Arhivă pentru ‘numărul 64’

=====================================================

Ioana d’Arc arde
în sângele meu de peste cinci veacuri
peste nouă ani se împlinesc
şase

iar ţie femeie a timpului meu
nu îţi voi lăsa decât această
înflăcărată poezie!

===========================================

Din cugetul înfometat,
Aștern pe foaie rimele pustii.
În nopți tăcute, fără somn,
Lâng-arătări din fumuri cenușii.

Fantasme sumbre ce se nasc
Din frunza arsă de tutun
Se-nalță-n aer și se zbat
Căutând plămânul de nebun.

Căci numai astfel de făptură
Ar soarbe ortava neîncetat
Când suflet mort fără căldură
Atârnă-n trup nemângâiat.

Nemângâiat de o voce caldă
Ce-n suflet scapără scântei,
De-a verii floare parfumată,
Mireasma florilor de tei.

====================================================

La 28 ianuarie 1992 a trecut în nefiinţă unul din cei mai mari sculptori pe care i-a dat România lumii. Original, profund, cu meşteşug înalt, Ion Vlad ne-a lăsat peste 120 de sculpturi în ţară şi zeci de sculpturi în lume. Astfel, asemenea lui Brâncuşi, a dat seamă despre geniul artistic al neamului din care se trage.

S-a născut la Feteşti pe 24 mai 1920, a învăţat carte în Călăraşi şi „meserie” în Bucureşti, la Academia de Arte Frumoase mentor fiindu-i Cornel Medrea. A fost profesor la Institutul de arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti.

Toţi criticii români, indiferent de timp şi de mediu, indiferent de grupări şi de interese, i-au apreciat la superlativ operele, fapt ce a condus la acordarea Premiului de stat în 1964.

Din 1965 a ales să trăiască la Nisa şi să lucreze la Paris, inclusiv ca profesor de desen la Sorbona şi profesor de sculptură la Academia americană din Paris.

Comemorăm la 28 ianuarie un mare artist şi îl aducem prin imagini reprezentând câteva sculpturi ale sale în memoria celor care l-au cunoscut iar celor de azi spre cunoaştere.

Cu pioşenie, Emil DRUNCEA