Al zecelea – organizat de Biblioteca judeţeană. În municipiul de sub Cetate – centru administrativ al judeţului Hunedoara.

… în foaierul Casei de Cultură – urma arhitectului Florea, şi a … altora – om şi oameni ai altui timp, atât de … altfel, decât cei care au … ”restaurat” şi încă “restaurează” clădirea fostului teatru de estradă devean.

 Stau mărturie urmele lor !!! … una fiind Casa de Cultură – componentă a patrimoniului moştenit de locuitorii Devei începutului de mileniu al treilea – edificiu monumental care, în pofida administraţiei în condiţiile alternanţei la putere, nu a ajuns, încă, “monument istoric”. 

De câţiva ani – la anume date – în foaierul Casei de Cultură, se exprimă … cultura de piaţă: cererea, cui are nevoie de … ceva articole noi–nouţe, şi oferta câtorva temerari, concurenţi ai magazinelor cu tranzitate bunuri second hand.

Pe parcursul a trei zile, la începutul ultimei decade a lunii Octombrie, în al douăzecilea an al României de piaţă, au prins rând, la tarabele improvizate în foaier, alţi temerari: mărunţi creatori de carte din judeţul nostru, din Ţară, sau de dincolo de graniţele ei – câţiva … entuziaşti, care încearcă să trăiască acoperind cu ce au şi ştiu, cât şi cum pot … nişe ale segmentului de piaţă scăpate … marilor domeniului.

Le-au stat alături parteneri ai lor: oameni care … au scris, unii … şocaţi de Libertate, alţii ademeniţi de ideea că … acel ceva, pe care-l au de spus – cu câte motive şi mijloace au putut aduna, din ce au trăit, pentru a dovedi respect limbii române – ar putea interesa pe … cineva. Printre ei, gratulat cu apelativul “maestre” (de … foşti, împreună cu care “se respectă” … cu ceva “tărie” înghiţită, ca-n piaţă, ”la botu’ calului”) un ins din ariergarda ălora cu “limba de lemn” – fost … “ostaş de nădejde al Partidului” …“revopsit”, fără meşteşug, peregrin prin găşti care pomenesc de doctrine când cred că … dă bine – sugerează, cât poate, postura de membru erect.

A fost şi public. Au venit – mai ales … “să vadă”, câţiva curioşi, da’ nu cine ştie ce: pensionari (dintre cei “abonaţi” la băncile din preajma Calului, sau plimbăreţi – mai de departe), gospodine … în trecere şi elevi, aduşi … “cu şcoala”.

Unii, au avut noroc! … au scăpat discursuri improvizate de persoane titrate, dedate să gândească, profund, şi să marcheze efortul cu ăăăăă-uri … edificatoare.

Alţii, au avut ghinion! … nu s-au putut bucura de cele câteva minute când, un frate din Ungaria, fără să facă paradă de … titluri, a oferit un model de utilizare elegantă şi eficientă a limbii române.

Persoane … solicitate, de evenimente–evenimente, inşi din mass media locală, au trecut, meteoric, pe lângă mesele acoperite de produse-le eforturilor unor echipe …

Cum să faci … ştire dintr-un, banal, fapt de comerţ ?… cu carte.

… posibilă capsulă a timpului. Când nu e … mormânt de cuvinte.

Cum să faci faţă concurenţei unui canal (TV, cu acoperire naţională) care revarsă, pe “sticla” românilor …”care este”, “bombe” despre chiloţii Ioanei … nu ştiu cum ?!

Pe cine poate interesa – în contextul tranziţiei naţiunilor prin criza datorată … conjuncturilor astrale, de bună seamă – gestul unui oarecare, care oferă … o carte ?

Pentru lansări de carte, organizatorii au pregătit Sala Mică. Cu două sute de locuri, confortabile. Şi sonorizare …

Cine poate aduna atâtea neamuri, şi prieteni – receptivi şi disponibili – în zile de lucru, la ora 10.00 ??

Ce să-i faci ?!

N-ai ce-i face !

Oare, aşa să fie ???

 Poate-o fi … mai de bon ton, cel de-al XI-lea salon.

 Deva, la 27 Octombrie 2009

Octombrie-mi aşază mantia pe umeri
Şi parcă-mi cerne-n sânge o ninsoare
Tu-mi recompui anii aceia fără temeri
Nebănuind ce mult octombrie mă doare.

O lebădă mai cântă pe tâmpla muribundă
Şi parca-i o himeră ce abia o mai compun
Vin vânturi de la nord cu viscol şi inundă
Puţinul colţ de viaţă în care mă adun.

Iubirea ta încearcă acum un alt exod
Dar sigur octombrie nu mai e-n putere
Şi o să rămâi ca pomul cel ocolit de rod
Pe care timpu-şi lasă mantaua de tăcere

În fiecare cuvânt din memorie
stă de gardă un înger
Un bărbat imaginar sărută
o femeie abia desenată

Câinele
legat în lanţ
priveşte-n unghi cu ochi leneşi
depărtarea,
O pasăre îi ciuguleşte răbdarea
încearcă să-şi împrospăteze aerul
Din reflex îi flutură privirea spre poartă
stăpânul lui aşteaptă o femeie desenată
Vântul foamei îi plimbă mirosul prin nări

Dar el nu mişcă nimic
Doarme întins în cuşca vopsită,
Adulmecă parfumul femeii venind
Şi viseză o libertate câinescă
Alături de semenii vagabonzi
Dar numai atât.

Sunet de rouă în sicriu de aramă
Vântu-şi întoarce mustaţa şi-l cheamă
Păsări mărunte cu trompete la gât
Aleargă prin noapte şi-i ţin de urât
Ceru-şi îneacă albastru-n argint
Pământul sub talpă se teme că-l mint
Ostaşii de pază par să urce-n statui
Sub streaşina casei suspină un gutui
Toţi câinii au ochi de pisică nervoşi
La luna pierdută-n stejari neumbroşi
Dorm casele-n vale duhnind a buşneag
Pe drumuri se strânge cu greu un moşneag
Ornicul măsoară cu limba tăiată
Înalta trădare a nopţii pe o roată
Dorm clopotele reci aţipite într-o dungă
La turnuri mirate încep să se plângă
Cu glasul lor aspru de popă-ndopat
Că vinul din cupe nu-i încă înţepat
Tăcerea se încarcă cu har şi castanii
Numără frunzele cum toţi numărăm anii.

Ţi-ai transformat privirea
într-un vultur orb,
prin stropi de ploaie,
imaginile mele ţi le sorb ciorile,
ca pe nişte versuri netede,
ce curg.

galben amurg,
îţi plictiseşte vocea cu vocale;
imaginea mea încheagă colţuri rupte
din trecut.

dezgolite de emoţii,
amintirile tale se stropesc cu vin
apoi taie părul lung al fotografiei mele;
îşi fac peruci vesele
şi dansează cu nişte sunete
căzute în dizgraţia alfabetului.

în locul meu,
apăru vulcanul imaginii ei,
purtat pe strofe de simţurile tale
încleştate cu ghearele într-o realitate defectă.

„O bucată de frânghie”

În ţara lui Ghici, doar în cipici.
Am început aşa, amintindu-mi de timpurile frumoase, când la uşă aveam yală automată şi plecam din casă uitând să-mi iau cheie. De câte ori nu m-am căţărat pe scară intrând ca berbecul prin geamul de la balcon… Oho! Eram ca Romeo căutând-o pe Julieta, dar n-o găseam niciodată. Poate greşeam balconul…
Aveam un prieten care, chiar avea o nevastă pe nume Julieta. Şi Julieta lui se otrăvea mai tot timpul cu alcool. Nu mă puteam abţine să nu mustăcesc, când îl auzeam mormăind supărat:
-Iar am ajuns aseară acasă şi Julieta mea era beată. Bă, parcă îmi face în ciudă! E din ce în ce mai torpilă!
Complicată treabă cu clanurile astea!
Tot el a fost unul dintre aceia, care în copilăria lor zbuciumată, a fost trimis de cei mai mari să cumpere de la farmacie „un flacon de sculament”. Farmacista, femeie elevată, i-a oferit în schimb un prezervativ.
Văzând ţepele pe care şi le luau alţii cu zâmbetul pe faţă, am învăţat că a fi suspicios e un lucru bun.
Aşa că, atunci când vin la mine împăraţi oferindu-mi regate şi coroane, nu pot să nu râd,
aşteptându-mă la ce-i mai rău.
În ţara lui Ghici, a devenit o obişnuinţă să-ţi faci reclamă pe spatele omului şi apoi să te debarasezi de el, ca de un prost obicei.
Înainte şi furtul la drumul mare era ceva normal şi încă se mai practică, dar toate au un început şi un sfârşit. Un leac.
Un bătrânel tocat de ţuica şi pachetele de Carpaţi, pe care le pompase până la nouăzeci de ani, spunea:
-Nu e nimic pe lumea asta, care să nu se poată rezolva cu o bucată bună de frânghie!
Dacă era după mine şi după mulţi alţii, începând cu ziua următoare, l-aş fi pus preşedinte şi mi-aş fi investit toţi banii în funie.
Asta, într-adevăr, era o afacere!
Idei bune încă există, avem nevoie doar de cineva să le „agaţe” în practică…

Cad frunzele de minereu
În mine ard păduri de aramă
Cad frunzele şi-n ceasul greu
Minunea-n vârstă se destramă

Răscoleşte vântul nisipul pe urme
Cerneala încearcă drumul înapoi
Cad frunzele, speranţa o să scurme
În cicatricea timpului din noi.

Cad frunzele întomnate de durere
Un viscol se prăvale îndărătnic
Aceeaşi aşteptare, aceeaşi mângâiere
Că vei veni la ultimul meu praznic.

„Viteză”

Tanti Maria, călare pe bicicleta deşelată, prinse porţiunea de vale pedalând din răsputeri, aşa că atunci când trecu pe lângă bătrânelul ce mergea spre casă cu un pepene galben în braţe, avea ceva viteză…
Acesta ţipă speriat, căci rochiţa înflorată a femeii îi ajunsese acesteia în cap şi moşul, pentru câteva secunde, crezu că vede moartea care venise să-l ia.
-Huo, nebuno!… Huo!…
Tanti Maria se scutură disperată, încercând să-şi elibereze câmpul vizual, dar nu reuşi să scape de păcătoasa de rochie, decât atunci când roata din faţă i se opri în stâlp.
Zbură cu graţia unui urs proaspăt mâncat şi ateriză în mijlocul unor cutii pline cu fluturaşi electorali.
Se ridică clătinându-se, cu ochii fulgerând la oamenii care se chinuiau să fixeze un banner imens cu chipul primarului şi judecând, că într-un mod absurd, politica îi salvase viaţa, căci altfel ar fi rămas înfiptă în ciment precum lumânarea în colivă, mulţumii din inimă:
-Ptiu! Să vă ia dracul de hoţi-pungaşi-nenorociţi!
Cei din jur căscară gura pentru câteva clipe, timp în care muştele intrară şi ieşiră ca la ele acasă.
-Ce ai femeie?! reuşi să îngaime într-un final un tip blajin cu faţa de oaie. Eşti sărită de pe macaz, sau ce?
-Eu?!… Poate voi, că voi sunteţi ăia care în loc să sape câmpul, umplu oraşul de afişe deochiate.
-Deochiate? Femeie, noi promovăm oamenii, facem politică, nu ne ţinem de prostii!
-Ăhă! rânji tanti Maria. Păi bă, dacă politica e o curvă, atunci voi sunteţi peştii ei, nu?
Îşi recuperă ţanţoşă bicicleta şi o luă înapoi spre casă.
Fusese o zi de pomină. Acum, până şi cerul se umpluse de nori şi începuse să picure.
-Of, Doamne! mormăi baba. De ce nu-i trăsneşti tu pe toţi ăştia şi laşi doar unul, ca Ţepeş?
Cerul îi răspunse cu un fulger, care izbi pământul la câţiva metri de ea.
„Na că m-am dat naibii!”, gândi. „S-o fi băgat şi El în vreun partid!…”
După juma’ de oră, udă până la piele şi plină de nervi, ajunse în faţa curţii. Aruncă bicicleta peste gard şi deschizând băţoasă poarta, comentă:
-Acum ce crezi că m-am speriat? Tot baba o să le-aprindă lumânări la toţi nenorociţii!
Cerul îi mai răspunse încă o dată, aruncând un alt fulger. De data asta, undeva jos, în vale.
-Uuuh! chiui încântată tanti Maria. Dă-le Doamne, dă-le!…
Fericită că făcuseră pace, destupă o sticlă de ţuică şi îşi puse un păhărel.
După ce se mai încălzi oleacă, începu să toarne în două.
-Un ţoi pentru mine şi un ţoi pentru fiecare fulger de-al tău care nimereşte unde trebuie…
Ca şi când de sus i se răspunsese, continuă:
-Da, stai fără grijă! Tu să-ţi faci treaba, că eu ţuică am…

Te-ai adâncit ca trenu-n noapte
Din gara noastră de iluzii,
Nu mă-ntreba prin care fapte
În osii o să pun perfuzii.

Eu am rămas tot printre oameni,
Căruţa-n timp s-o întorc din drum
În care poate o să-mi sameni,
Sămânţa-n ploile de scrum.

Am ars ferestrele spre lună
La buze îmi crescură maluri,
Din marea-n răzvrătiri nebună,
Chemam sirenele-n portaluri.

Printre mirosuri de spirtoase
Spălam păcate-n râul morii,
Când s-a trezit durerea-n oase
Sfidând rugina din podgorii.

A pus vântul frunzele-n drum
Chemări peste umerii toamnei
Cruzimea brumelor fără scrum
În voalul de dans al doamnei.

Când îl iubeam pe altul,
Vântul îmi căuta respirația cu dosul palmei.

Eu alergam
și vulturii mă ridicau până la cer,
de unde zâmbea Carul Mare
și-mi zburlea părul.

Strugurii mi se ascundeau în păr,
iar zările încercau să mă imite.

Zilnic îmi copiau coafura.

Muzica mă chema să-i cânt,
când strunele viorii mi se lipeau de gleznă.

Curcubeul mă implora să-l asortez.
Roiurile de albine mă asaltau
să le spun rețeta de dulceaţă de lacrimi.

Cheia sol mi se răsucea în păr.

Izbeam cu fericirea de pereții vieții,
iar ecoul se hrănea cu râsul meu.

Fluturii mă căutau pe-acasă
să le vând culori.

Viața trecea pe lângă mine
ca o tulpină uscată…

Luna făcuse insolație
de la necunoscuta lumină
pe care mi-o potriveam la cercei.

Când îmi căram cocoașa sufletului
printre pietrele reci,
mi-a căzut privirea pe tine.

Când m-ai iubit pe mine
bubele nu s-au prefăcut în farmec.

Altfel, te-aș fi iubit.

de fiecare dată mă prefac în izvor de paşi
şi construiesc câte o gară
de fiecare dată alerg în pădure
căutându-ţi faţa sub scoarţa copacilor

de fiecare dată îmi zâmbeşti la fel
apoi la fel taci
peste toate făcând un semn cu mâna
_ Încă puţin, draga mea! Încă puţin!

de fiecare dată
cocorii mă privesc neclintiţi
când îţi culeg zâmbetul
semnul
tăcerea
şi le adun în cutia mea cu fetişuri

dacă vom face cândva
un schimb
cum schimbă copiii-ntre ei abţibilduri
tu vei veni cu izvoarele
cu gările
şi cu pădurile

Trupul tău
nemărginire de linii
distilate în forme
de arhitectură divină,
eul în perfecţiunea
transpusă-n viu
peste imaginea fecioarei
care va zămisli
izvorul înţelepciunii.

Restul e cuvântul
întrupat în adevărul
luminii-n sine.

- Salut dragi prieteni din cârciuma asta faină şi cu clienţi din lumea bună a şantierelor, şi mai salut cu plecăciune până în pământul ăsta care ne iubeşte, pe dumneata domnule barman Stelică pe care te rog cu această ocazie să îmi umpli fain-frumos o halbă, pe care să o beau chiar aici lângă tejghea, la botul calului cum bine se spune, dar ce spun eu o halbă, te rog să îmi umpli două halbe, am spus două?, ei mai greşeşte omul darămite eu, deci, pune la început doar una dar fii atent, să fie bere proaspătă, ieftină şi de-aia bună vreau să spun dar degeaba spun eu cu gura asta a mea pentru că dumneata domnule barman Stelică, cunoscut şi recunoscut de toţi cititorii fruntaşi ai acestui local de cartier, dumneata vreau să spun, ştii mai bine care este berea bună proaspătă şi ieftină, am spus cumva ieftină?, ei din nou revin cu zicala că mai greşeşte omul, doar oameni suntem, şi aşa cum spuneam, domnule barman Stelică, eu nu vreau neapărat numai bere din aceea foarte ieftină, la o adică pot foarte fain-frumos să beau şi din berea de care beau şi alţi semeni de obicei, sau din berea care o beau oamenii aceia care se uită încoace rânjind de parcă m-ar cunoaşte, dar ce spun eu că parcă m-ar cunoaşte?, sigur că mă cunosc măcar unul sau doi dintre ei pentru că eu sunt un om cunoscut şi uneori beau bere şi la cârciumile din alte cartiere aşa cum ar fi aceasta, mai ales că eu beau bere bună dar care neapărat trebuie să fie şi ceva-ceva mai proaspătă şi mai ieftină decât alte mărci de bere care se beau în marile localuri şi care nu este cu nimic mai bună decât marca pe care o beau eu sau cei însetaţi din acest local, deci, cum spuneam, pentru cei care nu ştiu încă, eu sunt Micuşor Mănăilă zis între cunoscuţi Meliţă, şi vreau să vă vorbesc despre ultimul divorţ pe care l-am încheiat acum exact vreo trei ore şi ceva, am spus trei ore?, ce mai… am greşit puţintel domnilor şi domnule barman Stelică, pentru că dacă privesc la ceasul atârnat de peretele lateral al barului constat cu uimire că deja au trecut puţin peste patru ore de când sunt divorţat şi acum sunt uimit de faptul că atunci când divorţezi, lumea nu se schimbă cu nimic rămâne aceeaşi, exact ca şi atunci când mi-a scos dentistul două măsele în aceeaşi zi şi de vorbit am putut vorbi la fel ca înainte dacă nu mai bine, am spus mai bine?, am greşit ceea ce nu este un aşa mare păcat doar suntem oameni, deci cum am spus puteam vorbi chiar cu mult mai bine fără acele două măsele despre care numai pe urmă am băgat de seamă că mai mult mă încurcau la meliţat pentru că de la meliţat îmi vine şi porecla dacă sunt câţiva printre dumneavoastră care nu v-aţi dat seama până acum de asta, aşadar, de comandat am să comand eu un rând de halbe celor prezenţi, ce spun un rând, comand şi două rânduri de halbe fiecăruia, doar cu condiţia să se bea încet şi în timp, pentru că am multe să povestesc urechilor care vor şi pot să îmi asculte păţania de azi cu divorţul, dar halbe pline cu bere bună, proaspete şi de calitate din acelea cu preţ mai moderat pe care o să le ofer spre a fi băute de cititorii din local ca să nu spun pardon, beţivii din local, şi asta dacă este cineva de faţă care se simte deranjat de o asemenea remarcă, de fapt văd că aproape nimeni nu mă bagă în seamă, am spus că nu mă bagă în seamă?, ei atunci aflaţi că nici nu mă deranjează că o parte din cei care beau pe aici nu mă mai prea bagă în seamă şi cei mai mulţi mi-au întors spatele, sunt obişnuit cu asta mai ales că mama mea cea bună îmi spunea uneori că eu m-am născut vorbind şi toată lumea din saloanele maternităţii se mirau de ce scoteam eu din gură, dar să lăsăm asta stimaţii mei nou prieteni, deci despre ce vorbeam?, desigur că nu contează, pentru că ceea ce contează mai mult în aceste momente este că dumneata mă asculţi şi mai contează că eu sunt cam cătrănit, ce spun cătrănit, sunt chiar supărat din cauza divorţului, nu că am pierdut, puţin îmi pasă, am pierdut eu altele mai importante, alte lucruri şi obiecte vreau să spun, ce spun eu aici că lucruri domnule!, trebuia să spun că am pierdut ditai lucruri şi ditamai obiecte nu numai aşa, dumneata cel de lângă tejghea, cel care mă priveşti atât de atent, da-da dumneata cel subţirel şi la haine şi la pungă, deduc asta după pofta cu care mă priveşti atunci când îmi duc halba la gură, deci dumneata subţirelul, ce zici că bei?, vermut?, păi dă-i domnule un pahar mare, plin cu vermut dar ce spun eu aici că un pahar, am spus că un pahar, domnule barman Stelică?, în fine mai greşeşte omul… deci dă-i, domnule Stelică, o halbă plină ochi cu cel mai bun vermut dintre cele ieftine desigur, că am puţintel de povestit şi dumneata omul cel subţirel, agaţă-te fain frumos de toarta halbei cu vermut bun şi ieftin şi apoi treci colea lângă nenea Meliţă să mai povestim puţin şi cu ocazia asta îţi plătesc vermutul dar numai să îmi mai ţii puţin de urât pentru că eu sunt cătrănit destul de rău dar ce spun eu, cătrănit destul de rău, am spus numai cătrănit?, mai greşeşte omul că oameni trebuie să fim, adevărul este că sunt cu mult mai mult decât cătrănit deci cum spuneam nu demult, eu abia am terminat divorţul de soţie, o soţie, nici urâtă nici frumoasă, nici bună nici rea, nici înaltă nici scundacă, singurul cusur al ei în ultimi noştri doi ani de căsnicie era că de câte ori aveam câte ceva de povestit, desigur că lucruri minore despre casă sau despre alte probleme, desigur că probleme minore sau majore de la caz la caz, ea îşi lua poşeta şi pleca la piaţă sau la neamuri şi cunoştinţe unde stătea până se însera, nu de puţine ori a plecat şi în cămaşa de noapte dar strângând şi mototolind poşeta la piept, desigur că o mototolea cu amândouă mâinile, asta vedeam eu pe fereastra de la stradă de unde mă uitam după ea de fiecare dată şi până să deschid eu fereastra ca să îi spun câte ceva, ea dispărea din câmpul meu vizual cu o viteză de alergător de sprint, dar unde pleci?, da-da, pe dumneata te întreb desigur, ce dacă nu mai ai vermut?, mai comand o tură ca să pot să povestesc mai departe cu divorţul, am spus divorţ?, ce divorţ domnule!, asta a fost despărţire în toată regula, soţia mea, adică fosta mea soţie, uite domnule cum au trecut cinci ore de la separarea noastră a mea de ea vreau să spun, deci fosta mea soţie, a fost o femeie ca toate celelalte numai că în ultimul timp adică în ultimi ani, privea numai într-un punct fix şi trebuia să o zgâlţâi de umăr atunci când vroiam să o fac atentă la ce vorbesc, pentru că eu să ştii că recunosc, uneori vorbesc mai mult decât trebuie, am limbariţă încă din copilărie sau logoree cum i se spune mai ştiinţific, stai zău aşa, stai să comand încă un rând de vermut pentru dumneata şi o bere ieftină dar bună pentru mine, nu vrei să luăm loc la o masă ca să putem vorbi mai în largul nostru, dar ai dreptate şi aici pe scaunele de lângă tejgheaua barului stăm destul de fain-frumos, ai dreptate, domnule barman Stelică, dumneata care eşti tatăl tuturor cititorilor fruntaşi din cartier, vreau să spun că a acelora care citesc de pe etichetele sticlelor atunci când beau cuminţi la câte o masă, domnule Stelică te rog să mai completezi încă o dată halba acestui om cumsecade, desigur că te rog să o completezi cu vermut ieftin şi bun, Meliţă plăteşte, pentru că Micuşor Mănăilă zis Meliţă are bani chiar dacă a divorţat de soţie, fosta lui soţie, care nici nu s-a prezentat la ultima înfăţişare zicea avocatul ei că nu s-a prezentat numai să nu mă mai audă, stai domnule nu pleca… stai să mai povestim te rog eu frumos, te roagă Micuşor zis Meliţă… na că subţirelul a ieşit în fugă din local, ce ai spus domnule barman Stelică?, ai spus că îţi alung clienţii?, că ar fi mai bine să plec eu decât ei?, ei bine eu nu plec pentru că mai am de câte ceva de povestit celor care vor să mă asculte şi le dau de băut pentru asta, dau bere bună şi neapărat din-aia ieftină, dau şi vin şi ţuică cui vrea să mă asculte pentru că am de povestit despre divorţul de soţie de la care divorţ deja au trecut aproape şapte ore, dar ce spun eu aproape şapte ore?, am spus şapte ore domnule Stelică?, ei bine aici trebuie să recunoşti şi dumneata chiar dacă de la un timp te uiţi cam urât la mine, deci trebuie să recunoşti că am spus… aproape şapte ore şi nu am spus că a trecut exact şapte ore sau mai rău era dacă aşi fi spus că a trecut cu mult peste şapte ore dar… aşa cum am spus de nenumărate ori, mai greşeşte omul darămite eu care sunt aşa de cătrănit din anumite pricini parcă am mai spus, dar ce faci domnule barman Stelică?, te rog să îmi dai drumul la gulerul hainei şi să nu mă mai împingi, pot să plec şi singur dacă vreau şi dacă trebuie iar tu măi rânjitule de ce mă scuipi şi de ce îmi dai cu pumnul în spate?, iar voi ceilalţi, de ce mă tot îmbrânciţi măi oameni buni doar nu v-am făcut nimic doar am povestit şi eu acolo câte ceva, bă, tu de ce mă tragi de păr?, au piciorul, m-ai lovit chiar în rotulă măi omule aţi dat buzna cu toţi pe mine în loc să ne aşezăm cuminţi şi să vorbim ca oamenii botezaţi, ţi-am spus să nu mă mai împingi şi să mă loveşti aşa de brutal domnule barman, voi fi eu învăţat cu datul afară de peste tot dar nici chiar aşa, şi să mai ştii că am să mă duc fain-frumos glonţ la prima secţie de poliţie dacă nu am să mă opresc pe drum cu cineva, şi am să te reclam domnule Stelică, să te reclam pentru că m-ai împins şi pentru că mi-ai dat cu şutul în fund şi atunci ai să vezi dumneata ce ai să păţeşti după ce le voi povesti pe îndelete domnilor poliţişti dacă vor vrea să stea şi să mă asculte până la capăt pentru că eu neapărat trebuie să povestesc cuiva despre divorţ sau despre orice altceva pentru că eu Micuşor Mănăilă zis Meliţă ştiu eu de ce, trebuie să povestesc cuiva… vă mulţumesc doamnă, vă mulţumesc pentru că m-aţi ajutat să mă ridic de pe asfalt unde m-au împins acei domni, staţi numai un pic să mă scutur de praf şi apoi am să vă povestesc din ce cauză am fost aruncat afară din local, sau mai bine să vă povestesc despre divorţ?, am spus divorţ doamnă dragă?, păi a fost ditai divorţul, nu doriţi să ne aşezăm pe o bancă din părculeţul de peste drum, unde să avem destul timp ca să vă povestesc despre…

„Nimic”

- M-am întors! mi-a zis umbra şi am tresărit.
- Te-ai întors de unde? am făcut eu, încercând un ton total dezinteresat.
- Cum de unde?!… De unde am fost…
- Păi, am continuat, ai fost plecată?
Umbra a mârâit.
- Normal că am fost plecată. Am fost plecată mai bine de o săptămână. Vrei să spui că nu ai observat?
Normal că observasem, la naiba! Aproape că o luasem razna, dar vroiam să o iau puţin la mişto, să mă răzbun.
- Nu am ştiut, am zis. M-am luat cu una, cu alta şi a trecut timpul. Doar nu crezi că n-am altceva mai bun de făcut, decât să mă uit pe pereţi după umbre.
- Cu cine vorbeşti? a mormăit nevastă-mea din pat. S-a făcut dimineaţă?… Vrei ceva?… E încuiată uşa de la intrare?… Lumina la baie ai uitat-o aprinsă?…
Numai ea putea pune atâtea întrebări deodată.
- Nu vorbesc cu nimeni, nu e dimineaţă, nu vreau nimic, e încuiată, e stinsă…
- În ce ordine?
„Ce?!…”
- Ce vrei să spui?
- Cum adică?
M-am scărpinat în cap ca o maimuţică şi nu i-am mai răspuns. „Doarme. Vorbeşte aiurea, aşa facem toţi…”
Tot ea a fost aceea care a continuat:
- Puteam să jur că nu vrei nimic!
Asta chiar că m-a lăsat cu gura căscată.
După câteva clipe de tăcere, am întrebat-o:
- Ce vrei sa spui cu asta dragă?
- NIMIC , a subliniat ea cuvântul. Absolut NIMIC, scumpule…
Iar mi-a închis pliscul. „Ce naiba?!”, mi-am zis. „Vrea să facem dragoste, sau vreo chestie în genul ăsta?!…”
- Nu deşteptule, a comentat umbra, vrea să joace o macaua, du-te şi adu cărţile!
M-am uitat la ceas. Era trei dimineaţa.
- Ce faci, te uiţi la ceas? Nu e ora potrivită pentru “sculat” sau pentru jucat cărţi? Poate vrei să te speli pe dinţi înainte, sau să faci un pipi, sau să-ţi lustruieşti pantofii, şi-a continuat umbra joculeţul.
„Dacă puteam, îţi dădeam un pumn!” i-am zis în gând, furios.
- Din păcate, nu poţi, aşa că mulţumeşte-te cu doar cu visul! a venit replica.
Am lăsat-o să bolborosească şi mi-am concentrat atenţia asupra soţiei. După câteva minute de pupice şi dulcegării, s-a trezit.
- Adu-mi şi mie puţină apă! m-a rugat.
Bun…
După ce a băut, i-am luat paharul din mână, l-am pus pe noptieră şi am făcut o încercare de a mă căţăra pe ea, dar am fost întrerupt brutal la jumătatea drumului.
- Ce crezi că faci? m-a întrebat.
- Păi… dragoste! i-am răspuns nedumerit.
- Nu scumpule, m-a pus ea la punct, ceea ce faci tu acum e NIMIC!
Şi-a reluat poziţia de somn şi în câteva secunde a adormit.
Momentul ăla „sexy”, m-a blocat de-a binelea. M-am îndreptat spre bucătărie şi am pus ibricul pe foc. Aveam chef de o cafea.
- Să faci două că beau şi eu! a chiţăit umbra.
Nu am mai rezistat şi am început să râd.
- Acum chiar că am înnebunit! am rostit printre sughiţuri.
- Nu eşti nebun, m-a asigurat umbra. Nebun erai în cazul în care vorbeai singur, dar tu vorbeşti cu mine, nu!?…

În ce amiezi la porţile tăcerii
Se naşte umbra ta sub duzi?
Să las iubirea mea durerii
Când tu nu vrei s-o mai auzi.

Mi-e dragostea furată de cocoare
În zbor pe cerul altor vremi,
Mă arde nemurirea ca un soare
La care acum nu mă mai chemi.

Lumini de argint-n noi se trec
Însingurării ochiu-i pune vamă,
Cu anii orbi aproape mă petrec
Şi verbul tău în fraze se destramă

O! câtă putere-n carnea-nvinsă
Piatra-n ţărâna drumului emană,
O flacară spirala viu aprinsă
În statuia mea de bronz romană.

SIBIU-1986