sânge, să omor.

– E august ’42 şi îţi zic cu lacrimi amare, îmi e dor de tine, îmi e dor de noi, să fim amândoi!

Vreau să ia sfârşit să fiu mort, căci nu mai suport, această scrisoare e de la revedere, căci eu sincer rămân fără putere; deci nu mă mai aştepta cu mâncarea pe masă, căci eu nu mai ajung prea curând pe acasă…

– Te rog frumos, citeşte atent, tu nu vei scrie nici un testament căci tu eşti puternic, eşti rezistent!

– Bine iubito… mă voi încrede în tine, o voi face mereu, cu gândul la tine tristeţea în zâmbet o voi preface…

– La ultima scrisoare nu mi-ai răspuns, sper că eşti bine, căci uite iubito m întorc la tine.

De glonte german am fost împuşcat şi cei de pe front m-au îmbarcat, deci iubito pregăteşte ospăţul şi vinul pe masă căci copilul grizonat revine acasă!