Arhivă pentru ‘numărul 32’

Silviu Someşanu

Femeie, dragostea ta şi-ascute colţii
Pe când în arbori plânge luna
Ca o mireasă spre altar, întotdeauna
Lumini reverberând sub arcul bolţii.

Se urcă visu-n sevele gândirii
În toiul desfătării prin sinapse
Cu o atingere sălbatică pe coapse
Abia scăpată din ghearele popririi.

Trec sturzii peste havuzul din grădină
Precum invadatorii peste holde
Flămânzi, încrâncenaţi şi fără solde
Să jefuiască noaptea de ultima lumină.

Îţi desenez portretul tău cu fluturi
Pe un fundal albastru înseninat,
Şi înger dintr-odată încreştinat
Din aripi, ploaia începi s-o scuturi.

Tu eşti femeia ce-mi aşază jugul
Ca să suport a dragostei povară grea
Prin ochiul trist ce cade dintr-o stea
Se aprinde sub picioare rugul.

Silviu Someşanu

Clipele să le străbat cu bărbăţie
Nu vor în nici un chip să mă mai cheme,
În mine parcă port o drumeţie
Din noaptea cu trăiri extreme.

O ură parcă îmi ocupă gândul
Mai sunt atâtea vise să împlinesc,
Şi mă zdrobesc de stavile de-a rândul
Numai să pot statornic să iubesc.

Aş înnopta pe câmpuri fără frică
Şi prin păduri cu urşi şi lupi,
Să simt în oase că ceva se strică
Numai să poţi un suflet să-l ocupi.

Iubirea mea ar prinde aripi largi
Precum o pasăre brâncuşian maiastră
Ca valu-n ţărmul meu să-l spargi
Vâslind mereu pe la fereastră.

Rămâi apoi o vrednică iubire
Ca să nuntim mereu pană la aur,
De voi simţi prin vreme o izbire
O să mă lupt în arenă ca un taur.

Chiar daca plăcerea unor vremi s-a stins
Vom căuta răspuns în ce ne mai rămâne,
Şi viaţa noastră e un rug aprins
Ce s-ar putea să ardă până mâine.

Silviu Someşanu

Oraşul mă sperie
Ca trupul unui om sfârtecat în accident.

Tu simţi trăirile perfecte în care poţi zăbovi singură
Ca o moluscă prinsă de stânca fericirii,
Înduioşătoare şi senină,
Precum un orfan aprinde o lumânare
Pentru părinţii pe care nu i-a cunoscut.

Mâna mea de porţelan alb
Pe sânul tău vinovat în creştere
Şi cearceaful călcat de nesomn
Mă duc cu gândul la animalele dresate,
Puse să joace la circ.
Vinovat de biciuire permanentă
Ridic mâna în semn de protest,
Pentru dezinvoltura cu care te laşi
Îmblânzită mereu.

Adrian Păpăruz

Împrumută-mi te rog
două cuvinte
de ieri de la prânz
am rămas fără litere…
mi-am răscumpărat Adevărul
ipotecat
înainte de naşterea mea….

eu ştiu că tu nu împrumuţi
cuvinte niciodată

dar măcar azi de ziua mea
fă o excepţie….
îmi doream adevărul
aşa cum te doresc pe tine

doar două cuvinte îţi cer
acelea pe care le ţii
în servanta creierului tău mic

promit să ţi le înapoiez
cu camăta cuvenită
după miezul nopţii
când îmi voi fi vândut
sufletul….

Silviu Someşanu

Într-un gând de cais
Înflorit între vii,

Într-o clipă
Cuprinsă de incertitudini,

Ascund adânc
Visele
Golite de conţinut
În amforele sparte
Ale uitării,
Din mijlocul cuvintelor
Vândute,
pentru nimica toată
poeţilor.

Preţul cuvintelor
Fluctuează
Pe corzile unei viori.
Învelişul sunetelor
Acoperă dorul,
Cu înseninări
De suflet.

O atmosferă
De întâmplări fericite,
Străbate căile
Devenirii.

Alunecă pe umeri
Lumina,
Gânduri din gânduri
Îşi croiesc vise,
Şi speranţele
Prind aripi
Adevărate.

Caut semnele
În fluxul normal
Al lucrurilor,
Cu logica semnelor.

Desavârşire impusă,
Prin rugăciunea
Cuvântului tău
Împlinit.

Claudiu Tofeni

Octombrie. Moarte. Ger.

Un pui de pasăre târziu

Sta pitit, în cuib, pe-o ramură stingheră,

O voce stinsă, un ultim piscuit

Al unui biet nevinovat

Ce-şi calculase naşterea

Greşit.

Octombrie. Tremură pământul

De gerul ce-a venit la noi.

Silviu Someşanu

Aş dori
să-ţi ating sufletul
cu un cuvânt,
pe care să-l auzi
în fiecare clipă
în inima ta.
Apoi cutremurată
de foşnetul gândurilor,
te sperie
ce ar putea însemna
viaţa,
pornită pe întuneric.
Şi începi
să-i adaugi lumină
puţin câte puţin
pe o gradaţie a timpului
în care suntem
noi înşine
suflete pereche.

Când o să-i auzi ecoul
lovindu-te în simţuri
ca o apăsare
de înviorate trăiri,
din imagini ascunse
în amintiri,
vor înflori bulbii
unei iubiri târzii
pe care nu o mai
înţelegi.
Este atât de aprinsă.
şi aştepţi mai multe
cuvinte,
picurate-n auz
mereu.

Luminiţa Cristina Petcu

Aşa arată perfecţiunea
ca tine netulburat
între zugrăvirea unei catedrale
şi o cutremurare în faţa divinităţii
esti ca în somn,
timpul cînd universul se facea om în ochiul inimii mele
şi am fi fost contemporani cu începutul, cu devenirea
mai mult decît se vede
sub masca propriului pustiu,
priveşte strada, oamenii care reflectă forme
ei trăiesc ca şi cînd verdele sau pămîntul
n-ar face parte din ordinea cosmică,
priveşte-i cum ratează liniştea lor
purtîndu-se ca şi cum n-ar avea-o
restul, o iluzie dormind sub şapte peceţi,
am vrea să ne luăm în braţe
peste tot în temple şi biserici,
o pasăre albă
femeia dinlăuntrul tău…

Silviu Someşanu

Am somnul ca un lac cu nuferi,
Pe care visele îl taie cu o lotcă,
Aş vrea, iubito, să nu-mi suferi,
Neliniştea înecată cu o votcă.

Am gândurile aprinse într-o vrere
În clipe de miracol şi trăire,
Să-mi fii prinţesă, parte din ,,avere”
Cu drept de mângâiere şi iubire.

Am vise învelite-n sunete de crini
Aleargă prin cuvinte ca un râu,
Coboară luna-n fereastră, din arini
Cu aşteptarea, mă mai ţii în frâu.

Râd florile-n grădină de mirare
Soarele sărută fluturii pe nalbe,
Magnolii înflorite zoresc la înserare
Culoare să presare-n vise albe.