Arhiva revistei

scarabeu

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

Anişoara Iordache

 

 scarabeu.jpg

 

cortina se ridică:

deformat, amintind de Quasimodo,
prezentul
trage
de coadă timpul şi fuge şchiopătând
după ziduri de ore netrăite.
ascultă în genunchi muzică contemporană,
cântată à capela
de pelerinii nopţii.

bătăile ceasului de-abia se aud.
pe terasă-
o masă;
pe masă-
o vază cu crini-de-pădure;
sub scaun-
crini-de-mare.

scarabeu argintiu iese din marele clopot de sticlă azuriu.

în depărtare-
un câmp alb de stafii.

iedera dizolvă în clorofila viitoarelor amăgiri
tăcerea zăpezilor.

printre nervuri-un râs cristalin: un greier stingher cureieră cu mine
depărtatele vieţi.
…doar un greier.

martor

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Anişoara Iordache 

 

 

 ani01bb.jpg

noaptea-
heleşteu în care peştii întunericului
măsoară cu priviri speriate de stele
adâncimea visului,
a plămădit din munţi de lună
cuvinte.

ascuţit este ţipătul corbului;
viclene viitoarele răsărituri;
amurguri-rătăcite-n ambiguităţi coborâtoare din ochii şobolanului,
se spală pe mâini
cu roua dimineţii.
speranţe înăbuşite în scântei de soare,
ţiuie in urechea timpului.

în cuibul ei de zăpadă,
pasărea ameţită de curgătoarele flăcări
martor tăcut
este.

Adânc

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 4,50 din 5)
Loading...

Monica Sumalan 

 

În fiecare noapte
Visul se trezeşte la viaţă,
În somnul de lumină al pajiştilor înflorite.
Metamorfoza unui fluture,
În oglindă,
Al carui zbor  îl mai simt printre pleoape.
Zbaterea unui trup prins între doua lumi neştiute.

Ritmuri

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

Hristea Andir

  

cercuri de lumină
slobozeau
săruturi ascunse
în câteva farduri.
secunde metafizice
călătoreau
alături de cele cinci curtezane
care mai aşteptau
să se joace
cu apele reci.
câteva corăbii adultere
mai aşteptau să alunge
respirările mute
ale oaselor.

limpezimi de vise

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Anişoara Iordache 

 

vârtejuri de ţărână
noaptea azvârle-n
sarcofagul de taină al cuvintelor.

lungi cercuri de lumină
slobozesc
albitul zbor de tâlcuri
al ritmurilor vieţii.

…e ca si cum:
te-ai arunca din cascadele naşterii şi renaşterii,
printre oameni;
oamenii ar pune pe altare sfinţite
suspinul de dor de mişcare al copacilor.
copacii ar ascunde în fibre de lemn, turnesol-
să albăstrească cântecul vitejilor adormiţi la sânul pământului.
pământul ar imortaliza pe o fina peliculă
mâinile care dau noi forme universului.

porumbeii albi dorm încă la umbra răcoroasa a gândurilor.

mai înaite de ivirea aurorii,
Luna
strânge sub aripă tăcerea,
o strecoară
peste triedre de limpezimi de vise
sub pene,
apoi închide liniştită ochii.

Salca

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 2,00 din 5)
Loading...

Mariana Tănase

 

Însângeră apusul ultimele clipe
ale unei zile petrecute-n seară
umbrele prelungi iară te-nfioară
vrăjile pe baltă stau să se-nfiripe.

Părul ei, cascadă verde peste ape
corpul ei crescut în mâlul de la mal.
Parcă e regină, ce vine la un bal,
sau e coama calului să se adape?

Fumurile nopţii se dansează-n cer
zumzăie ţânţarii în împărăţie
incantaţii care n-ai mai vrea să fie.
Da-ţi sunt hărăzite! Totul e mister.

Numai salca groasă peste apă pleacă
trunchiul ei în care scorburi se arată
părul său de ramuri e cel ce te îmbată
Tragi tăcut la rame. Umbra ei, în barcă…

Oglindă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Cătălin Bolohan 

 

Îmi trec mâna prin părul străin,
primesc căldura trecutului
din privirea pierdută în sticlă,
ating trupul lipsit de culoare.

Mă privesc printre nori,
caut umbră celuilalt eu.

Cânt oglinzii veşnica pomenire
strângând în pumn rozariul.

Flăcări din chipul răvăşit
cuprind cu patimă argintul,
zâmbete demonice răsar
din cercurile de lumină.

Se zguduie o rază de cleştar
pe buzele sfâşiate de piatră.

Sărut mâna moartă
încleştată pe umărul meu.

mirele

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Anişoara Iordache 
**lui Stepa Sirkovic**

 

ridicaţi odată, capacul fântânii!
ce mai aşteptaţi?
urniţi piatra care împiedică ochiul să vadă orizontul!
la rădăcina zidului, râurile îşi chibzuiesc viitoarele cărări.

voi, copaci-beţi de gravitaţie,
ridicaţi-vă trunchiurile
căzute
de-a curmezişul răsăritului!
daţi voie flăcării să se prevale într-o explozie de fructe binemirositoare
ale sufletului!
cojile vor sparge balonul întunericului şi singurătăţii.

incizie în mintea hoardei oarbe
care-şi
caută haotic altarele iertării.
*
s-a trudit şi nu a prins nimic;
pentru cuvântul Lui, a mai aruncat încă o dată mrejele:

scheletul metalic nu-l mai ţintuieşte în cărucior;
roţile imaginaţiei îl duc pe serpentinele atemporale, ale unei tinereţe-fără-de-moarte,
spre…:
minunata făptură-n straie de sărbătoare,
care, îl aşteaptă sub bolta de salcâmi înfloriţi, s-o îmbrăţişeze cu foc.
spre tine,
din ce în ce mai aproape,
din ce în ce mai prelung,
cântecul
fluierului
coboară şi urcă văile dragostei!

printre crengi:
tropăit de bucurii împărtăşite.

la ieşirea din marea strâmtoare,
luna
apare
pe cealaltă faţă
a viselor noastre.

Mortul călător

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

Cătălin Bolohan 

 

Între iadul trecut şi cel prezent,
călător pe amprente de cimitir
parfumate în iz de tămâie
cerşeşte mila stelei căzătoare
privind ochii dornici
de simţuri sub lună.

Ura tremură în sânge,
cântă imnul lui Hades,
aşterne pe tencuială lacrimi
scurse din orbitele goale
luminate de candelabre
înfipte în cerul pământean.

Tremură genunchii goi
sub cuvintele în armură
scuipate de călugări.
Aude chemarea din ceţuri,
caută cu silă cavoul
cărând crucea.

Trandafirii înfipţi în palme
îi gâdilă rănile.
Suliţa de lumină sfâşie
tăcerea sticloasă ce îl primise
trimis din milă de arhangheli,
răsplată pentru durerea promisă.

Zâmbetul tăios pe chip,
pecetluit de nemurirea nopţii,
se închide plângând.
Se afundă în mocirlă,
râuri ascunse de pământeni,
caută cheia tenebrelor.

Umbra zilei sfinte îngheaţă
pictată pe chipul femeii în negru.
Braţul ce ţine lancea cade,
pierdut în vise roşiatice
smulse din soarele verii trecute,
peste trupuri de noapte bătrână.

Bufniţa se aşează în palma întinsă,
caută mila cimitirului gol.
Tremură sub lacăte glasul,
porţile cad la picioare.
Se aruncă pe masă şi Asul
pierdut în mâneca dreaptă.

Parfumul de damă sugrumă trecutul,
îmbrăţişările din noapte se sting,
se ară brazde-n prezentul de ceaţă
îmbrăcat în hainele iernii trecute.
Rujul discret ascunde paloarea
buzelor lipsite de sânge.

Sugrumat de umbra ei
caldarâmul mai poartă paşii
spre templul unde ascunde
prezentul şi sângele scurs.
Pisica neagră îşi drege glasul
sub felinarul batrân.

Mortul continuă tăcut dansul
în drumul spre iadul promis.
Spatele frânt de vorbe călţoase
se îndreaptă o dată cu biciul
primit din vocea de sticla
venită cu ea.

Cade din patul de moarte,
caută cu sete paharul
să-şi bea cucuta menită.
Târâie ghiuleaua primită
printre norii crăpaţi de lumină
în drumul spre ghilotină.

Trupul zâmbeşte macabru,
comdamnarea cade pe piept,
moartea păşeşte discret.
Îngerul pune pecetea,
priveşte umbra tăcerii
plângând pe mortul călător.

Această colosală invenţie

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Bogdan Nicolae Groza

 

această colosală invenţie – osul –
care nu se sparge precum sticla
care nu sfâşie carnea precum hiena
care nu-şi face sieşi rău
care nu moare când totul e mort –
îşi eternizează discret existenţa
osul ştie să fie ferm şi să nu şovăie
osul ştie să fie calm ca un sfânt pictat pe icoane
osul poate să se rupă brutal dureros brusc
dar să nu se îndoaie niciodată
osul ştie să fie pentru că e
osul ştie că e pentru ca să fie
are verticalitatea neştirbită
chiar când stă pe orizontală

pactizează cu cuţitul până la un punct
pactizează cu linia continuă până la o virgulă
pactizează cu carnea până la piele
pactizează cu gândul până la frunte

această colosală inventie – osul –
îşi (în)toarnă măduva-n nemurire
sângele se hrăneşte din os
mâna se mişcă din os
timpul se citeşte prin os
osul se naşte pe el însuşi din os
trecerea prin lume se dovedeşte prin os

zeiţo, această colosală invenţie
te-a adus la mine, te-a adus
din mine provii. provii ca o mărturie a vieţii…
ah, femeie! din os tandru de coastă eşti făcută
os fără de care trupul meu n-ar putea fi întreg

femeie din os, cu trup de os moale
îmi închizi ochii într-o aţipeală dulce
sub două dimineţi apatice
şi mă trezeşti apoi mai încolo
când deja ajung la vârsta de os
a epocii de os
din care-mi culegi scheletul filiform
pentru a mă îngropa
în pământul tău reavăn
spre o altă renaştere

astfel oasele mele – aceste colosale invenţii –
se vor esenţializa într-un fluier sau altceva
mult mai înalt şi mult mai pur
un fel de sunet
nici cântec nici şoaptă
al unei iubiri
dezosificate
de celălalt