Arhiva revistei

la margine de cer

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––-

am stat la margine de cer,
să mă fac păstor de stele.
am cules în tolba mea
norii – lupi la stână.

să rămână luna plină –
cu dor privesc la el –
pământ negru şi uscat .

îi arunc câte o rază
peste gând străfulgerând.

Crepuscul

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

Mă-nvinge ochiul înnoptând culoarea…
Și roșu-și frânge dălțile în mine,
undindu-mă, cum valurile, marea,
Când nasc în ea-nserările divine…

Spre turnul zării în beții de-amurg
Gonește ora clipele-i în turmă.
Pădurea suie, ramurile-i curg,
Lumina tace…Soarele se curmă…

Călăul

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Dezleagă-mi călăule, lanţul şi pleacă,
Mai lasă-mi o noapte, mai lasă-mi o viaţă,
Hai, rupe belestemul, că asta nu-i soartă,
Redă-mi libertatea cu visul şi-o şoaptă!

Mă cheamă, mă strigă, dar lasă-mă iar,
Mai lasă-mi o clipă, o zi dă-mi măcar,
Mai lasă-mi o noapte şi unghiul stingher,
Mai adu-mi o floare, lumină, îţi cer!

Nu-mi pune călăule ceasul să sune,
În noaptea tăcută, de-un negru tăciune,
Nu-mi da mângîiere, din tine nu vreau,
Sărutul lui Iuda cu mine nu-l iau!

Din jarul ce arde, din focul ce-apune,
Din umbre de gheaţă, din cântec de strune,
Din veşnica viaţa, din omul de mâine,
Nu-mi cere călăule, nu-mi cere un nume!

Când soarele-apune, culorile mor,
Nu-mi cere iubire când înca sunt om,
Nu-mi cere nimic, eu, azi nu fac schimb,
Credinţa o am, e pură… un nimb.

Timişoara

25.09.2010

Doar ochii ierbii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, în medie: 4,33 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––

Ce vitregie-a sorții mi te-a adus în drum?
Nu presimțeai tu clipa cea repede de scrum?
De ce din zboru-ți candid și fraged te-ai lăsat
Cu-aripa tremurândă spre moarte? Ce păcat!

Cu visele înfrânte te stingi în iarba udă
Și nu e nimeni, nimeni durerea să-ți audă.
Doar ochii ierbii-adună în boabele de rouă
Tot cerul; pentru tine și pentru-o viață nouă.

Cenușă dintr-un zbor oprit a nins în palma mea
Și-mi redeschide-un dor născut în inimă, cândva.
Pe firele de iarbă nu calc, ci doar plutesc
Și zboruri mici de gâze în veci nu mai strivesc.

Carnaval

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Măşti…Oriunde mă uit văd aceiaşi oameni ascunzându-se în spatele aceloraşi măşti.
Nu pot să nu mă întreb de ce se ascund, de ce le e teamă?…Cred că nici măcar ei nu mai ştiu. La început poate totul avea un rost, era făcut cu un scop, dar trecerea asta nebună a timpului i-a făcut să uite; a irosit până şi cea mai mică substanţă din ceea ce forma odată un ţel în încercarea lor disperata de a-şi ascunde sentimentele.

A devenit o rutină cotidiană. Se trezesc, se spală pe dinţi, iar înainte de a pleca la lucru sau la şcoală se uită în oglindă. Nu uită să-şi pună masca zâmbitoare, care spune „Ce bine mă simt azi!”, dar sub mască?

E normal să ezităm să ne aratăm sentimentele?

E oare mai bine să nu lăsăm să se vadă că ne doare cand cel mai bun prieten îşi schimbă brusc comportamnetul încât nici nu-l mai recunoaştem? Ce e în neregulă în a le arăta oamenilor suferinţa  prin care trecem după despărţirea de cineva drag?

Şi dacă totuşi, le arătăm, devenim oare mai vulnerabili? De fapt, i-ar păsa cuiva dacă suntem sau nu fericiţi?

Ne-ar împărtăşi bucuria sau s-ar uita la noi ca la niste nebuni şi pe deasupra ne-ar adresa şi nişte cuvinte jignitoare?

Poate ne-ar spune pe un ton aspru ”Nu toată lumea se învârte în jurul tău! Nu toată lumea trebuie să ştie că tu eşti fericită sau supărată, nu-i mai întrista pe cei nefericiţi, nu-i tulbura pe cei veseli!”.

Atunci cred că la un moment dat suntem într-un fel obligaţi de societatea în care trăim să ne adaptăm, să ne resemnăm şi să ne punem masca „Sunt bine, mulţumesc”, să afişăm de cele mai multe ori un zâmbet mare, fragil şi … atât de fals!

Într-un fel îi înţelg pe cei care iau parte la acest spectacol…Poate că munca depusa pentru a câstiga pâinea zilnică şi amărăcinea sufletească nu le perminte să aibe capacitatea de a-şi arăta starea sufletească adevărată, fie că le este ruşine sau nu au mărimea de caracter de a se împărtăşi.

Dar eu nu vreau sa fiu ca ei, deşi uneori şi eu cad pradă tentaţiei.

De acum înainte când cineva mă va întreaba „ce faci?”, îl voi  scuti de răspunsul universal „bine” şi o să-i spun cum mă simt cu adevărat. Îi voi spune cât de mult mă voi bucura să-mi revăd colegii după vacanţa de vară, cât de neplăcută a fost situaţia în care am fost nevoită să le ascund adevărul părinţilor, am să le povestesc cum a trebuit să iau o decizie grea şi cât de rău îmi pare că nu am reuşit să petrec mai mult timp cu băiatul pe care l-am cunoscut în tabără.

Nu e aşa că tot ce e în jurul nostru e un carnaval? Unul care răsună de hohote de râs dureros de false, unul în care fiecare poartă masca lui prin care i se văd doar ochii!

Ce nechibzuire!

Se chinuie degeaba, într-un final şi ei vor ajunge să credă în înfăţişarea lor falsă, iar atunci când se vor uita în oglindă, nu se vor mai recunoaşte. Vor uita cine sunt cu adevărat. Se păcălesc singuri…

Ce mai carnaval!

 

Zbor

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––-

Am vrut să zbor…,
Departe spre creasta înaltă,
Spre liniştea surdă, albastră,
Spre curcubeul din nor.

Am căutat liniştea grăitoare
Prin ceaţa şi roua de soare,
Prin pomii albiţi iar de floare,
Prin fulgii aduşi de ninsoare.

Departe, într-o lume străină,
O rază de dor e divină,
În freamătul vieţii,… nebună
Am vrut să cred în lumină.

În briza vântului tăcut,
Mă’mbăt cu mirosul ştiut,
Mai beau din paharul băut
Şi timpul îmi pare trecut.

Cu mine, cu tine, cu noi,
În casa cu pereţii goi
Prin stropii aduşi iar de ploi
Am trăit viaţa în doi.

Tot ce-i aici şi mă leagă,
Sunt amintiri,viaţa întreagă!
Într-o lumină pribeagă
Văd lumea şi tare mi-e dragă!

Am vrut să zbor…,
Să fiu cocorul călător,
Să nu-nţeleg cuvântul dor,
Să nu mai simt primul fior.

Indiscreţie

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Tu, cine crezi că eşti?
…şi ce-ai făcut să fii?
Ştii pentru ce trăieşti?
…şi de ce-ai mai trăi?

Iei dreptu’,…sau munceşti?
Ai casă?…ai copii?
Tu, cine crezi că eşti?
…şi ce-ai făcut să fii?

Din cărţile izbândei omeneşti,
tu câte pagini ştii?
După ce faci şi ce gândeşti
să laşi…cui va veni,
tu, cine crezi că eşti?

Deva, la 1 Decembrie 2010

Lutul

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

––––––––––––––––––––––––––––––––-

Am mângâiat pe creştet codri,
Din sevă prins-am rădacină,
Când au trecut în zbor cocorii,
Am fost şi frunză şi tulpină.

Dar, timpul fost-a mult prea scurt,
Nu am putut să-l preţuiesc,
Plămădit-am fost din lut
Şi…a greşi e omenesc.

Nu am găsit în drum olarul
Ce lutu-l poate  întrupa
Făcând din el un mic tezaur
Şi vieţii a i-l închina.

Mi-au fost în beznă alinare,
Sclipiri din bolta înstelată,
Ce mă chemau cu-a lor strigare
Pe drumul veşnic către casă.

În palmă am ţinut pământul
Şi fost-am fiu de Dumnezeu,
Dar din pustiu-i rece vântul,
A întrupat un mic ateu.

A tremurat în faşă gândul,
Născut în noapte prematur,
Când alungat-am rece vântul
Rămas-am, eu, pământul brun.

Curge arama toamnei

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Curge arama toamnei,
licoarea viei,
ochii taie frunzişul
şi luminează trist,
din fântâni unde stelele
şi-au facut cuib
răsună cântecul spart.

Extrag din ierburi mirosul tău
rămân cu săruturi
nepuse pe sân,
durerea te strigă pe nume
prin plânsul ploii,
în tulnice
se preschimbă arborii
să asculţi ce spun frunzele.

Caii frigului aduc herghelii de ninsori
anotimpul alb
ne înveleşte de sărbători.
Brazii nu mai sunt pomi de Crăciun
sunt prea semeţi
pentru copiii români.

Judecăţi

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

–––––––––––––––––––––––––––––––

Te-am judecat de-atâtea ori
Prin gândurile de la voi,
Prin monolog interior ,
Prin prisma vieţii vechi şi noi.

Te-am judecat atât de des
Şi i-am atribuit valoare,
La gândul fără înţeles,
La strigătul de supărare.

Te-am judecat când n-am ştiut ,
Că EU şi TU suntem iubire,
Când am trăit şi n-am avut,
Acelaşi gând de nemurire.

Te-am judecat am vrut să cred,
Că vom putea fi amândoi,
Cu trup şi suflet să mă leg,
De clipele de mai apoi.

Te-am judecat pe tine, EU
Când unul suntem amândoi,
Pe drumul către Dumnezeu,
Când EU sunt TU şi tu eşti noi.