Arhiva revistei

Scrisoare lui Florin Piersic

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

la aniversare

Iubitul meu, Florin, îţi scriu acum,
Când în grădina ta mai creşte-un piersic,
Să ai mereu lumină pe-al tău drum,
Iar sufletu-ţi de aur – tânăr, veşnic.

Te ştiu de mic şi te iubesc de-atunci,
Cum ştiu că te iubeşte-o ţară-ntreagă,
Din munţi înalţi până-n câmpii şi lunci
Tu ai umblat prin ţara ta cea dragă.

Cu harul tău sublim ne-ai învăţat
Să râdem sau să plângem, după caz,
Şi-ntotdeauna, când te-am aşteptat,
Tu ai venit, uitând de-al tău necaz.

Ne-ai pus pe noi mereu pe locu-ntâi,
N-ai renunţat, o dată, la spectacol,
Iar cei din sală îţi strigau: Rămâi!
Cu tine, viaţa noastră-i un miracol!

Cu tine putem merge mai departe
Prin lumea asta plină de amar,
Cu tine, viaţa noastră n-are moarte,
Iar zorii bucuriei n-au hotar.

Aş vrea să-l rog pe Cel de Sus să-ţi dea,
De ziua ta, măcar, vreo şapte vieţi,
Ştiu c-o va face şi El vrea să stea
Să te admire cu-ai Săi ochi măreţi.

Eşti îngerul venit din altă lume
Să-i mângâi pe cei trişti şi oropsiţi,
Eşti un haiduc al artei, al tău nume
Va fi trecut, de-a pururi, printre sfinţi.

Să ştii că nu exagerez deloc,
Românii toţi se roagă pentru tine,
Să îţi păstreze Domnul Sfânt un loc
În templul fericirilor divine.

Îl meriţi, pe deplin, o ştim cu toţii,
De la bunici până la nou-născuţi,
O ştiu cei drepţi, precum o ştiu şi hoţii,
O ştiu curaţii, dar şi cei căzuţi.

Nu vreau să-nchei, fără să-ţi spun, Florine,
Acum, la şaptezeci şi cinci de ani,
Să ai în viaţă doar zile senine
Şi să rămâi pe scenă mii de ani.

Să nu fii dat uitării niciodată,
Să ne iubeşti aşa cum doar tu ştii,
Să ne şopteşti că viaţa-i minunată
Dacă trăim din a iubi şi-a fi!

Cluj-Napoca, 27 ianuarie 2011

„Păstraţi-mă-n gând!”

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––

                                    (La moartea Părintelui Mitropolit Bartolomeu Anania)

Se aud peste culmi tânguiri de caval,
Bat clopote-n Ardeal:
„Bar-to-lo-meu! Bar-to-lo-meu!”,
Răzbat în ecou
Tânguiri de metal…

*

Cu braţele-ntinse aşteaptă pe Cer
Un înger să-l ducă la El –
La Tatăl cel Sfânt –
Pe Meşter-Cuvânt
Pe Verb-de-Oţel…

*

O Carte deschisă rosteşte Cuvânt
Din Cer spre Pământ:
„Te las cu bine,
Creştină oştire!…
Păstraţi-mă-n gând!”

*

Se aud peste culmi tânguiri de caval,
Bat clopote-n Ardeal:
„Bar-to-lo-meu! Bar-to-lo-meu!”,
Răzbat în ecou
Tânguiri de metal…

Lumină și iubire

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 3,67 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––-

Dansul fulgilor de nea,
pe fereastra îngheţată,
aduce-n inima mea
o lumină neîncetată.

Focul casei arzător
îmi încântă azi privirea.
Sub un brad strălucitor
adunat-au toţi iubirea

să o dea-n dar celor dragi,
bucurie de Crăciun!
Ne-amintim astăzi de magi,
îngeri ai Domnului bun.

Aşa trece gloria celui care scrie

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––

Cât de greu este să fii scriitor! Dar veţi răspunde că nu este chiar aşa de greu. Că aţi reuşit să câştigaţi zeci de premii în literatură, că aţi fost publicaţi în nu ştiu câte reviste sau că aţi fost laudaţi de câteva persoane mai mult sau mai puţin calificate în domeniu. Ca aţi apărut în mai multe dicţionare sau antologii, că sunteţi membri în nu ştiu câte asociaţii… Că aţi fost publicaţi la o editură cu renume…

În spatele tuturor acestor performanţe se ascunde dorinţa voastră de a vă ridica cu o treaptă mai sus decât majoritatea celor care vă înconjoară. Nu vă interesează mesajul care trebuie să ajungă la cititori, nu vreţi să aduceţi un dram de frumos în lume, nu vreţi să salvaţi nimic din ceea ce mai poate fi salvat. Nu. Scrisul vostru a devenit o armă cu care vreţi să subjugaţi minţi şi suflete. O armă de distrugere in masă. Vreţi să-i cuceriţi pe cei slabi, vreţi să-i manipulaţi, vreţi să modelaţi oamenii şi societatea aşa cum vă place vouă.

Aţi ajuns să vă credeţi profeţi sau mântuitori. Slujbaşi ai luminii sau martori ai apocalipsei. Luaţi ca exemplu modelele cele mai înalte dar uitaţi că ele nu au ajuns acolo sus prin impostură ci prin sacrificiu. Nu vedeţi scrisul ca sacrificiu ci ca o formă de exteriorizare a gândurilor şi sentimentelor. Dar tot la ego vă raportaţi. Credeţi că sunteţi genii neînţelese şi încercaţi să găsiţi pe cineva care să vă aprobe, să vă dea o diplomă pe care să scrie cu litere mari: GENIU NEÎNŢELES ÎN SUFERINŢĂ ŞI SINGURĂTATE. Şi mai apoi vreţi ca toate stelele de pe cer să împodobească miraculoasa voastră titulatură.

Mulţi se vor simţi ofensaţi, vor spune că scriu ceea ce simt, că ceea ce fac e firesc şi că nu au nicio aşteptare de la ceilalţi. Vor vorbi despre scris ca despre o formă de terapie dar dacă le vei spune în faţă că scriu prost le vei simţi orgoliul cum creşte pe sub piele. Te vor înjura în gând şi se vor retrage în colţul lor umbros dorindu-ţi ce este mai rău. Invidia, ura, gelozia le vor măcina sufletul. Noua lor boală va fi mai grea ca cea dinainte. Trebuie să te gândeşti de două ori cum să îi minţi mai frumos pe aceşti oameni. Trebuie să le vorbeşti despre talent şi potenţial, să-i îmbeţi cu apă rece. Pentru că ei nu sunt în stare să se ridice singuri şi stau mereu cu mâinile întinse ca nişte cerşetori.

Statistici, statistici şi iar statistici. Aveţi nu ştiu câţi prieteni care vă cunosc, aveţi nu ştiu câţi adulatori în faţa blocului, în oraşul natal sau pe blogul personal. Evident, ei vă cunosc pentru că şi voi îi cunoaşteti. Ei vor ceva de la voi aşa cum şi voi vreţi ceva de la ei. Dar câţi dintre cei pe care nu îi cunoaşteţi v-au descoperit şi v-au apreciat pentru puterea şi puritatea cuvintelor voastre? Câţi dintre ei s-au apropiat de voi doar pentru faptul că v-aţi pus în locul lor şi aţi încercat să răspundeţi la problemele care îi macină în fiecare zi? Vedeţi? Asta este valoarea voastră de scriitori. V-aţi făcut populari în rândul celor care vă cunosc dar nu aţi reuşit să puneţi o floare la fereastra eroilor necunoscuţi. Să aibă ei surpriza că mai sunteţi încă în viaţă, în nu ştiu ce colţ de lume, şi că v-aţi dedicat întreaga existenţă lor, celor care dictează cu adevărat cine este şi cine nu este cu adevărat un scriitor valoros.

29 ianuarie 2011, Montréal

E oare?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––

E oare dimineaţă
când prima rază mângâie pământul cu iubire
şi roua curge-n picuri pe pământ?
E oare viaţă-n iarba ce creşte gânditoare
Mişcată-n vânt de ploaie
şi tristă  în adânc?

E oare lungă calea
ce duce-n ape tulburi
cercând nemărginirea, zadarnic şi cuminte?
Şi dacă-i dimineaţă
când raza lin desfată pământul roditor…
Şi dacă-i viaţă-n iarba
ce creşte-ncet sub ploaie
şi tristă înăuntru-n adâncu-i uimitor,
atunci e lungă calea
ce duce-n ape tulburi
şi nu voi să mai caut zadarnic şi cuminte, răspunsuri la-ntrebări
fără răspuns.

Zori de zi

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––-

Florile vesele luminează grădina.
Cântând, cărăbuşii jucăuşi şi arămii zboară-n văzduh.
Sub lumina lunii doarme albina,
Mângâiată de rouă cu vorbe de duh.

Copacii, bătrânii, tremură zadarnic
Sub răcoarea vântului ceţos.
Fluturii ating zburdalnic
Miez de floare luminos.

Nori se sparg pe cer senin,
Iarba pare de cleştar,
Sub zarea străină, de un alb divin,
Soarele răsare, prinţ mărgăritar.

Viaţa fără viaţă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––-

Răpus de gândul obosit,
Adorm târziu în noapte
Şi visele m-au năpădit,
M-au îmbătat cu şoapte.

Acolo unde nu-i sfârşit
Şi nici nu-i începutul ,
Acolo visul s-a trezit
Şi a schimbat veşmântul.

Acolo, viaţa-i liniştită
Şi luna-i lângă soare,
Iubirea-i legea cea mai sfântă
Şi e nemuritoare.

Acolo ochii sunt vioi,
Privirea-i înălţată
Şi nu există noi şi voi,
O lume’i împăcată.

Şi în a vieţii simplitate,
Nici  regii şi nici monştrii
Nu ne îmbată  cu de toate
Spunând: „Că sunt de-ai noştri!”

Şi când cu toţii la un loc,
Ne amintim sublimul
Sub orizontul ars cu foc,
Ne împlinim destinul.

Trezit din dulcea depărtare,
Din viaţa fără viaţă,
Mă rog tăcut pentru iertare,
La soarta fără soartă.

Cutremur în adâncuri

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––

Parfum de violete
sub valurile mării,
sirene întrupate din nimfele visării
dansează-n dimineţi albe.

Fluturi incolori pătrund
bezna pădurii
şi fluşturatic vântul
turbează-n asfinţit.

Miros de humă arsă,
răspântie de drumuri,
se-ncinge nor fierbinte
sub albia tăcerii.

Adânc ocean, apocaliptic
spală pământu-n orizont, departe –
şoptind vorbe de îngeri
stinse-n neant ascuns.

Epigrame (…cu gândul la un maestru)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

Catren, lui…Păstorel*

Unde eşti tu, Păstorel?
Să ne-arăţi, cu poanta ta,
Care-i om, dar e…lichea,
Care-i sfânt, dar e…mişel.

Unora, da’ mulţi

Umoru-i o emblemă personală
Ce face dintr-un slut un…Fernandel. 
Dar nefiind izbânzi în lumea medicală,
Vi-l recomand pe vraciul…Păstorel. 

Autosatiră în două epigrame

Referitor la…Păstorel,
Desigur, nu rimez la fel…
Dar nu sunt chiar aşa de trist
Căci am un avantaj, cumva:
În timp ce despre el se zice că…„era”,
Se spune despre mine că…exist.

***

Era un geniu Păstorel
Şi-avea butoaie de…Cotnar’…
Eu nu cutez s-ajung ca el
Ştiind că n-am decât…pahar.

Îngeri în lumea tenebrelor – colaj poetic

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 4,67 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Mâncătorii de visuri

Trăim într-o lume de minuni banale
în care răul devine credinţa cea mai de preţ
şi te întrebi de ce strig?

Trezeşte-te copile de nisip,
îţi dăruiesc suflet de cuarţ
făurit de inima mea, încă nestinsă
de vânturile dorului!

Te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa
în fântâna dorinţelor,
numai acolo
oamenii sunt fără măşti,
o mie de ochi nemişcaţi
în o mie şi una de nopţi.

Mă rog pentru picăturile de ploaie
rătăcite pe dunele albastre,
rămăşiţe uscate de mirodenie pământie
ascund seminţe însetate de iubire.

În depărtare aud cântecul fantomatic al nibelungilor,
Odin încă-şi mai cheamă bravii luptători.
Bătrâne,
viermii ne surpă vieţile,
suntem marionetele războiului in vitro,
sclavii propriului nostru coşmar.

Azi curcubeul este ucis de zeul smog,
Valhalla a fost înghiţită de mâncătorii de visuri
ce-şi slăvesc prezentul putred
pe aleea celebrităţilor,
alte stele răsar,
cerul îl ating cu mâna
zeii de râncedă carne.

Trăim într-o lume de minuni banale
în care binele este privit cu răutate şi dispreţ
şi te întrebi de ce n-adorm?
Mâine o să-l clonăm pe Iisus,
îl vom ucide a doua oară,
cu nepăsare, cu ignoranţă,
cu sânge rece,
îl vom îngropa de viu,
astfel nu ne va mai orbi
lumina de Paşte.

Poimâine vom inventa maşina timpului,
vom fugi în viitorul extatic,
acolo unde clepsidrele
sunt goale.

Îmi vine să mă arunc cu braţele deschise
în somnul adânc,
dar mâncătorii de visuri mă opresc
şi scriu.

Vânzătorii de iluzii

trăim într-o lume plină de adevăruri chinuitoare
în care singura-alinare este o fiolă de morfină
iubita mea seringă înţeapă înc-o dată-n venă
mi-au ajuns bătăile inimii
un stereotip de pickhammere

lacrimile sufletului învelite într-un ambalaj de cuvinte
îţi sărută tălpile poate vei prinde aripi
trezeşte-te copile vin mamele călătoare
purtând în ciocul lor un nou născut
micul Mesia adus de Sfânta Barză

plouă cu soare toate speranţele vor înmuguri
îmi plac culorile curcubeului şi ochii tăi verzi
până când vine toamna şi cade prima brumă
pe straturi de-amintiri privirile mă-ngheaţă

să nu crezi niciodată în Moş Crăciun
un tip lunatic ca şi îndrăgostitul ce-a visat
în nopţi cu lună plină la lunile de miere
stau şi mă întreb
de ce mi-au dat din biberon lapte praf
vacile astea ce şi-au dorit să fie libere de turmă
oare câţi oameni sunt sufocaţi zilnic
de un prezervativ?

îmi plac filmele
sunt atât de reale
iar au scris în ziar o minciună
tirajele cresc
îmi plac povestirile de dragoste
şi totul despre sex
personajele nu se plictisesc niciodată
te ţin cu sufletul la gură
ca-ntâiul deget din care ne-am hrănit
singura realitate din universul acesta circumscris

Babylon

tragedia veritabilă a omului contemporan
este discreditarea tragicului prin indiferenţă
veritabilă de asemenea
este combinaţia dintre nevoie şi insuficienţă
soluţia mereu omnipotentă
este virulenţa
în ecuaţia determinismului
valenţa
creează nonvalori
căutătorii de comori
descoperă incompetenţa

certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
este colecţia de vise necitite
preludiul este salvarea unei lumi inerte
doar morţile sunt certe
şi grăbite

incoerent
omul se zbate în angoasa cuaternară
evoluţia pe scara degradării este inerentă
relativitatea ne înconjoară
doar decăderea-i soluţia stringentă

ne contemplăm perfecţiunea
în oglinzi opace
şi răsărim cu toţii după ploaie
în cursa vieţii
umbra ne întrece
în spate nu rămân decât gunoaie

ne căţărăm pe vârfuri de iluzii
păşim pe trepte de noroi
ne pierdem vieţile-n confuzii
noi am uitat cum să murim eroi

tot ce-am rămas sunt frunze şi strigoi

Colocataire avec Satan

înconjurat de libertate
iubeşti nespus jungla omului contemporan
inflaţie de sentimente trupuri abrutizate
colocataire avec Satan

drogurile se legalizează
filmele porno se recomandă curioşilor
copii lăsaţi în creşe la mai puţin de un an
sacrificiul de Paşte, un gest inuman
colocataire avec Satan

il faut toujours vivre sans avoir des réticences
il faut mélanger le plaisir avec l`abondance
biblia carte sfântă se reciclează
trăim după legea zeului ban
colocataire avec Satan

trupurile noastre case de toleranţă
Dumnezeu scârbit de tot ce se-ntâmplă
închide ochii cerşeşte la colţ de stradă un ban
dragostea ni se pare corvoadă
vinde-ţi sufletul munca este în van
colocataire avec Satan

Îngeri mincinoşi

au murit cuvintele
hoituri stau întinse la marginea drumului
plouă sufletul resemnat aşteaptă finalul
viaţa îşi leapădă karma
ca o piele de şarpe
să crezi în metamorfoze să crezi adevăruri
spuse de dragul minciunii

să fii cu totul alt om pe jumătate străin
pe jumătate de pe altă planetă
să huruire ceva în tine ca o moară stricată
inima să-şi achite nota de plată şi cine semnează
umbra ţi-e martor şi cine semnează
să vină îngerii de vată de zahăr
să vină îngerii de zăpadă
să vină îngerii pur sânge diluat
în agheasmă

Îngeri cu maturizare forţată

până la urmă
tot la aceleaşi compromisuri ajungem
îngeri cu maturizare forţată
rătăcind prin lumi virtuale
în căutarea unui dram de tandreţe
fericirea o lacrimă
prohibită de zei

gesturi mecanice
impozit pe cuvinte spuse din inimă
chirie pentru lumea pe care-o ducem în spate
nu mai contează nimic
doar legea şi ordinea
chiar dacă sufletul nostru venetic
cerşeşte în haosul cărnii

ne ascundem speriaţi
visăm cu deşteptătorul la tâmplă
jurnal personal cu tristeţi şi angoase

până la urmă…

Lumea tenebrelor

Tenebrele
Marea problemă a acestei planete
O lume invizibilă
Care se mişcă impredictibil şi constant
În jurul nostru
Este blestemul unei generaţii
Menită să închidă porţi
Tenebre încăpăţânate să tragă cu dinţii
De copilul din noi
De bărbatul copil de femeia copil
De îngerul care comite adulter
Suntem studiul continuu
Al disecţiei pe propriul creier
Sub protecţia unei iubiri iluzorii
Avem un discipol în fiecare dintre noi
Eul raportat la celălalt Eu
Mergând pe firul fragil dintre viaţa închipuită
Şi viaţa pe care-o visăm infinită
Un destin între credinţă şi negarea totală
Dumnezeu un pretext al existenţei
Tenebrele o manifestare directă
A urii de a nu şti cine suntem

Conspiraţia îngerilor

în jungla cuvintelor
mai întâi am învăţat să fiu OM
dar ca orice naiv
visam să mă ia cerul sub aripa sa albastră
să fiu pasăre sau nor
aşa încât mai târziu am încercat să zbor
şi m-am lovit cu fruntea de lespezile negre
semnez certificat de înger chior

am trăit o viaţă în copaci din beton
de cald îmi ţine o casă de lemn
în care îmbătrânesc oasele

cât de moale este cerul
sub tălpile goale
iar acolo sus departe
negrul pământului

pluteşte deasupra frunţii mele
stele sunt lacrimile sfinţilor
condamnaţi la tăcere

doar visurile sunt din sânge şi carne
vieţile sunt mistere
în această conspiraţie a îngerilor
doar curcubeul este brâul lui Dumnezeu
care strânge suflete

între lumină şi întuneric
nu mi-am imaginat niciodată umbrele
îngeri păzitori
îndreptându-ne paşii
spre lumea în care ne-am născut morţi
şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

nu mi-am imaginat niciodată Soarele
un călău cu lacrimi de crocodil
care-şi ascute dinţii pe retina îndrăgostiţilor
la malul unei mări
plină de culoarea ochilor mei

Abdicarea lui Dumnezeu

o întreagă birocraţie până la cerul tău, Doamne…
…cozile sunt lungi, aşteptăm cuminţi să ne vină rândul
certificate de naştere, de căsătorie, de deces
rugăciunea spusă în fiecare seară
crucea înainte de masă, slujba de duminică
spovedania, să ni se ierte cele mai grele păcate
erau vremuri
când era mai ieftin să mori, Doamne
şi mai simplu
toate pomelnicele astea nu mai ajung
gropile trebuie să le umplem cu aur
o întreagă birocraţie până la cerul tău, Doamne
aşa că iau cuvântul în mâini şi lupt
ca un erou pe frontul suferinţei
pentru eradicarea fărădelegilor sfinte
strâng semnăturile oamenilor nefericiţi
şi îţi cer, Doamne
să abdici de la tronul împărăţiei tale
manifeste, peste tot manifeste
vrem alegeri libere
revoluţia a fost înfrântă prin ignorare
aşteptăm cuminţi să ne vină rândul
nu există alternativă mai bună
decât mila

Eutanasia îngerului meu

sunt plămădit
din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus
priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
fantomă alimentată de singurătate
în colivia oaselor este închisă o inimă
ce bate la poartă fără nici un răspuns
inima este şi vie şi moartă
pe jumătate înşelată
de propriul ecou

te simt dincolo de imaginaţie
dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic
(i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag toată materia ta)
secundele dansează streaptease în faţa plăcerilor carnale
cerşesc infinitului începutul sfârşitului
vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul
să trăiesc printre culori
şi nu printre cuvinte născute din euforia
de visuri şi speranţe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porţi către alte vieţi
degetele astea menghină ar fi trebuit să fie aripi sau muguri
celulele mele sunt spori care vor parazita universul
ce mică-i lumea când te cuprinde colapsul iubirii
prăbuşirea tuturor dumnezeilor
în caverna omului primitiv

cerul capotează
toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri
sfinţii au chipul cioplit în marmura neagră şi rece
eu mă închin la nişte rămăşite din lut
seamănă cu nişte figurine
cu sânii tăi aduc
şi cu buzele tale
(unde eşti coloana mea vertebrală este infinită şi plină de sevă)
îmi pot creşte frunze pe fruntea Lunii
sau rădăcini în inima Pământului
pot fi vântul sau gândul
şi-n lacrimă te pot scălda să fii nemuritoare

aminteşte-ţi ce am simţit îngerul meu
cea mai frumoasă clipă de sinceritate
săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare
un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice
condamnat la dorinţă
mai exist?