Arhiva revistei

Două noi cărți în slujba promovării valorilor românești

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 3,75 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

ARGUMENT

Volumul Fără menajamente. Critici, istorici literari si eseişti români – o succesiune de figuri şi comentarii critice ce reformulează un compendiu de literatura atipic – îmbină evocarea, portretistica si analiza in filigran a unor cărţi recente, dar mai putin cunoscute, datorate unor critici, eseişti, istorici literari reprezentativi, de cele mai diferite vârste, rezidenţi in ţară sau in diaspora, în viaţa sau, din păcate, decedaţi.

Mai putin luate in seama, lucrările acestora se vor regăsi evaluate nu ca sim­ple glose ale creatorilor de fictiune, ci ca produse ale unei creativitaţi inedite, cel puţin egale ca valoare și farmec stilistic cu operele poeţilor si prozatorilor adusi in dezbatere.
In fine, vor fi omologate truda, sârguinţa si talentul lor de a ne fi oferit spectacolul propriilor idei si revizuiri pe adresa feluritelor „zări şi etape” ale literaturii noastre, in tandem cu diversele „regimuri” politico-sociale (și nu numai), tip Octavian Paler, Gelu Ionescu, Caius Dobrescu, Sami Damian, dar mai cu seama de a fi slujit in veşmintele criticii de direcţie, de intâmpinare sau simpatetice, sub diferite grile, de la cea călinesciană, lovinesciană, la cea deconstructivă, structuralista sau psi­ha­nalitica. Cititorul se va intâlni cu Maria-Ana Tupan, cu Eugen Negrici, cu regretatul Cornel Mihai Ionescu, cu Dumitru Stăniloae, Marin Mincu, Valentin Taşcu, Gabriel Dimisianu, H. R. Patapievici, Valentin Protopopescu sau Gabriel Liiceanu.

Nu lipsesc referinţele la literatura universala sau la traducerea unor autori români in limba italiană (a se vedea Addenda). Sunt revizitate – sub lentile exegetice la zi – viaţa si operele unor autori ca Dante, Boccaccio, Angelo Moretta, alias Dan Petraşincu, Eminescu, Marin Sorescu, Alexandru Balaci, Urmuz, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Zaciu, Marin Preda ş.a..  (G.V.)

 

POETI ROMENA AL BIVIO; CONTINUITÀ E ROTTURA

(POEŢI ROMÂNI LA RĂSCRUCE: CONTINUITATE &RUPTURĂ)

 

 

Cartea, un omagiu adus poeziei noastre contemporane, a fost redactată în limba italiană de subsemnatul şi a apărut în august 2012 la Fundaţia SCRISUL ROMÂNESC din Craiova; are 180 de pagini şi este o culegere de eseuri dedicate fiecărui poet din prezentarea de mai jos, urmate de o scurtă antologie bilingvă. Lansarea, organizată de Asociaţia culturală româno-italiană ProPatria, condusă de doamna Cristea Mioara, stabilită în Cetatea Eternă va avea loc la Roma pe 28 septembrie, fără sprijinul vreunei instituţii româneşti de specialitate din ţară.

„Meseria de a trăi” a poeţilor, a căror noimă, după Rainer Maria Rilke, este cea de a culege mierea vizibilului pentru a o pune la păstrare în marele stup de aur al invizibilului nu pare a fi cea mai uşoară din lume: ei au cultul ispăşirii şi al cuvântului, dar numai după barbarul ritual al jertfirii de sine, cuvântul se străluminează pentru a deveni Text. Cărţilor  şi textelor lor poetice, jerfirii lor, am dedicat acest volum.

„Il mestiere di vivere” dei poeti il cui fine, secondo Rainer Maria Rilke, è di cogliere il miele del visibile per custodirlo nel grande alveare d’oro dell’invisibile, non sembra sia il più facile del mondo: loro hanno il culto dell’ espiazione e della parola, però solo dopo il barbaro rituale dell’immolazione, la parola si va purificando per diventare Testo. Ai loro libri e testi poetici, alla loro immolazione, abbiamo dedicato questo nostro volume.  I loro nomi sono: George Bacovia, Ion Vinea, Lucian Blaga, Gellu Naum, Mircea Ivănescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivânescu, Virgil Mazilescu, Geo Vasile, Daniel Corbu, Gellu Dorian, Ion Mureşan, Nicolae Tzone, Angela Marinescu, Ruxandra Niculescu, Ioana Crăciunescu, Gabriela Creţan, Marta Petreu, Mariana Marin, Maria Calciu, Irina Nechit, Ruxandra Cesereanu, Eugenia Ţarălungă, Linda Maria Baros.

 

Cuvȃnt și intersubiectivitate

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––-

Prin cuvȃnt, ȋntregul univers prinde viațǎ, cuvȃntul fiind cel care reprezintǎ baza relațiilor interumane, ȋn lipsa acestuia, ȋn jurul nostru ar fi doar tǎcere, am trǎi ȋntr-un univers fǎrǎ glas, plictisitor și straniu. Cuvȃntul favorizeazǎ cooperarea; este prezent pretutindeni, ȋn limbajul uman, probabil și ȋn cel animal, chiar și necuvȃntǎtoarele avȃnd propriul cod al vorbirii și ȋnțelegerii. Ȋncǎ de la facerea lumii, aflǎm de la Evanghelistul Ioan cǎ „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul./Acesta era întru început la Dumnezeu./ Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut./ ȋntru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor”[1] , Fiul lui Dumnezeu fiind numit și Cuvântul, deoarece prin El Tatǎl Ȋși exprimǎ voința, Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic și atotputernic, fiind mereu la Dumnezeu. De asemenea, despre Cuvânt s-a vorbit și în Vechiul Testament: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au ȋntǎrit și cu duhul gurii Lui toata puterea lor”[2].Este un fap evident cǎ, printre diversele sale funcții( de comunicare, transmitere de informații, vindecare a rǎnilor sufletești etc) , Cuvȃntul ( ȋn cazul acesta al Lui Dumnezeu) are și funcție taumaturgicǎ: “Trimis-a Cuvântul Sau și i-a vindecat pe ei”[3]și tot el este cel care oferǎ luminǎ:”Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.”[4] Despre puterea lucrǎrii Cuvântului lui Dumnezeu se vorbește și în Cartea înțelepciunii lui Solomon, dar oamenii Vechiului Testament subînțelegeau prin Cuvântul lui Dumnezeu doar manifestarea voinței și a lucrǎrii Lui. Cuvântul lui Dumnezeu nu se poate compara cu cel omenesc; omul își exprimǎ prin cuvânt gândurile și dorințele sale, cuvântul rostit de om se stinge și dispare. Cuvintele omului reprezintǎ o putere care îl ajutǎ, fǎcȃndu-se astfel ȋnțeles de cei din jurul sǎu, capacitatea omului de a produce sunete articulate constituind elementul primordial al apariţiei şi dezvoltării limbajului, vǎzut ca instrument care constituie liantul societăţii umane. Astfel, „Cuvintele sunt semne ale lucrurilor atunci cȃnd îşi primesc puterea de semnificare de la ele; în schimb, cele discutate de noi aici sunt semne ale cuvintelor. Or, de vreme ce nu putem vorbi despre cuvinte decât cu ajutorul cuvintelor şi de vreme ce nu putem vorbi decât vorbind despre anumite lucruri, apare clar că cuvintele sunt semne ale lucrurilor fără să înceteze să fie, ele însele, şi lucruri. Aşadar când un cuvânt porneşte din gură, dacă o face pentru sine însuşi, adică dacă întrebăm sau discutăm ceva chiar despre acest cuvânt, înseamnă că lucrul (res) este supus discuţiei sau întrebării. Şi însuşi acest lucru (res) se numeşte verbum ‘cuvânt’!”[5]  Este un lucru cert cǎ noi nu putem avea conștiința celuilalt, nu ȋl putem percepe decȃt ȋn și prin cuvȃnt, prin orizontul limbajului; dacǎ am avea puterea de a intra ȋn conștiința celuilalt, nimic nu ar mai fi interesant, nu ne-am mai pune ȋntrebǎri ȋn legǎturǎ cu felul ȋn care ne percep ceilalți, ci totul ar fi dat pe fațǎ, fiecare ȋntrebare și-ar gǎsi pe loc rǎspunsul ei, nu ar mai exista incertitudini, falsitate, ci totul ar deveni concret și clar. Prin cuvinte ne autodefinim, ele sunt expresia personalitǎții noastre, a culturii dobȃndite de-a lungul ȋntregii noastre vieți; prin cuvinte exprimǎm ceea ce gȃndim, ceea ce ne dorim și tot ceea ce ține de judecǎțile noastre. Acest lucru este afirmat și de Fericitul Augustin: „Cuvântul este semnul unui anumit lucru, pentru că emis de un vorbitor, el poate fi înţeles de un ascultător. Lucru despre care se vorbeşte (res) este tot ceea ce poate fi înţeles, perceput sau este ascuns [amândurora]. (…) Semnul este ceea ce se arată pe sine simţurilor şi, în afară de sine, mai indică spiritului şi altceva. A vorbi înseamnă a emite un semn cu ajutorul unui sunet articulat.”[6] De multe ori apar dificultǎți ȋn exprimarea mulțimii de cuvinte pe care dorim sǎ le utilizǎm la un moment dat, deoarece  multitudinea de cuvinte pe care le dobȃndește un om de-a lungul ȋntregii sale existențe suferǎ schimbǎri și primește alte conotații. De aceea, de multe ori ajungem sǎ fim ȋnțeleși greșit ȋn legǎturǎ cu ceea ce dorim sǎ afirmǎm la un moment dat, spunȃnd un lucru și ȋnțelegȃndu-se altul ȋn locul celui gȃndit și dorit sǎ fie exprimat. Cuvintele constituie simboluri ale ideilor celor care le folosesc, fiind utilizate pentru ȋntipǎrirea, stocarea și reactualizarea experiențelor anterioare; de aceea, fiecare dintre noi are un vocabular propriu, bazat pe experiențǎ de pȃnǎ atunci, deoarece nu pot fi create cuvinte care sǎ simbolizeze un concept cu care nu ne-am confruntat anterior, cum ar fi cuvintele ce reprezintǎ culorile nevǎzǎtorilor. Acest vocabular constituie, de fapt, marca individualitǎții minții umane, fiind principalul element care asigurǎ unicitatea ființei ȋn societate. De asemenea, necunoașterea tuturor sensurilor unui cuvȃnt poate duce ȋn eroare, pentru că emis de un vorbitor, el poate fi înţeles cu totul altfel de un ascultător, ceea ce poate provoca mari abateri de la un anumit subiect sau chiar greșeli capitale, la fel cum se poate ȋntȃmpla și din necunoașterea normelor de ortografie și punctuație dintr-o limbǎ.  Chiar și cel mai neȋnsemnat semn de punctuație poate duce ȋn eroare sau, de ce nu, poate provoca moartea unui om (de exemplu, ȋntr-un ordin  de executare a unor condamnați, virgula are un rol esențial; astfel, ȋntr-o formulare de tipul: Nu respectați ordinul! vs. Nu, respectați ordinul!,  inserarea greșitǎ a acestei virgule poate provoca moartea condamnaților, pe cȃnd ȋn celǎlalt caz, viața condamnaților poate sǎ fie salvatǎ), așa cǎ exprimǎrii unor cuvinte trebuie sǎ i se ofere o deosebitǎ atenție.  Ȋn lucrarea sa, Fericitul Augustin afirmǎ cǎ:” Ceea ce percepe din cuvânt spiritul şi nu urechea şi [totodată] este păstrat în spirit se numeşte dicibile ‘ceea ce se poate spune’”[7], dar este evident cǎ de multe ori, cuvintele sunt de prisos, aflȃndu-ne ȋn diferite situații cȃnd inefabilul se aflǎ mai presus decȃt oricare cuvȃnt, cele mai mari bucurii și cele mai mari tristeți fiind greu de exprimat prin cuvinte, „în schimb, când cuvântul porneşte nu pentru sine însuşi, ci spre a semnifica altceva anume, atunci se numeşte dictio ‘exprimare’. Cât priveşte lucrul în sine, care nu este nici cuvânt, nici concepere în minte a cuvântului, fie că deţine un cuvânt prin care să poată fi semnificat, fie că nu deţine, el nu poate fi denumit prin nimic altceva decât prin propriul său nume, res ‘lucru’ Aşadar, avem a distinge aceste patru [elemente]: verbum ‘cuvânt’, dicibile ‘ceea ce se poate spune’, dictio ‘exprimare’ şi res ‘lucru’.”[8] De-a lungul timpului, omul a atașat cȃte un cuvȃnt animalelor, sentimentelor și tuturor lucrurilor care ne ȋnconjoarǎ, acest proces fiind unul continuu, care va dura mereu, odatǎ cu apariția altor și altor lucruri noi, cuvintele devenind  o modalitate de reprezentare a unui concept, a unei idei; fără să-şi dea seama, omul a devenit dependent de utilizarea cuvintelor, acestea fiind din ce în ce mai complexe.


 

[1] Biblia sau Sfȃnta Scripturǎ, Noul Testament, Evanghelia dupǎ Ioan, Capitolul 1, vers.1-4, Editura The Gideons International, pag. 113.

[2] Biblia sau Sfȃnta Scripturǎ, Vechiul Testament, Psalmul 32, vers. 6.

[3] Biblia sau Sfȃnta Scripturǎ, Vechiul Testament, Psalmul 106, vers.20.

[4] Biblia sau Sfȃnta Scripturǎ, Noul Testament, Evanghelia dupǎ Ioan, Capitolul 1, vers.9, Editura The Gideons International, pag. 113

[5] Fericitul Augustin, Tratatul De dialectica, cap. 5.

[6] Fericitul Augustin, Tratatul De dialectica, cap.5

[7] Fericitul Augustin, Tratatul De dialectica, cap.5

[8] Fericitul Augustin, Tratatul De dialectica, cap.5

La mulți ani, doamnă!

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––

La mulți ani, spun azi unei doamne a scrisului românesc, un dublu „la mulți ani”, deoarece pe 20 08.2012, Mariana Pândaru împlinește 60 de ani și totodată schimbă prefixul anilor de când s-a făcut remarcată în lumea scriiturii, ajungând la  40 (prefixul țării noastre). De asemenea, o manifestare culturală cu totul specială, dedicată poetei MARIANA PÂNDARU, la împlinirea a 60 de ani de viață și 40 de ani de activitate literară,va fi realizată de Biblioteca Județeană. Cu acest prilej se va lansa volumul bilingv al poetei, intitulat APROAPE LINIȘTE/  ALMOST SILENCE, în tălmăcirea binecunoscutei traducătoare MUGURAȘ MARIA PETRESCU.

Am pus mai jos un mic portret al împlinirilor Marianei Pândaru.

Născută: 20 august 1952, com. Pleşoi, judeţul Dolj. În 1956 se mută împreună cu familia la Anina, jud. Caraş-Severin, unde urmează şcoala primară şi liceul. Frecventează Cenaclul literar „Semenicul “ din Reşiţa. Urmează apoi o Şcoală postliceală de informatică – operatori calculator, la Sibiu. Se stabileşte la Hunedoara, şi lucrează în cadrul Centrului de Calcul al Combinatului Siderurgic Hunedoara.

Devine membră a Cenaclului literar „Flacăra“ Hunedoara.

Debut literar: 1974, în revista „Tribuna” de la Cluj.

În 1981 se căsătoreşte cu poetul Valeriu Bârgău şi au împreună un fiu.

Face parte din gruparea de pe lângă SLAST, suplimentul literar-artistic al „Scânteii Tineretului” şi alături de cenaclul „Confluenţe” participă la numeroase turnee în diferite zone ale ţării. Citeşte în cenacluri importante din acea perioadă: „Numele poetului”, „Orizont”, „Amfiteatru”.

În 1987, debut editorial la Editura „Facla” din Timişoara, cu volumul de poezii „Dincolo de râu, câmpia”.

În 1990 alături de soţul său, Valeriu Bârgău înfiinţează Grupul de publicaţii CĂLĂUZA care cuprinde: săptămânalul „Călăuza noastră”, editura „Călăuza” şi revista de cultură „Ardealul literar”.

Între 1991 – 1995 urmează cursuri de jurnalism la Bucureşti şi Timişoara.

În 1996 devine membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

În 1999 urmează Cursul Internaţional de Jurnalism de la Salzburg, în cadul Academiei de Jurnalism din Austria.

În 2001 devine membră a Uniunii Scriitorilor din România.

PREMII LITERARE

Premiul revistei „România literară”, 1981. – Premiul revistei „Familia”, Oradea, 1985. – Premiul „Mihai Eminescu”, Botoşani, 1985; – Premiul „Mihai Eminescu” pentru volumul „Ferigi înzăpezite”, Suceava; – Premiul „Novalis” Munchen, 2001; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Ploieşti, pentru cartea „Parisul din inima mea”, Premiu pentru poezie la Festivalul „Mihai Eminescu” Turnu-Severin, 2002 etc.

A PUBLICAT ÎN REVISTELE:

Ardealul literar, Amfiteatru, Astra, Contrapunct, România literară, Luceafărul, SLAST, Tribuna, Convorbiri literare, Viaţa studenţească, Familia, Flacăra, Ginta latină, Renaşterea bănăţeană, Orient latin, Vatra, Viaţa Românească, Cronica Română, Cetatea culturală, Reflex, Sud, Caietele de la Mediaş, Poesis, Orizont, Bucovina literară, Plai românesc (Ucraina), Lumină lină (New York), Lumina (Serbia), Universul românesc (Madrid), Balada (Bonn), Mihai Eminescu (Australia) etc.

CĂRŢI PUBLICATE:

Dincolo de râu, câmpia – versuri pentru copii – Editura Facla, 1988; Salt mortal – versuri – Editura Călăuza, 1992; Daruri – jucării, versuri pentru copii, Editura Călăuza, 1994; Ferigi înzăpezite – versuri – Editura Helicon, 1996; Noaptea sărbătorilor – versuri pentru copii – Editura Călăuza, 1997; Lacrima de ambră – versuri– Editura Călăuza, 1998; Parisul din inima mea – note de călătorie – Editura Călăuza, 2001; Fulgere pe mare – antologie – Editura Călăuza, 2002; După căderea nopţii – versuri – Editura Danimar, 2007; Memoria faptelor – Editura „Călăuza v.b. “, 2009; Medicina ca misiune (în colaborare cu Dan Cioată) – Editura „Călăuza v.b.“, 2010.

VOLUME COLECTIVE

Pasărea de foc – (Antologie literară a cenaclului „Flacăra” din Hunedoara). – Hunedoara, 1975.

Pantheonul nestinsei iubiri – Placheta „Macii pământului” – Deva, 1978.

Versuri – Bucureşti: Editura Albatros, 1979.

Antologie de poezie pentru copii – Bucureşti: editată de Revista Învăţământului Preşcolar, 1995.

Flori pentru mama – Deva: Editura Emia, 1998.

Prezentă în lucrările: „Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin” – Editura „Timpul” Reşiţa, 1998; „Mic dicţionar al literaturii pentru copii” – Editura „Sigma Plus” Deva, 1998; „Personalităţi hunedorene , dicţionar „Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu, Deva 2000.

EDIŢII ÎNGRIJITE

Vicor Isac. O viaţă istoricã a secolului XX – memorii, cugetări, mini-eseuri/ Victor Isac. – Editura „Călăuza”, 2000.

Iv Martinovici – Imnuri către inocenţă (vol I) şi Eupalinos (vol II) – Antologie de autor.

Colţuri

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 4,50 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––

Văd siguranţă în suflete simple
Cu zâmbete roşii pe faţă;
E atât de cald lângă oameni
Şi e atât de înălţător să poţi simţi.

Copiii se întorc în pântece simple,
Bătrânii se pot căra,
Fără credinţă ca o anomalie a minţii,
Stăpâni lângă ideile pe care le pot vedea.

Damele se plimbă lucide
Cu gânduri bune în ochi,
Cu rochile fluturându-le,
Nefiresc de elegant zâmbind spre soţi.

Văd hainele rupte cum se înalţă spre cer
Şi văd pielea copilă cum se agaţă de el;
Miros trandafirii vremii
Şi e uşor să îi atingi,

Laolaltă cu compania firii
Mimând că împingi un înger…

 

Era dispariţia umbrei…
Cu tot cu grimase,
Adiau ochi de porumbei
Şi te întărâtau să te joci cu ei.

N-aş putea spune ce a generat
Un antipod de lume,
Dar cu o singură privire am învăţat
Ce-nsemn dincolo de-un nume.

 

Ce am văzut am împrăştiat,
Binevoitor sau sacadat,
Dar mereu rămâneam întristat
Căci nimeni nu înţelegea nimic de fapt.

Văzând ultimul clipit diafan,
Am alergat speriat…
Şi-acum m-am trezit în suspin şi van,
Căci nu înţeleg ce mi-am imaginat.
Era probabil acelaşi gând plutitor
Care nu se termină de o viaţă,
Cum că omul s-a născut gânditor,
Dispensabil de orice speranţă.

Era o fugă neterminată si difuză,
Care-ţi intră în suflet fără scuză…
Iar când rămâi trist ea sincer s-amuză,
Şi devii optimist cu nemurire pe buză.

Domnești-file de istorii…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

“Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

Parodie-pamflet, prozopoem satiric trilateral dedicat aniversării a 589 ani de atestare cu acte a localităţii Domneşti-Argeş şi a 550 de ani de la asediul turcesc al cetăţii Poienari de pe râul Argeş.
Cu elogii pentru profesionalismul articolelor din publicaţia culturală “Pietrele Doamnei”…

Motto ab initio:
…Un oraş rural. Domneştiul. Ce frumoasă aşezare!
…Râul Doamnei. Cu legende. Fir de apă curgătoare.
…Pietrele… (Cu altă doamnă!). O revistă de cultură.
Mărturii. Documentarii. Şi crâmpeie din natură…
…Scurt periplu prin istorii, cu satiră şi umor.
Un traseu-incursiune… Nu-i nici simplu, nici uşor!
Chiar mai mult… Citat. Rebreanu:“Rânduri scrise cu sudoare?
Să fii scrib, e muncă multă… Ca la ocnele de sare!”

Domneştiul…
…Aşezat comod pe dealuri. Printre râuri şi livezi.
Un ţinut din altă lume. Ţi se pare că visezi.
Undeva pe Valea Doamnei… E oraş sau e comună?
Unul, una, altul, alta… Cine ar putea să spună?
…Nu mă întrebaţi, prieteni, dacă l-am văzut la faţă.
Parcă am trăit acolo. O fi fost în altă viaţă!
Îl cunosc de prin albume. Din impresii povestite.
Din descrieri-reportaje. Sau articole citite.
…Neuitaţi martiri în şiruri. Martori la evenimente.
Borne de hotar prin vremuri. Cele două monumente.
Înţesate cu inscripţii. Şi profiluri de eroi.
Amintiri ce dor. Recente. Sau din Marele Război.
…O redacţie distinsă. Un liceu. Şi alte şcoli.
O fundaţie selectă. Un spital. (Azil sau…boli?)
Nu puţini se duc departe…Unii vor să mai rămână.
Târgul, un bazar de ţară. Doar o zi pe săptămână.
…Văd biserica bătrână de aproape două veacuri.
Cu picturi exterioare, bolţi, chilii şi mici iatacuri.
Un muzeu. Biblioteca. Expoziţia de artă.
Peisajul viu încântă. Nicăieri, natură moartă!
…Nu departe, vin Carpaţii… Piscuri şi cărări, cabane…
Farmecul indescriptibil al priveliştii montane.
Câmpu(ri) lungi, livezi întinse, pajişti largi cât vezi cu ochii,
Flori de măr ce cad ca fulgii din cojoacele de Dochii…
………………………………………………………………………………
Râul Doamnei…
…Răsfoind o carte veche, m-a atras o întâmplare.
Tragedie. O prinţesă. Doamna Ţepeş! Nume mare.
Un puhoi. Invadatorii. Furnicar venit “din jos”.
Otomanii Semilunei. Şi un Radu. (Cel Frumos!)
…Doar când pomenesc… «Dracula»(!), parcă simt fiori în spate,
Şoc şi groază ne inspiră celor din posteritate!
În registrele civile, caut cu înfrigurare…
“Cnejna Bathory?”…“Iusztina?”… Să fi fost “Ilona”, oare?
…Greu de spus acum aceasta, cum de s-a umplut paharul,
Adevărul? Unul singur. Ipotezele, cu carul…
Sunt cinci secole. Trecute. Mai adaug jumătate.
Sincer, nu ştiam misterul de la Poienari Cetate.
…Ce şi cum a fost acolo, e din relatări opace,
Din hrisoavele cu scrieri prea puţine şi sărace…
Lunga vreme, o maramă, şterge urmele de stele,
Nori, perdele de tăcere, se aşează tot mai grele…
…Cunoscându-le deviza… “nimeni şi nimic nu scapă”,
Dintr-un turn, aflat pe maluri, s-ar fi aruncat în apă.
De aici şi Râul… Doamnei. (Contestat cu probe clare.
Argeşul, sub ziduri curge… Regretabilă eroare!)
…A dat cinstea pe ruşine? Şi-o fi abătut (par)cursul?
S-a schimbat terestra scoarţă?… Îmi mai temperez discursul.
Cum s-au încurcat prin vremuri, o enigmă va rămâne,
Vinovaţi, a câta oară? Iarăşi…“liftele păgâne”!
…………………………………………………………………………………….

Pietrele Doamnei…
…Pietrele distinsei doamne. Par să fie preţioase.
(Şlefuite. Cu reflexii. Raiul artelor frumoase.)
Le credeam prin nord, ascunse… Printre Dorne, Bucovine,
Nu prea ştiu cum vine asta. Fie, treacă de la mine!
…Intrigantă povestirea. O voi trece în agendă.
Domnul ţării, Petru Rareş. Universuri de legendă.
Şi Elena. Prima doamnă. Ştefăniţă. Fiul lor.
(Mai târziu, la tron urmează… Era prinţ moştenitor.)
…Stânci din piatră uriaşe, s-ar părea, din cer căzute,
Le-au salvat, se spune, viaţa. Preţ? Comorile avute.
Lacrimi. Florile reginei… Nu mă pierd în amănunte.
Se va denumi «Rarăul», de la ei, întregul munte.
………………………………………………………………
…Publicaţia? Îmi place. O statuie de cultură.
Sănătoasă, cu principii. Top model… literatură!
Oameni, frumuseţi de locuri. Generos mesaj, veţi spune.
Trai tihnit, frumos, speranţe? Un tărâm care apune!
…Frontispiciul mă intrigă. (Parcă simt un nod în gât…)
«Noi vom fi din nou aceiaşi! Şi mai mult decât atât.»
(Nu e singura… desigur, mai văzusem o revistă!)
Lucruri noi, aici, găsite? Îmi voi întocmi o listă.
…Piese grele din colecţii. Patrimoniu de tezaur.
Cei ce o citesc sunt ţinte! Pomi cu fructele de aur…
(Plopi, salcâmi, răchite, tufe… ignoranţi sau impostori?
Nimeni nu va da cu pietre în… copaci neroditori!)
…………………………………………………………….
Post-scriptum:
…Văzând “pietrele” din titlu, merg cu gândul mai departe,
La o scurtă anecdotă… din sinteze şi rapoarte…
Autentică. Desigur. Mai încape îndoială?
(Geniu literar… pro forma!… picătură de cerneală!)
…Dacă vom privi Pământul, spun savanţii, de pe Lună…
(Bună glumă! Epocală! Asta-i culmea! Chiar e bună!)
Din mai tot ce face omul nu se văd şi alte urme,
Decât “zidul”… şi, surpriză!… o migraţie de turme!
… Cu giganticul obstacol de prin Asia centrală
Şi imperii ierbivore… (Ce idee colosală!)
Brav simbol bătrânei Terra. (Din noianul de ispite.)
(«Yin şi yang.» Străvechi principiu). Pietre («bolovani!») şi… vite!

Motto postrema:
…Puncte de vedere… (Gheorghe). Păun, Baciu, Tomozei.
…(Ion). Hiru sau Ionescu. Oameni de cultură grei.
…M-au surprins plăcut cu toţii. Bunul gust redat în pagini.
Poezii. Retrospective. Condimente cu imagini.
…Lupte de idei, izvoare, competenţe, inspiraţii…
Conştinţa şi valoarea greu obligă literaţii!
Simbioză „om şi carte”. Scriitor şi cititor.
Revelaţii şi răspunsuri. Cu trecut şi viitor!

Dorel Mihai Gaftoneanu, iulie 2012

Durere

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

Capul mă doare, simt că plesneşte,
În ceafă se-nfige un cui înroşit,
Simt că durerea mă ameţeşte
Pe fotoliu m-aşez, un pic cam grăbit.

M-ăntind spre dulap, iau o pastilă,
O dorinţă eu am, să scap de durere,
Sper ca pastila să fie utilă,
Cu apă o iau, aşa cum se cere.

Mintea mea, o mină de aur,
Clocoteşte încet, produce mereu,
Nu mai sunt om, eu sunt un faur,
Cuvinte forjez în capul meu.

Ce pot să fac, cum pot s-o opresc,
Cuptorul din cap, cum pot să îl sting?
Orice aş face, n-o nimeresc
Durerea din cap nu pot s-o înving.

Acum mă predau, în pat mă strecor,
Amar simt în gură, durerea insistă,
Mă scald în durere şi parcă zbor
Ajung într-o lume ce nu mai există.

Ajung într-o lume mai bună, frumoasă
Ajung în loc alb, neîntinat
Arunc împrejur o privire sfioasă
Sunt într-un loc de neuitat.

Şi iată, miracol, durerea dispare
Mă uit împrejur şi florile râd
Durerea de cap ,nu mai apare
Durerea-şi ascunde capul ei hâd.

Friday, August 03, 2012

Alcoolicii (Sau îngerii de consum)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––

îi văd ţinându-se de mână

doi câte doi

alcoolicii traversează drumul

şi se îndreaptă spre cârciumă.

Însă drumul lor e lung

şi alcoolicii fac multe popasuri

pentru a nu cădea,

căci picioarele lor sunt ca două bretele

când se-ndoaie, când se depărtează,

când se încâlcesc,

dar nu se rup.

Picioarele alcoolicilor nu se rup în vecii vecilor

nici n-au cum să se rupă

de vreme ce ei nu calcă pe ele.

Alcoolicii nu fac decât să se sprijine pe ele,

căci în rest ei plutesc.

Lumea lor e o lume de îngeri

acolo nu vezi decât o mare de alcoolici

plutind.

Şi brusc buff ! (uneori) câte un alcoolic

înlăturat din Paradis

cade jos de beton şi rămâne mut.

Ceilalţi continuă să traverseze drumul

ghidaţi de miros.

O ! mirosul e ca sângele pentru alcoolici

el îi înhaţă de gât

şi-i trage până la cârciumă

de la cârciumă spre sticlă

şi de la sticlă până la prima picătură de alcool

ce udă gâtul alcoolicilor.

Apoi brusc alcoolicii se trezesc

şi cinstesc pentru reuniunea de familie !

Ultima stare

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

Molly a început de o zi să-mi mângâie doar fruntea.

Era insistentă

plângea cu un singur ochi

şi cu celălalt mă privea.

Dădea de bănuit.

Am început atunci să o bănuiesc pe Molly

poate că mă înşeală

poate că a şi făcut-o,

însă n-o credeam în stare pe Molly de aşa ceva.

Totuşi, de ce fruntea mea?

Totuşi, de ce ea pe primul loc ?

Poate că eu nu sunt decât o mare frunte

poate că aşa mă vede Molly.

Pe urmă mi-am dat seama

lumea de sus vede doar ţestele de jos.

Deabia atunci am înţeles gestul disperat al lui Molly

era deja târziu.

Clopotele bisericii răcneau din răsputeri ultima stare.

Viaţa

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––-

Eu sunt pierdut în spaţiu şi timp
Şi trupul transform într-o rachetă
Mereu decolez în contratimp
Şi-aterizez pe o altă planetă.

Acolo-s puternic, pot fi oricine
Acolo sunt mare, sunt Dumnezeu
Acolo sunt singur, doar eu şi cu mine
Acolo nimic nu pare-a fi greu.

Acum nu mai sunt un oarecare
Mereu mă scald în caldă lumina
Soarele arde, nicând nu dispare
Aici eu sunt pur, nepătat, fără vină.

Dar vremea zboară şi gongul bate
M-anunţă, e timpul să plec înapoi
Speranţele toate sunt sfărâmate
Şi-o ploaie de cioburi, mă udă apoi.

Revin pe pământ, mă uit împrejur
Şi mă cuprinde o scârbă imensă
Vă spun eu în faţă, ba încă mă jur
Viaţa nu este o recompensă.

Viaţa e doar preludiul la moarte
Şi viaţa însăşi, înseamnă durere
Viaţa e grea şi peste toate
Uneori poate fi doar o părere.
5:58 PM 8/6/2012

Din silabe de lumină…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 4,40 din 5)
Loading...

 –––––––––––––––––––––––––––––––––

Motto: „Poezia poate face dintr-un instinct o aripă de curcubeu.” (V. Ghica)

  

…Grav tablou-fundal aparte. Cu întinderi necuprinse.

…Scurte gânduri spre departe. Vârfuri-lumi cu greu atinse.

…Curcubeu şi poezie. Entităţi seducătoare!

…Intrigantă “erezie”… “Anticul” cu greu dispare!

….……………………………………………………………………………….

 

…Reverii introspective… Nori şi ploaie, cer şi soare…

Apariţii obsesive… Cu sclipiri strălucitoare…

Clocote-reminiscenţe… Mici pulsaţii şi vibraţii…

Animaţii-delicvenţe… Broderii-reverberaţii…

 

…Oviforme oscilante… Recitaluri de nuanţe…

Compilaţii captivante… Purtătoare de speranţe…

Lungi şiraguri de secvenţe… Cifre seci, simboluri, tonuri…

Certitudini-complezenţe… Şi efemeride-zvonuri…

 

…Galaxii  gelatinoase… Revolute în imagini…

Traiectorii curioase… Timp şi spaţiu, scurte pagini…

Uverturi şi apostile… Amalgamuri, derapaje…

Intersecţii volatile… Visuri strânse în colaje…

  

…Valuri mari învolburate… Ape line limitrofe…

Dominante limitate… Straturi-rânduri, versuri, strofe…

Estacade şi torente… Viziuni şi generaţii…

Teorii şi argumente… Inocente imprecaţii…

 

…Alchimii anagramate… Zâmbete de artificii…                 

Viitoruri revelate… Vinovate sacrificii…

Descompuneri sedimente… Borne de oximoroane…

Compoziţii ligamente… Serpentine şi coloane…

 

…Irizaţii incantate… Aurore permanente…

Policrome imprimate… Temporale convergente…

Acrostihuri-simbioze… Alegaţii-liziere…

Deveniri-metamorfoze… Cromatisme-scrumiere…

 

…Veșnicii de vernisaje… Scânteieri cuneiforme…

Confrerii de foietaje… Rare îngrădiri de norme…

Ritual, celest spectacol… Fenomen-eveniment…

Reci reflexii, cald miracol… Un Titan(ic), evident…

………………………………………………………………………..

 

…“Ars… filipica (!)” luminii! (Lipsă… gusturi şi culori!)

…Vechi citat… grecii?… latinii? …Să vezi Roma şi să mori!”

…Demostene… Sau Socrate? Oratori cu spirit viu…

…«Ştiu… nimic! Aveţi dreptate! Nici măcar atât nu ştiu!»

 

  

 

Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoşani, 05 august 2012