Arhivă pentru ‘numărul 41’

———————————————————————————————–

Am prins întunericul în ceaţă
vuietul mării în scoică
mi-e teamă că-n ochi izvorăşte lumina
se varsă un răsărit peste umbre
şi dispare o risipă de vorbe.

În locul lăsat liber
se aşează tăcerea-n genunchi, ne priveşte
respiră greu cu gândurile strânse-n braţe
se târăşte pe cioplitele pietre
cu capul plecat, cu umerii lăsaţi
strângând în căuşul mâinii lumina
ca pe unica salvare din lumea fără stapân.

Mâhnit atunci, păcătos de la origine
nu ştiu pe cine să mai iubesc
scap gândurile din braţe
alerg după ele
de sub picioare curge drumul
găsit lângă un pod
care abia se ţine pe picioare
ros sub tălpi
de un râu nemilos.

———————————————————————————————–

Simţi că totul e pierdut,
Visele s-au năruit?
Nu mai ai nici o speranţă,
Nu vrei nimic, de la viaţă?

Inima de jale-i plină,
Spaime şi dureri te-animă?
Pune totul pe hârtie
Şi vei simţi bucurie!

Fila tace si te-ascultă,
Sufletu-ţi prea plin, tresaltă.
Cu condeiu-n mână iute,
Umple paginile mute!

Când de scris ai terminat,
Of-ul s-a şi spulberat,
Ia-o iar de la-nceput
Niciodată nu-i prea mult,

20.11.2008

Tg-Jiu

———————————————————————————————–

Ce frumoasă este viaţa când trăieşti în armonie,
Şi din gânduri înţelepte îi faci vieţii temelie,
Cât de mic îţi pare totul când priveşti spre infinit,
Şi te bucuri pentru clipa de răgaz cât ai trăit…
Dacă-ai şti că-n viaţa asta totul este calculat,
C-ai venit cu ghemul vieţii dinainte ajustat
Ca să fie lung sau scurt, să te bucuri sau să rabzi
Şi din toate câte faci să înveţi cum să nu cazi…
Poate-ai şti să alegi drumul care poate să te-mbie
Să trăieşti în bună stare cu iubire şi-armonie
Ca să laşi în urma ta un Pământ mai primitor
Pentru omul care vine să-ţi ofere ajutor.
Şi de-ai şti că poţi fi liber să faci tot ce îţi propui,
Să ajuţi în lumea asta prin cuvântul care-l spui
Sau prin gestul tău de pace cum iubire poţi să dai
Fiinţei ce te priveşte aşteptând un colţ de Rai…
Să cunoşti, să ai curajul să înfrunţi şi vremea rea
Şi priviri apăsătoare, ura, chiar şi vorba grea
Pentru – a merge mai departe spre a face ce ţi-e dat,
Ce ţi-e scris în cartea vieţii chiar de Cel ce te-a creat.
Poate-ai şti că viaţa asta este cel mai frumos dar,
Pentru sufletul tău care, caută lumina-n har,
Şi ai pune preţ pe viaţă şi pe cei care-ţi zâmbesc
Fericiţi că sunt cu tine azi în neamul omenesc.

———————————————————————————————–

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am, să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân’a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

—————————————————————————————————

linişte în crîng -
o pasăre bea roua
florilor de mai

———————————————————————————————–

Doar pentru o clipă
luna în balans
pe nasul sobolului
din vizuină ridicat
să amuşineze în vânt
seminţele primăverii
reîncolţind pe pământ.

Doar pentru o clipă
şi-n spate cu teamă privind
luna s-a rostogolit
luminându-i umbra
încordată
ce în secunda urmatoare
tăcută în adâncuri
s-a prelins.

Şi o să mai adaste iarna între noi
până în clipa în care
ne vom înălţa
în lumina soarelui
strălucitori
purtând pe frunţi
peceţi de caprifoi.

———————————————————————————————–

Îmi creşte o toamnă, amară,
sub pleoape,
ca un semn de întrebare răzvrătit, de ce toate acestea?
doar sunt oameni care cutează chiar mai mult
decât sunt în stare să suporte,
credeam că existenţa e la mâna mea
negasem chiar şi moartea,
acum am ajuns să locuiesc în ea
vinovată de mine însămi,
deşi…cel mai greu îmi e să nu uit cine sunt
şi ce este în mine statornic
precum ajunul acestei zile, nemăsurată încă de bătrînii arţari
în foşnetul cărora există, desigur,
un farmec fără seamă, chiar dacă râd ca o nebună
şi-mi bat joc de rătăcirile mele,
vântul îmi va şterge urmele, nimic mai firesc,

însă niciodată setea de mâinile tale,
când îmi ating sufletul, pe malul dinspre viaţă…

———————————————————————————————–

Irişi lungi cu pleoape reci
Şi pupile de opal,
Adumbresc de-un soare pal
Pietre nemişcate-n veci.

Lungi alei cu şir de plopi
Şi băncuţe ruginii,
Poartă mirii-n veşnicii
În acord cântat de popi.

Turla dangătelor seci
Stă de strajă sus pe deal,
Vântu-şi plimbă tristul val
Semănând frunze-n poteci.

Precum vajnicul haiduc
Făr-un sigur adapost,
Cerşetorii stau la post,
Lumânari ce-ncet se duc.

Păzitori de timp etern,
Efemeri din an în an,
Vă închin o rugă-n van
Pentru rostul vostru tern.

13 Februarie 2010

———————————————————————————————–

Prin ceaţa densă
stropii arar clipocind-
lipăie-n zloata
oraşului lacustru
paşi singuratici

———————————————————————————————–

În liniştea bisericii din piaţă
Iisuse, Tu, Te rogi din nou cu mine,
Toţi îngerii de gât mi se agaţă
Şi-mi spun că le-a fost tare dor de mine.

Că vin prea rar să îmi hrănesc făptura
Din pâinea gândurilor preacurate
Şi să-mi astâmpăr, dacă pot, arsura
Din pieptu-n care-o inimă mai bate.

Ştiu asta şi îmi cer acum iertare,
Mi-e drumul greu şi orele-s puţine,
Ce mult aş vrea să aflu-acea cărare
Pe care s-o ascund în versuri line

Şi să-i aştern petale de cuvinte
Din florile Iubirii Voastre sfinte…

Cluj-Napoca, 12 februarie 2010