Arhiva revistei

Adorm

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 4,25 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

Respir cu întârziere, căci am obosit respirând,
Fără putere mă pierd în amintiri, adorm
Involuntar, crezând în fiecare halucinaţie,
Vreau să înec prezentul în trecut ca să nu mai
Existe viitor, amintirile vor opri timpul în loc
Căci voi rămâne veşnic tânără, neschimbată în
Memoria ta şi-a tuturor, tavanul alb cu două
Dungi roşii descriu rochia ce doresc să mă
Învelească pe vecie în locul destinat doar mie,
Respir în tăcere, îmbrăţişând somnul… adorm…

Cartea nescrisă – fragment de roman 18

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

Marele om sfânt se trezeşte prost dispus. Cască şi cască de parcă nu ar fi dormit nicio clipă. De parcă întreaga noapte a stat prosternat la picioarele statuilor zeilor înălţându-le rugăciuni. Oglinda îi arată o pereche de ochi negri adânciţi în oboseală. Riduri multe se întretaie şi se încolăcesc până în jurul mustăţii albe. Se spală pe faţă îndelung, după care îşi face nevoile şi îşi îmbracă roba. Ar trebui să mănânce ceva, orice, dar nu are chef.
– Mă simt ca şi cum m-aş abandona neantului, murmură.
Iese pe coridor şi deschide uşa de la camera opusă. Dinăuntru îl izbeşte o boare fierbinte, lipicioasă. Femeile încă dorm. Una lângă alta, aranjate precum florile într-o vază. Nu ştie de ce, dar lucrul acesta îl deranjează. Fără voie, scrâşneşte din dinţi. Îşi drege de câteva ori glasul şi una dintre ele catadicseşte să se trezească.
– O zi plină de soare! îi urează aceasta.
– Soare şi ţie! îi răspunde.
E morocănos, gura îi e plină de pământ şi capul de pietre. Poate că asta e una dintre zilele în care uleiurile sfinte care provoacă meditaţia nu îşi mai fac efectul.
Femeia îşi leagă părul, după care se întinde oftând, scoţându-şi în evidenţă formele voluptoase. Marele om sfânt o priveşte cu indiferenţă.
Câteodată se mai culcă cu câte una din ele, dar asta mai rar. Tinereţea i-a trecut şi odată cu ea şi cheful de împreunare. Totul a devenit un fel de privit posac şi fără alte implicaţii.
– Poate ar trebui să plecaţi în căutarea sufletelor-pereche, spune.
Închide uşa şi pleacă.
Femeia le trezeşte pe celelalte. E speriată. Ceva s-a întâmplat, dar ce? Se duc după el, în tăcere, cu capetele plecate. Majoritatea de abia reuşesc să îşi ţină ochii deschişi. Probabil se gândesc că încă visează.
Îl găsesc în faţa oglinzii, bombănind.
– Mă doare spatele şi nu pot… Ia, uitaţi-vă şi spuneţi-mi ce am, că…
Îşi îndepărtează roba.
Prima femeie care a făcut ochi se apropie şi-l cercetează. Îşi duce o mână la piept şi se dă înapoi, scâncind.
– Ce e, ce am?
Femeia ar vrea să-i explice, dar nu ştie cum. Pe o porţiune destul de mare, pielea bărbatului s-a umflat. Arată de parcă cineva l-ar fi desenat de dinăuntru în afară.
Marele om sfânt răbufneşte:
– Pentru numele zeilor, femeie, ce ai văzut? O coastă, o a doua inimă, un ochi?
Ea nu-i răspunde, în schimb înhaţă o foaie, înmoaie pana în culoare şi începe să-i schiţeze. Se pricepe. Înainte de a ajunge în slujba lui, a fost pictor şi unul destul de bun.
– Gata, spune şi îi arată.
Mâna îi tremură.
Celelalte femei s-au apropiat şi ele cât să vadă şi acum murmură speriate.
Omul sfânt înhaţă foaia şi priveşte. Desenul reprezintă o casă mare cu coloane ciudate. „O biserică”, îi traduce mintea. Pe spatele meu e o biserică. În mijlocul ei tronează două bucăţi de metal care se întretaie. „O cruce”. Pe spatele meu e o cruce.
Pietrele din cap îşi pierd greutatea şi încep să zboare. Încet se transformă în părticele de timp. În gură, pământul a fost înlocuit de metal. „Cruce…”
Se simte uşor, despovărat.
Se întoarce spre cea care îi desenase şi îi spune:
– Du-te şi transmite-le Înţelepţilor că avem ceva de discutat. Acum! Avem de construit o Biserică…
Femeia dă din cap năucită şi dispare.
Nimeni nu înţelege nimic. Şi asta pentru că „nimicul trebuie explicat ca să prindă formă.”
Ia de pe măsuţă Cartea Sfântă şi o deschide, undeva, aiurea. Nu contează, trebuie să se roage. Femeile îşi unesc faţa cu podeaua aşteptând cuvintele.
Dar, acestea, nu vin.
– Nu se poate! îngaimă bărbatul.
Cartea e goală. Pe prima pagină tronează un singur cuvânt: „ÎNCEPUTURI”.
Şi Începuturile trebuiau să fie…

Noroc daltonist

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––-

Peștii de pe pereți
Plutesc printre valurile de var colorat
Și monstrul din dulap
Își înțelege semnificația.
O, tu, Vega, strălucește peste muritori
Punând în fruntea unuia un destin
Câștigat la loz în plic.

Stare (3)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 3,50 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––-

târziu prea mult
mult prea devreme
să arzi pe frunți
albastre semne

ce plâng a toamnă
și-a iarnă parcă
cinci anotimpuri
într-o barcă

mugurii vii
nu știu să crească
sub umeri morți
pioasă mască

prea plumb în gene
nesomn sub pleoape
viclene gânduri
în rânduri crape

pierdut în ierburi
ciute-ți rod
suspin la capete
de pod

te-ajunge frica
trupu-ți strânge
înalt spre ceruri
o rugă plânge…

Prezenta ta

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––

Strânge-mă în braţe până timpul se va
Opri în loc, sărută-mi pieptul cu gura
Pieptului tău, lasă doar timpul să adie
Între noi, în priviri pierduţi, fără cuvinte
Rostite cu buzele, umerii mei goi sărutaţi
De obrazul tău, cârlionţii din părul tău
Acoperind spatele meu, sărutându-te prin
Gratiile destinului ce ne uneşte, cer răbdare
Timpului, că vreau să te păstrez mai mult
Decât pieptul permite aerului să-l cutreiere,
Eşti a sufletului aparat ce mă conectează la
Lumea exterioară, fără tine sunt un trup lipsit
De vise, de dragoste şi de fericire, mă hrănesc
Cu prezenţa ta ca şi cum ar fi ultima respiraţie
A pieptului meu plin de dragoste pentru tine!

Când nu te mai aşteptam

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––

Din întâlnirile acelea tăcute
am tot aşteptat o întâmplare,
timpul făcea pariuri cu imagini:
scotea câte un as din mânecă,
şi mă umplea de bucurie,
ori pierdeam jocul şi intram în transă,
mă dezumfla şi mă lăsa gol,
fără nicio trăire, fără încredere.
Vuietul furtunii mă căuta şi-mi fulgera visele
intram în păsări şi-n pietrele drumului.

Când nu te mai aşteptam în nici un fel,
veneai cu braţele şi palmele întinse,
să-mi uzi buzele cu-n sărut.

meditaţie***

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

dezamăgirea mă goleşte
de sentimente

cu mâinile întinse
caut lumina din carnea pietrelor

soarele îmi arată
cum propria umbră
îmi dă târcoale

asfinţitul se spânzură
de marginile cerului
vine noaptea
şi-i taie frânghiile

în stele
bat clopotele-n dungă
judecata se apropie

pe partea opusă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

am ascultat de mii de ori
respiraţia ta
până când aerul a ieşit pe fereastră

noaptea e o cascadă de gânduri
în tăcerea adormită în corp

clipele ceasurilor de piatră
taie prin zilele anotimpului
în constelaţia dragonului

pe partea opusă cerului
calătorii fac drumuri neregulate

un ochi mă deschide şi vede
celulele din mine
legate cu lanţuri ruginite
îmi intră în iarnă

O nouă apariție editorială

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

Din colecţia LIRIK a Editurii Armonii Culturale, vă semnalăm o nouă apariţie editorială: VICTOR BURDE – „DESCÂNTEC DE ROUĂ” (poezie).

Mesajul liricii poetului ardelean, care va împlini în curând frumoasa vârstă de şaptezeci de ani, este unul clar, precum picăturile de rouă, adunate şi convertite în şuvoaie limpezi: decenţă, respect, dragoste faţă de oameni şi faţă de actul creaţiei – în genere. Negându-se pe sine, poetul reuşeşte să-şi accepte natura umană, limitele existenţiale, împărtăşind din dorul febril al căutării răspunsurilor la întrebări mortificatoare. Tonul unora dintre retoricile lui Victor Burde este profetic, prevestind renaşterea rugurilor înverzite de primăvară din cenuşa lăsată de anotimpurile spulberării. Ca într-un joc existenţial unic, poetul clarifică ciclicitatea vieţii, socotindu-se pe sine: ploaie, vânt, soare sau nor, lună şi stea şi – de ce nu – parte a unui anotimp. Cu siguranţă un anotimp feeric: cel al poeziei. «Descântec de rouă»: un scenariu liric – un puzzle existenţial al esenţei şi esenţializării – elementul sine qua non al unui valoros demers iniţiatic, original. O nouă reuşită ce poartă semnătura lui Victor Burde.” (Gheorghe A. Stroia).

 

Victor Burde s-a născut pe 7 martie 1942 în localitatea Perii –Vadului, jud. Sălaj. În prezent domiciliază în municipiul Alba Iulia.

 

Volume publicate:

-„SE ROAGĂ PĂDUREA”  – versuri (volum de debut) 2010;

-„SUB ZODIA PEŞTILOR” – versuri – 2010;

-„AŞTERNUT PE FRUNZA TOAMNEI”  – versuri – 2010;

„ LEGENDA PANGHIEI – FATA CARE S-A ÎNDRĂGOS-TIT DE SOARE” – legendă populară în versuri – 2011; (Toate volumele au apărut la Editura „GENS LATINA” Alba Iulia).

 

Premii câstigate:

Premiul I la Concursul Naţional  „Pe Aripi De Dor Domnesc” – secţiunea poezie, ediţia 2010;

Premiul IV la Concursul Internaţional de Poezie pentru românii de pretutindeni, ”STARPRESS” ediţia 2010;

Premiul Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”- Filiala Argeş, în cadrul Concursului Naţional „Pe Aripi De Dor Domnesc”-ediţia 2011.

 

Colaborări:

-Revista internaţională  de cultură româno-canadiană,  “Starpress” ;

-Revista “Pietrele Doamnei” – Domneşti, Argeş;

-Revista „Cetatea Rodnei” –Rodna-Bistriţa Năsăud;

-Revista „Dor de Dor”-Botoşani;

-Revista “Speranţa” Alba Iulia;

-Revista “Gând Românesc” Alba Iulia;

-Revista “Armonii Culturale” Adjud – Vrancea;

-Diverse reţele şi site-uri pe Internet;

-Membru, al Asociaţiei culturale „Gând Romanesc, Gând European şi al Cenaclului literar „Gând Românesc”Alba Iulia

-Inclus în „ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME” 2010 ( ediţie bilingvă, română-engleză);

Este membru al LIGII SCRIITORILOR din ROMÂNIA.

NIMIC NU E ÎNTÂMPLĂTOR!

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

După ce am publicat monografia „Ion Vlad. Sculptor. 1920-1992” şi placheta de poezii „Treisprezece cântece de demult pentru o pictoriţă”, îi povesteam prietenului Costel Goga că bucuria mea este adumbrită de faptul că nu pot citi aceste scrieri mai mulţi oameni. În fond, orice poet doreşte să fie citit de cât mai mulţi iubitori de poezie. Librăriile nu primesc poezie, revistele sunt puţine şi acelea constituite în grupuri cu circuit închis. Apoi, am descoperit reţelele literare ning, la început „Reţeaua literară”, alcătuită din oameni de diferite calibre culturale şi de caractere diferite, o reţea prea rece pentru stilul meu. Un membru al acelei reţele, nu mai ştiu cine, m-a invitat în reţeaua ning „Casa gândului-Cleopatra”, o reţea plină de căldură sufletească, cu poeţi şi prozatori buni, foarte buni şi excepţionali, despre ultimii Istoria literaturii române va da seamă în viitor. Mi-am propus să public aici cele mai bune poezii pe care le-am scris, muzele au mai contribuit şi ele cu alte câteva poezii şi , uite-aşa, am publicat trei plachete cu versuri care au fost publicate iniţial în „Cleopatra”, apoi în alte reţele sau reviste, după tipăririrea lor în volume. Andrada Luisa Matei şi Mioara Băluţă,  administrator-creator al reţelei, respectiv co-administrator m-au inclus în antologia „ÎNSEMNE” a editurii DOUCOCENTER, 2010, prima mea experienţă de acest gen. Mi-a făcut plăcere să scriu câteva rânduri despre fiecare autor inclus şi mi-am făcut prieteni, dar i-am şi nemulţumit pe unii. Cred că timpul mi-a dat dreptate!  Cu timpul, Cleopatra s-a îmbogăţit cu nume noi, spre bucuria mea, adept al ideii că e loc sub soare pentru toată lumea. Cleopatra este cea mai occidentală reţea literară dintre cele la care colaborez sau la care am colaborat.   I-am încurajat pe autorii foarte talentaţi să publice în prestigioasele reviste virtuale „Visul” şi „Armonii culturale”, reviste care mi-au făcut onoarea să-mi publice poeziile, eseurile, articolele şi recenziile unor cărţi ale membrilor Cleopatrei, iar editura „Armonii culturale” mi-a publicat o carte de versuri la un preţ mic, într-o ţinută grafică modernă. Nu mi-am propus să scriu o istorie literară a reţelei Cleopatra, fapt pentru care n-o să dau nici un nume de autor, dar ei ştiu de la mine şi de la ceilalţi care sunt de excepţie, care sunt foarte buni şi care sunt buni. Este doar o fotografie a timpului prezent şi îi îndemn pe toţi să scrie, pentru că unii pot exploda, iar alţii şi-au atins limitele şi nu mai pot urca. Cleopatra este o adevărată şcoală de poezie, cine intră aici are o singură şansă, să fie văzut, apoi, plin de curaj, fiecare autor să-şi  publice poeziile şi cărţile. Răsfoiesc zilnic revistele „Visul” şi „Armonii culturale”, dornic să vă găsesc şi aici, iar pentru cititorii celor două reviste care se ocupă şi cu scrisul fac invitaţia să frecventeze şcoala de literatură Cleopatra. Nimic nu este întâmplător, cei buni se adună mereu sub soarele bunătăţii lor!