Arhivă pentru ‘numărul 4’

Teodora Gălăţean

Neliniştit copacul ce mă-ncearcă:
e un sentiment ca iubirea
aş vrea să iau un deget şi o creangă
şi să le-mpletesc în nesfârşite ploi
curgând pe-o margine de frunză
bătând într-o tâmplă ruginie
ca pulsul ritmic al gândurilor tale
care-mi dezmiardă azi rădăcinile de oase
îngropate în fiinţa ta;
copacule!

Violeta Câmpulungeanu

O cunoştea pe Geta de ani de zile şi era mulţumită de serviciile ei. De obicei la ora când se programa nu mai erau şi alte cliente. Acum însă, în cabinetul cochet, cu pereţii tapetaţi cu reclame de rujuri, farduri, gene false, nu era singură.O tânără cu breton franjurat, machiată strident, discuta cu cosmeticiana, însoţindu-şi logoreea cu gesturi edificatoare. Geta îşi lăsase clienta mai nouă şi o întâmpinase pe Sabina cu amabilitatea ei studiată:
- Ce plăcere, doamna Sabina! După cum arătaţi, pot să cred că aţi trecut doar ca să revedeţi o veche cunoştinţă.
- Ei, nici chiar aşa, Geta! dar complimentul o măgulise. Se pare că eşti ocupată. Să revin mai târziu? Sau poate mâine?
- Vai de mine! Nici vorbă! Domnişoara mai poate să aştepte. Faceţi-văcomodă şi treceţi la vaporizator – o invită femeia scoţând dintr-un sertar un prosop curat pe care i-l înfăşură sub formă de turban. Sabina aruncă o privire în oglinda mare de cristal ce ocupa aproape tot din perete. Ştia că o avantajează coafurile care-o lăsau fruntea liberă. În ultima vreme slăbise şi observă că are obraji puţin căzuţi. Oricum, la cei patruzecişidoi de ani ai ei nu mai putea să aibă pretenţia ca pielea să-i fie la fel de fragedă ca în tinereţe. Ştia însă că, sub degetelele pricepute ale Getei, măcar pentru scurt timp, obrajii ei îşi vor recăpăta prospeţimea. Trase cu coada ochiului la tânăra care vorbea fără întrerupere. Avea trăsături delicate, nas puţin obraznic, gură senzuală. Când râdea semăna cu o reclamă la pastă de dinţi.
- Baia este gata ! Puteţi veni! o anunţă Geta, trezind-o din reverie.
Instalată pe scaun, cu faţa aplecată deasupra abuilor, Sabina inhală vaporii înmiresmaţi, simţind cum îi inundă ţesuturile destupându-i porii de pudra aplicată zilnic, mângâindu-i pleoapele obosite. Îi era bine. N-o mai deranja nici sporovăiala fetei, pe care o înregistra totuşi, fără să vrea :
- Tanti Geta, spunea tânăra. Stai că nu ţi-am spus ce mi-a ghicit coana Sofi alaltăieri în cărţi!
- Se pricepe ? păru interesată cosmeticiana.
- Nemaipomenit. Ai impresia că ştie tot ce faci şi tot ce gândeşti.Mi-a zis că soarta mea e unul de tobă …cu servici la stat. Adică unul cu bani mulţi, cu situaţie…
- Cum arată un bărbat de tobă? întrebă Geta în timp ce-i pensa fetei sprâncenele.
- Aşa, puţin gras, cu ochi de culoare deschisă – explică fata. Să vezi mai departe… Coana Sofi mi-a zis să fiu atentă că ăsta de tobă are o damă de roşu.adică una cu ochii căprui. Şi aia îl urmăreşte pas cu pas şi deocamdată nu poate să scape de ea.Da până la urmă pică cu spatele la ea. Adică o părăseşte. E normal! E mai bătrână ca mine şi nici nu e mare lucru de capul ei. I-a văzut odată prietea mea,Mimi, într-un magazin.Şi zicea că nici nu suferă comparaţie! Vezi că m–ai pişcat! De nu mi-ar rămâne semn, că astă seară mă întâlnesc cu tipul. De asta am şi venit la mata. Să mă aranjezi, să fiu ca o vedetă. Pe Sabina începu s-o intrige faptul că tânăra vorbea cu atâta dezinvoltură despre lucruri pe care, din pudoare, o femeie ar trebui să le treacă sub tăcere. Nu avu timp să reflecteze prea mult pentru că Geta o anunţă că s-au scurs cele douăzeci de minute.Se ridică şi îşi privi o clipă faţa congestionată de pe care se prelingeau stropi mari de transpiraţie.Se tamponă uşor cu prosopul şi când deschise ochii, o văzu din nou pe fata care-şi admira sprâncenele în oglindă, mestecând gumă.
- Poftiţi pe canapea, o invită consmeticiana.
Acum urma partea cea mai plăcută. Masajul. Pe care Geta îl executa ca pe un adevărat ritual.
- Să vă pregătesc masca, doamna Sabina?
- Nu. Nu mai este nevoie. Mă simt atât de bine după masaj. O să mai trec eu peste câteva zile.
- Oricând la dispoziţia dumneavoastră.
Sabina plăti şi plecă însoţită de zâmbetul profesional al Getei. Afară, un vînt rece spulbera câţiva fulgi răzleţi, făcându-i să danseze dezorientaţi prin aer. Sabina îşi ridică gulerul hainei de blană până deasupra bărbiei şi înaintă zgribulită pe străzile cunoscute, cu gândul la un ceai fierbinte. Deschise uşa blocului, se scutură de zăpadă şi începu să urce scările. Pentru cele două etaje nu folosea niciodată ascensorul. Intră în apartamentul cochet, căruia ştia să-i întreţină nota de prospeţime şi intimitate. Îi plăcea să aibă spaţiu, să se mişte liber fără să se împiedice de mobile înghesuite ca la consignaţie numai pentru a crea senzaţia de bunăstare. O deranja dezordinea, şi în lunga lor convieţuire, se obşnuise şi Victor cu pedanteria ei. Nu-şi mai arunca neglijent lucrurile drapând toate fotoliile şi scaunele din casă. Sabina îşi scoase haina şi cizmele apoi intră în dormitor şi îşi dezbrăcă rochia punându-şi un halat de casă. Apoi se duse în bucătărie şi începu să pregătească o cină uşoară: sufleu de conopidă şi clătite cu dulceaţă de trandafiri. Care-i plăceau aşa de mult lui Victor. Scoase o faţă de masă din sertarul bufetului şi aranjă masa în sufragerie. Apoi se instală comod pe fotoliul din faţa televizorului, încercând să prindă firul acţiunii unui film care începuse de câteva minute. Era puţin obosită şi nu se putea concetra. Simţea că i se închid ochii. Aţipi tresărind din când în când. Se trezi când filmul se terminase şi reclamele invadau ecranul. Aprinse veioza cu abajur filigranat, urmărind desenul complicat pe care-l proiecta fâşia de lumină pe tavan. În sfârşit, urechea ei la pîndă înregistră zgomot de paşi pe scări, urmat de răsucirea cheii în broască. Îşi netezi părul şi se grăbi în întîmpinarea soţului. Tandru, Victor o sărută pe obraz.
- Am întârziat cam mult, se scuză el. Dar am avut o şedinţă cu noul director şi la întoarcere, colac peste pupăză, am avut şi o pană de motor.
În timp ce-şi punea paltonul în cuier, scoase din buzunarul acestuia un bucheţel de ghiocei, oferindu-i-l Sabinei.
- Ce frumoşi sunt! exclamă ea inspirând mireasma de primăvară din petalele plăpânde.
- Mi-e o foame de nu te văd – spuse Victor instalându-se la masă. Ce bunătăţi ai pregătit?
- Ceea ce-ţi place ţie mult, îl anunţă Sabina aşezând pe un suport vasul cu sufleul frumos rumenit. Aşteaptă puţin să aduc şi smântâna.

În drum spre bucătărie Sabina se aplecă să ridice o mănuşă de a lui Vctor. Văzând că e udă o scoase şi pe cealaltă din buzunarul paltonului. Odată cu mănuşa din buzunar căzură nişte bancnote o ţigară, nişte hârtii împăturite.
De douăzecide ani îi tot spun să nu mai ţină banii la un loc cu baitsta şi cu mănuşile, îşi zise femeia punând la loc banii şi desfăcând cele două hârtii pe care le lăsă să alunece buzunarul capotului.
- Ce faci acolo?se impacientă bărbatul.
Sabina se întoarse mecanic spre uşa sufrageriei şi rămase o clipă în prag.
- N-ai adus smântîna? Că nu mai pot de foame.
- Ţi-am pus mănuşile la uscat şi am uitat se smântână.
Sabina aduse castronul şi se aşeză pe scaun în faţa lui Victor privindu-l cum se serveşte din belşug.
- Să fi văzut ce s-au mai încins colegii la discuţii – începu el să povestească. Bineînţeles că fiecare a avut de ridicat câte o probemă. Ştii cum e când vine un şef nou. Fiecare vrea să se dea mare . Îl ştii pe Manoliu, nu?
- Cred că da., răspunse absent Sabina.
- Ei bine, vrea să plece de la noi.Şi-a găsit post la o altă firmă unde e plătit mai bine şi are şi alte avantaje, continuăVictor răsucindu-şi tacticos o clătită pe care întinsese un strat gros de dulceaţă. Draga mea, sunt delicioase clătitele. Parcă ai fi ghicit la ce mă gândeam în timpul şedinţei …
- Apropo! îl întrerupse Sabina. A fost lume multă la şedinţă?
- Sigur că da. A fost sala plină. Dar de ce mă întrebi?
- Aşa! Mă gândeam cum de n-ai mai găsit locuri decât la balcon!
Şi Sabina scoase încet din buzunar cele două bilete de teatru mototolite, le netezi cu grijă şi le lăsă lângă paharul de cristal din care surâdeau, sfios, ghioceii

Mariana Tănase
din ciclul “Ambarcaţiuni”

Spintecă etrava la bompres
sculptată-n galion,
femeie…
Orion,
ori nebuloasă, ori gură de potir…
rămâne Altair
ecoul vocii tale printre simfonii rebele.
Pe sub stele,
se-aşterne-n marşul ei noptatec
- sirenele în cântec -
desfrânate murmură incantaţii
peste spaţii.Pe apa nopţii, luna pune pata.
Peste toate,calmă, maiestuoasă,
trece ea, fregata! 

 Emil Fanache

Cu ochii adânci, sub chipul tăcut
Trecuţi… nu prin timp, prin versuri sublime
Poeţii se-ntorc, din vechiul trecut
Efebe sclipiri, sub furci caudine.

Cerneli de nisip, peniţe de foc
I-am strâns iar pe toţi, uitaţi prin ruine
Sub porţi şi sub chei de suflet au loc;
Eterne scântei- sclipiri genuine.

Lumina de azi…sunt pierderi ce dor,
Statui ce-ascund amnezii permanente;
O criptă de barzi, un singur fior
Azil de poeţi, tăceri violente.

 Simona Dobrescu

din lavă de trupuri născând univers
fierbinte, rotund răsturnat în cascadă,
răsar mii de stele, urmând să recadă
în haosu-n care cuvântul din vers

întinde-ntre lumi enigmatică nadă,
oprind timpu-n ornic şi viaţa în mers
şi-arată ascunsul secundei revers
iar ochi se deschid pe-ntuneric, să vadă

o margine vie, difuz simulând
hotarul tristeţii amare, cerate
al toamnei târzii care pleacă, gemând

sub salve de clipe cu aripi crestate -
şi-n urmă rămâne, frenetic arzând,
pereche de trupuri pe veci încleştate.