Arhiva revistei

POEZII

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

PATRIA

E Patria podoabă, coroană princiară
Ce-nnobilează răzăşeasca-mi viţă,
Ea sevă-mi dă de pom pătruns de primăvară
Căci gata-mi e de rod întreaga mea fiinţă.

*

Mi-i Patria un sipet plin de zestre –
Ştergarele împodobite cu poieni de rai,
Un lăicer ţesut de două mâini măiastre
Şi şoapta dinspre Cer, cu blândul mamei grai.

*

E Patria îndemnul tatei dinspre astre,
Să-i îngrijesc izvorul cel săpat de el,
Ca apa, susurând, s-ajungă-n valurile-albastre
Şi, de acolo, aburii de Patrie – la Cer.

*

E Patria podoabă, coroană princiară
Ce-nnobilează răzăşeasca-mi viţă,
Ea sevă-mi dă de pom pătruns de primăvară
Căci gata-mi e de rod întreaga mea fiinţă.

 

LIMBA ROMÂNĂ

Limba Română e glasul mamei
la capăt de leagăn –
eu fiind pruncul cel de demult.

*

Limba Română e porunca tatei –
la primii mei paşi –
de-a întâmpina omenia rostind „bună ziua!”.

*

Limba Română-i incantaţia din Liturghia
la care mi s-a rostit prima oară
numele de botez – Gheorghe.

*

Limba Română-i ecoul adâncului
din care-mi rostesc strămoşii
şoapte testamentare.

*

Limba Română-i graiul vorbit –
de-a valma cu oamenii –
chiar şi de Sfânta Creaţie.
La noi, de la Geneză,
vântul adie ori vijeleşte,
izvorul răcoarea-şi şopoteşte,
albina mierea-şi urzeşte,
privighetoarea trilu-şi măiestreşte – 
în Limba Română.

*

O, Doamne,
abia acum aflu
că Tu eşti – chiar Tu! –
Autorul Abecedarului
Limbii Române!  

NEGOCIERE CU CLIPA

Clipă ce îmi porţi numele,   
nu muri încă!   
Mai zăboveşte o clipă,   
picătură de timp!   
E încă în pripă…   

*   

De ce-i faci tu, Clipă,   
hatârul Veşniciei?!   
Nu vezi că nemurirea ei   
e clădită pe cadavre,   
pe clipe uitate!?   
Dă-mi, Clipă, dreptate…   

*   

Hai, lasă-te mituită,   
Clipă cinstită,   
şi primeşte-mi   
rugămintea smintită!…   

*   

Clipă ce îmi porţi numele,   
încă nu muri –   
Că-n moartea-mi,   
Tu moartă vei fi!   
Ce-i pasă Veşniciei   
de-o clipă, de-o zi,   
sau chiar şi de două?!   
Ce-i pasă mării   
de bobul de rouă?!   

*   

Hai, Clipă ce-mi porţi numele,   
încă nu muri,   
amână asta pentru altă zi!…   
Încă nu-mi fi, Clipă, călău,   
ca şi cum n-ai şti   
că mori şi tu   
odată cu numele meu!   

*   

Pe mâine, Clipă,   
când…te voi ruga din nou   
să nu ne zidim, încă,   
în al Veşniciei soclu –   
să ne amânăm, Clipă,   
o clipă sorocul.   

NU MĂ-NCUMET

Nu mă-ncumet să m-avânt  
Dincolo de neştiut;  
Tind doar până unde gândul  
Află visului intrândul.  

*  

Nu mă-ncumet să m-avânt  
Dincolo de nevăzut;  
Îndrăznesc doar până unde  
Soarele sub deal s-ascunde.  

*  

Nu mă-ncumet să m-avânt  
Nici când am în pânze vânt,  
Căci mă depărtez de mal  
Numai cât mă duce-un val.  

*  

Nu mă-ncumet nici când harul  
Cere doar să-ntind paharul,  
Căci şi azi, precum şi ieri,  
Doar visez la primăveri –  

*  

Şi-anotimpurile mele  
Au fost doar un joc de iele,  
Amăgiri cu chip de zâne  
Ce-au tot ars în rug cu mine.

Constantin (Brâncuşi) cel Mare. Nume spre eternitate…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...
Prozopoem satiric in memoriam Constantin Brâncuşi
(n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj – d. 16 martie 1957, Paris), marele sculptor român.
Motto: „Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.” (Constantin Brâncuşi)

…Paşi striviţi sub inocenţa mieilor pierduţi de turmă,
Cât de repede trec anii, parcă, alergaţi din urmă…
Iarăşi se încheie unul, altul nou se pregăteşte…
Crud tiran, apasă timpul cu strânsoarea lui de cleşte
Omul-monstru Minotaur în capcana labirint…
Nu i-am descifrat enigma. Lipsă… glonţul de argint!
O obsesie ce rupe filele din zodiacuri,
Aripi lungi întunecate peste umbrele de veacuri…
…Apăsat vorbim de ele pe la întruniri solemne,
Căutând semnificaţii vechilor banale semne.
Nu ştim câte sunt trecute. Şi nici câte ne-au rămas…
Straniul vis – din minţi celebre – ne urmează pas cu pas…
Îl vom regăsi, acelaşi, printre multe neajunsuri,
Într-un univers de sensuri – cu posibile răspunsuri –
La Brâncuşi, o… mână forte, geniul artei din argilă,
Un Icar stârnind mânia unui «Soare»( !) fără milă…
…Dăruit posterităţii ca principiu-testament,
Crezul lui etern veghează de pe tronul postament…
Poate, unii le vor spune: «Vorbe cu limbaj de lemn»!
Însă, pentru cei puternici, vor rămâne ca îndemn:
«Ţi-ai propus măreţe planuri de prezent sau viitor?
Îţi doreşti să fii “Artistul” cu profil nemuritor?
Niciodată nu va creşte iarba verde sub copaci,
Mergi pe calea ta spre stele şi fii tu în tot ce faci!»
…………………….
…De la primele… retuşuri, mulţi i-au remarcat talentul,
Eleganţa, simplitatea, bunul gust, rafinamentul…
Un dăltuitor celebru. Bun subiect de reportaje.
Conştiinţa formei pure. «Lumea Nouă» cu miraje.
Precursor al «noii linii». Lider. Minte sclipitoare.
Don Quijotte. Enigmatic. Unic. Pată de culoare.
Om spiritual. Sensibil. Un “favorizat” de soartă.
Viaţa dincolo de forme. Rusticul transpus în artă.
…Un explorator tenace, consacrat ca fenomen-
Hemingway şi Fidel Castro… în amestec omogen!
Îl compar- numai în glumă!- cu mai sus menţionaţii,
Neavând, precum se ştie, recunoaşteri şi ovaţii…
Vei primi insulte grele? Ţi se vor închide uşi?
E puţin pe lângă câte a «tras» marele Brâncuşi
Exilat prin ţări străine. Nu a fost primit acasă.
I-au rămas comori acolo. Nu ştiu câtora le pasă.
…Chiar şi astăzi, nu se schimbă, după cum vedem, prea multe,
Poţi vorbi cât vrei, e voie… Cine stă să te asculte?
Am tot încercat, zadarnic, să mai dregem busuiocul,
La putere stă acelaşi… «Cum ne-o ajuta norocul!»
Poate că va fi mai bine? Haida-de! Speranţe goale!
Cum apar, aşa le duce apa Jiului la vale!
Praf şi pulbere, proiecte. Fără… «micile atenţii»!
Nu mă credeţi? Sunteţi sceptici? Vă gândiţi că sunt invenţii?
…E teren minat pe care nu păşeşte orişicine-
Nu mă întrebaţi de unde îl cunosc atât de bine…
Încă un proscris de marcă pus pe liste de ocară?
Ridicăm candid din umeri: «Vremuri tulburi pentru ţară!»
Ca un cerber din infernuri… strâns de gât… cu mâna goală (!)
De un Hercule puternic, într-o luptă inegală,
«Îngropat de viu» la baza muntelui de… oale sparte (!)
A plecat, Brâncuşi, maestrul, către zări de dor departe…
…………………………..
…Gros album “rechizitoriu”. Îl parcurg mirat, tăcut…
“Poarta trecerii în lumea meteorului sărut”…
“Faţa de copil” se uită spre un mâine pe fereastră…
“Masa cu tăceri de aur”… Zboară “Pasărea măiastră”
 “Pogany… o domnişoară” lângă “Muza adormită”…
“O coloană fără capăt”… “Rugăciunea infinită”…
Busturi, capete, portrete… regăsesc şi un “Supliciu”,
“Ovoidul”, apoi “Somnul”… Opera, ce edificiu!
…Un scurt episod din filmul… ipostazelor diverse,
Bustul lui Carol Davila… grav prilej de controverse!
În contrast cu… «compromişii». Conştiinţa-barieră.
«Laocoon» din… «Ecorşeul». Un gigant de carieră. 
«Fiu risipitor». «Orgoliu». Trăsături puţin marcante.
Muncă. Suflet. Pasiune. Calităţi exuberante.
Mare patriarh (s)cul(p)turii şi imaginii în poze.
Din limbaj şi viziune. Inovaţii. Simbioze.
…Cu debut imprevizibil. În acorduri de… vioară!
Drumul, greu găsit, cu trudă. Ar fi pentru prima oară?
Nou concept… Lumini şi spaţii… Greutate… Densitate…
A strâns mituri şi tradiţii într-un punct imensitate.
Influenţe egiptene, clasice reprezentări,
Opţiuni, improvizaţii, reveniri, clarificări…
Un noian de cunoştinţe… Meşteşug, îndemânare…
Prototipuri şi modele. Finisate cu răbdare.
………………………………………………………………………
…Îi subliniez «cuvântul» pe o pânză cu… cărbune,
Câteva frânturi «în mare»… scurt discurs-confesiune
Dintr-un expozeu «pro domo»… Declaraţii de intenţii.
O privire de ansamblu… Zero mofturi şi pretenţii.
«Excluzând realitatea formelor exterioare,
Nu-mi propun lucrări abstracte fără înţelesuri clare…
Eu privesc atent concretul ca o luptă de idei
A esenţelor primare care stau la baza ei.
…Nu voi imita natura, vreau să merg în profunzime
Dincolo de aparenţe. Către rădăcini sublime.
Am tot şlefuit materii, căutând, se poate spune?
Idealul, absolutul, tainica perfecţiune.
M-am oprit, când mi-am dat seama că la ea nu pot ajunge…
Învelişul carapace, cine i-ar putea străpunge?
Parcă mi-a taiat elanul o putere… voalată
Şi mi-am încetat travaliul. Misiune încheiată.»
…………………………………………………………………………………….
…S-au scris piese lungi de teatru… Pus pe steme şi gravuri…
Apărut pe mărci poştale… În desene sau picturi,
Cărţi, monografii, reviste şi monede cu efigii,
Calendare, anuare şi colecţii de vestigii…
Cam la fel precum Socrate a băut «venin» din cupă…
Ne mândrim, avem cu cine… din păcate, asta, «după»!
Mi-l imaginez aproape. Celor care vin din spate.
«Turnul Eiffel».Monumentul. Un simbol-eternitate.
…«Cioplitor» de caractere. L-au recunoscut «conclavuri».
Un torent de pasiune… Antidot pentru… moravuri!
Sacrul magic cu tentaţii… Şi tentacule adânci.
Prometeu privind spre vârfuri… Zbor de vultur peste stânci…
«Stâlp de secol», i-au spus unii… «Rege-meşter»printre fauri…
«Discobol» român… «Colosul»… Jerbe şi cununi de lauri…
Piramidă de cultură, de umor şi demnitate,
Constantin (Brâncuşi) cel Mare, nume spre eternitate…

D.M. Gaftoneanu, Botoşani, 01.01.2013.

Retrospectivă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

==============================

Nu-mi mai sunt şterse ferestrele nopţii,
luna a fugit din dudul vecin,
nu mai ştiu orele când cântă cocoşii,
nu aud portiţa pe care o deschide femeia.
Surâsul ei desfrunzit şi leneş
ochii nu-l mai percep,
pragul de trecere în odăile inimii
e ros de carii vremii.
Iubirile acelea furtunoase noaptea
m-au lăsat singur şi gol,
să locuiesc iarna
hrănit cu întâmplările tinereţii.

Când se retrage frumosul în sine

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

====================================

Când mă voi apropia de taină, gândurile vor fi uitate,
oamenii nu vor mai şti dacă am trecut pe străzi
clădiri ruginite căzute în istorie
arar se vede cum le mângâie cerul.
Un cântec vechi se aude pe undeva
într-o noapte a conştiinţei pe care o reflectă,
cine ştie câte inimi mai pot să salte,
ca-n serile lui de trăire, când se retrage frumosul în sine.
Iureşul îi stăpâneşte pe oameni, căutările zilei
îi despart de sufletul lor şi-i alungă pe ţărmuri străine
de unde Carpaţii nici nu se mai văd şi plâng.

În miezul tainei pe lacrima arsă de îndepărtări,
mă împuţinez cu fiecare clipă şi n-am pe cine lăsa
să guste vinul amar în dulcele răgaz,
prin care înţelegem primăvara păsările,
mai ales rândunicile care-şi fac cuiburi sub streaşină
şi se înveselesc.
La capătul drumului se deschid porţile
liniştea a ostenit şi fuge-n calea voastră cu bucurie,
vă aşteaptă acasă.

În clipa veselă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===============================

Lasă-mă să-mi scutur umbrele!
Se şterg toate întâmplările, rămân nud,
mâinile îşi schimbă rostul,
propriu-mi trup nu le recunoaşte.

Păsări travestite caută îngerii
de aripi crescute nefiresc
şi cuibul din cer în care locuiesc.
Surâsul răscoleşte răni în trecut,
în clipa veselă se aspreşte vinul
uitarea impune o împrospătare
a sângelui care urcă-n alt anotimp.

Rețeta anului 2013

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

===================

foto Tatiana Ciobanu

TATIANA CIOBANU
Preşedinta Asociaţiei culturale italo-române DACIA
Roma, 1 ianuarie 2013

 

Se iau 12 luni şi se curaţă temeinic
de amărăciune, mândrie, ură, invidie,
de frică, irascibilitate şi stres.
Se împarte fiecare lună în 28-31 zile,
după caz,
astfel ca proviziile să ajungă
exact pentru un an!
Fiecare zi se prepară separat:
o parte muncă
o parte linişte
o parte umor.
Se mai adaugă
trei linguri de optimism
o linguriţă de toleranţă,
un praf de bun simţ
şi… o picătură de sperantă!
Peste aluatul astfel obţinut
se toarnă apoi dragoste din belşug…
Preparatul o dată făcut
se asează pe un platou
şi se împodobeşte
cu frunzuliţe de curaj
şi încredere in sine.
Se serveşte zilnic,
cu bucurie la cafeaua
de dimineată!
Prezenta reţeta este gratuită
şi recunoscută universal,
se transmite liber de la om la om,
însoţită de o traducere
în toate graiurile lumii.
De o versiune audio se vor bucura
orbii şi analfabeţii.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Singurătate

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

==================================

Când n-ai mai venit pe potecile pădurii
mi-a coborât în cuvinte îndoiala,
timpul se înclina pe partea lui tristă,
se opăriseră în cântece sunetele.

Zilele erau mai lungi ca anotimpurile,
aerul nu era împovărat cu miros,
sărutul nedat se uscase pe buze de vânt.

Alunecau arborii, malurile râului se surpau.
De ne-nţeles cum păşeşti prin apă
zână a pădurilor cinstită de păsări cu soare
şi de căprioare venite să bea apă,
timpul se dilată şi se opreşte-n loc de plăcere.

Numai uitarea îşi face loc cu greu printre pietre,
pe drumul pustiu nimeni nu vine,
sunt un copac îndoit pe care a căzut o stea
şi dintr-o dată se face întuneric şi vânt.

Ajuns ca o troiţă-n răscruce

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

=============================

De ce să mă uimească venirea
ţinut brodat cu drumuri
unde porţi deschise aşteaptă femeia?

Întâlnirea alungă întristarea
nopţile se odihnesc,
chem ploile, vin şi se închid în ape.

Cafeaua fierbinte răspândeşte
mirosul dulce-amar de iarbă,
înveleşte cuvintele din odaie-n tăcere,
surpă iubirea unui ţărm
de care se lovesc mările lumii.

Ajuns o troiţă-n răscruce,
văd pe drum bătrâna fântână
cu timpul rostogolit în ceasuri de piatră,
vântul îmi şterge ultima urmă.

Coloane şlefuiesc

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

=================================

În neguri
sapăm tunel,
Învingătorule,
noi fugărim timpul,

Vântul instigă
rupe copacii

Amprenta de neputinţă doare
şi nu ne oblojeşte
nimeni
unde am putea izbândi.

Speranţele căţărate pe vise,
gânduri de copil
şi mâini de voinţă
se agaţă de cer,

coloane şlefuiesc
vom înţelege frumosul
înveliţi în cuvinte,

unde luminii nu-i trebuie ferestre

Vânzătoarele de afine

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

=================================

Nu-mi pretinde ce nimeni n-a pretins,
să locuiesc pe un munte de sare
la care vin caprele negre şi cerbii
şi mai vin şi femei să culeagă afine
pe care ochii mei le-mbracă-n tandreţe.
Plouă prin aşteptări cu nelinişti,
arborii se perindă pe văi alunecând,
peste păsări care-mi ciripesc destinul,
pâraie coboară cu seara-n spinare
poteci să deschidă spre marginea lumii.

E nefiresc cum îmi pot trimite cuvintele
pe buzele lor să-şi spună iubirea,
aceea prin care lacul îşi cheamă nuferii serii,
să vadă crepusculul cu femei odihnind pe mal
ca într-un tablou nepictat încă,
ori aflat într-un anticariat
în care niciuna n-a intrat vreodată.
Priviţi vânzătoarele de afine pe margini de drum
şi de dragul lor cumpăraţi!