Arhiva revistei

Cu-n zâmbet alb

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 4,43 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

N-am mai fost prin aceste ţinuturi
pe unde vântul plânge-n elicele morii,
pescăruşii cheamă marea la ţărmuri
şi vapoare de nesomn despica nopţile.

Eşti o lunatică pe faleză,
Soarele la crepuscul înoată pe valuri,
Mă tem să nu rămănem mai mult
Ca sarea acestei mări depusă pe pietre.

Ne vom întoarce la munţii sălbatici
Duhul lor e-n seva oaselor noastre,
Urcă-n arbori, coboară-n gânduri
Şi-n aerul pe care-l sărutăm pe faţă.

Călătorim până la marginile lumii,
Dar râul cu păstrăvi şi lostriţe argintii
Ne va întoarce la focul cu lemne
Unde iernile ne vor aştepta acasă,
Cu-n zâmbet nepământean de alb
Nins tandru pe coline.

Îmi voi pune aripi la vise

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––

A venit regină – primăvara
cerul nopţii, o cloşca cu puii de aur
străluceşte de la o margine la alta,
pământul înflorit ca o livadă
umple cu miros aerul.
Noaptea trece peste mările lumii
în corăbii cu stele la catarg.
O bucurie aduce-n noi taina
cu învierea luminii din lumină,
bat clopotele cu sunet a veste
şi oamenii-s rămaşi în partea adâncă a tăcerii.
Cuvintele mele se roagă învierii
pătrunse-n înţeles de sfântul duh.
Sufletul se înalţă pe o scară
prin duhul purităţii întru Domnul.

Din rădăcina lumii m-am născut
cu un colţ din inima seminţei.
Mâna mamei mi-a mângâiat fruntea
cu semnul crucii pentru timpul care va veni,
pecetea ei o port şi azi ca pe un semn
prin care sparg singurătatea.

Îmi voi pune aripi la vise
pentru călătorii pe spirale de alb,
până voi desluşi imaginarul
cu tot ce cuprinde fiinţa şi nefiinţa prin timp.

Eternitate

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 voturi, în medie: 4,43 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

Timpul mă izgoneşte
din trup.
Cu mâinile împreunate
în cruce,
desţelenesc din interior
pământul.

Din stele,
aud vocea sufletului,
şopteşte
să mă pregătesc

şi eu tot aştept.

Rătăcire

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 voturi, în medie: 2,80 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––

aripi întinse
părăsesc umeri plecaţi
de scurgerea timpului
la primul cântat al cocoşilor

zbor cuibărit
sub coasta a cincea a unui heruvim
a evadat
nu-l căutaţi sub acelaşi acoperiş
veţi găsi doar umbra trecutului
în secunda facerii

gol
îneacă privirea sub prag între lumi
braţe întinse spre-albastru cuprind
apăsătoare tăceri
din crini
ce-şi urlă durerea în alb

hingherii ucid primul pas
dinaintea celui din urmă plecat
doar eu
caut încă
drumul spre casă

Cartea nescrisă – fragment de roman – 14

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––

Aris încearcă să oprească pentru a doua oară somnorosul, însă degeaba. E ca şi cum ai încerca să opreşti căderea apei cu mâinile goale. Sau, cum ţi-ar fi ascultată o rugăciune, tu neavând credinţă.
Animalul e din ce în ce mai furios. Răgetele lui îţi asurzesc urechile. Neomul are pielea neagră ca cenuşa şi atunci când e sfârtecat în două, din el curge sânge maroniu, aproape închegat. Pare un obiect, o jucărie, de parcă nu ar fi decât o reprezentare nereuşită a unuia real.
„Oare sunt eu cea care controlează asta?”, se întreabă fata. „Dacă, da, cum o fac?”
„- Trebuie să oferi o alternativă sfârşitului pentru a nu se mai repeta.”
O alternativă? Încearcă să-şi adune gândurile. Strângând din dinţi, face pasul care o aduce drept în calea somnorosului. Îi vorbeşte, dar acesta nu o ascultă. E ca un zid acoperit cu blană. Pur şi simplu o ignoră.
O ocoleşte şi îşi vede de drum. Drumul la al cărui capăt se află neomul.
– Hei! urlă Aris. Somnorosule, opreşte-te!
Fără sens. Ca şi cum ai opri vântul cu o frunză. El se duce tot înainte cu sau fără voia ta.
Mica vrăjitoare amestecă ţărâna şi face să crească flori multe, înalte, cu spini, dar somnorosul trece fără un efort evident.
O alternativă…
Aleargă spre poalele muntelui şi se pune în faţa neomului. Acesta o priveşte uimit şi speriat în acelaşi timp.
– Jos! ţipă la ea. Dă-te jos degeaba!
– Ce?!
Nu înţelege. Cum adică „jos degeaba”?
Se spune că neoamenii sunt rezultatul împreunării oamenilor cu sălbăticiunile. O împreunare destul de reuşită. Sunt unii care îi numesc „demoni”.
Oricum, majoritatea dintre locuitorii Oraşului nici nu ştiu cum arată. Neoamenii stau ascunşi în pădurile de la baza munţilor. Protejaţi de hăţişuri întunecate şi peşteri împânzite de capcane. Se mai spune că ei vorbesc cu sălbăticiunile, că au un limbaj comun, unul uitat de oameni şi că sunt urâţi până şi de zei.
Somnorosul, ajuns în faţa ei, mormăie înfuriat. Nu are destul spaţiu să o poată ocoli.
– Uşor! îi spune. Linişteşte-te! Nu vezi că aşa nu rezolvi nimic? Totul o ia de la capăt. Opreşte-te pentru un moment şi gândeşte-te.
Somnorosul îşi lasă buzele groase să-i acopere colţii. O fixează cu ochii lui roşii de parcă îi citeşte gândurile. Apoi, se întoarce ca şi cum ar pleca, dar, în clipa următoare, se repede la ea cu labele ridicate. Ghearele, precum nişte cuşti-capcană, fulgeră.
Aris închide ochii. E prea târziu. Mult prea târziu. Dar lovitura nu vine. Mai aşteaptă un pic. Nimic…
Întredeschide ochii şi vede somnorosul cum se holbează în spatele ei. Neomul nu mai e, a dispărut.
Animalul se mai învârte un pic amuşinând, după care îşi trânteşte burta în ţărână. A obosit.
Ca venind dintr-o altă lume, Aris aude vocea spunându-i:
– Creatura a întins blana pe iarbă şi a dispărut. Acum, a apărut. Şi-a împachetat blana şi a plecat. Tu ce faci, mai Eşti?!…

Simfonia solitară

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 1,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––-

Pe pergament se vaită apăsarea prafului născut din timpul sfâşiat de ghearele uitării în miliarde de fărâme diamantine un portativ crestează răni firave în trupu-i palid înaintând şovăitor spre-abis sau slăvi. Mai dă-mi Doamne o notă şi încă una ca nu cumva să-şi înceteze vioara tânguirea ca nu cumva pianul să-şi caute ecoul mai dă-mi Doamne note pentru violoncel şi flaut şi toate celelalte. Străpunge-le cu ţurţuri de jad ca să ţâşnească sângele iertării din venele pustiite îmbracă-le în petale rubinii ca să se poată topi în picuri de fericire scaldă-le în mireasma arhaicei iubirii ca să pot gusta al nemuririi sărut volatil când sunetele în mii de nuanţe se risipesc în văzduh rătăcind între Eros şi Thanatos, Un înger lasă să cadă cea din urmă notă… n-am fost decât un cântec.

Sub care cer

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 3,25 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––-

gânduri de foc
vântură-n pulberi cenuşa
căruntelor ploi
zborul
cu aripi amputate respir

nu mă-ntreba
cât de adânc e văzduhul
ce pleoapă acoperă urma
trecutului pas

ghiceşte doar
ca-ntr-un joc de copii
sub care cer
condorii înalt cuceresc

Septembrie

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 2,50 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––-

în fiece septembrie
arborii încărunţesc a rugină
osteniţi
cer timpului răgaz să respire
doar şfichiuirea vântului
cântec de leagăn

braţe întinse spre cer
dăruiesc veşmânt pământului
îmbălsămând cuvânt
până săgeţi
vor sfâşia trup adormit
sângerând verde crud

Sub cerul gol

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 1,50 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––

Zi după zi
insectă prinsă-n melasa îmbâcsită a memoriei
încă mă mai trezesc să exersez
desprinderea de neînţelesul univers
întrezărit prin fanta pleoapei
peticul de cer gol
maidan de soare pustiit
pe care în afara norilor sterpi răzleţiţi
nici o fărâma nu mai poţi găsi
– cât să-o poţi trece prin urechea unui ac –
din adevărul veşnic pe undeva
rătăcit

aroma cafelei
se risipeşte în mirosul
zilei de cantalup crăpat sub dogoarea fierbinţilor ştiri
cockteil pestilenţial de mită violuri tunuri pipiţe şi crime
lăsându-mi pe limbă
înveninatul amar

atent frizerul regelui
acum obişnuit să-şi sape găurile-n virtual
îmi mai întinde o felie de lămâie
n-ai auzit
din acest sezon dumnezeu s-a mutat
să locuiască cu confort sporit
în catedrala neamului
central.

Vers

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 1,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––-

Eu sunt un vers creat de tine
Și tremur ușor în gol
Când mă rostești domol,
Căci fiecare vers iubește autorul.

Și te privesc în tihnă
Cum modelezi în mine viața,
În vise doar lumina
Și-n griji aduci speranța.