Arhiva revistei

Supa limpede

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...

Gheorghe Pitarca

 

 

Saveta îşi privea încruntată soţul care agoniza: „Ce bine ar fi să reziste până luăm pensiile, să am cu ce-l îngropa. Nu cred însă c-o mai duce până mâine dimineaţă.”

Recepţionându-i gândurile sumbre, Vasile întredeschise pleoapele şi-şi muşcă anevoie buzele. Savetei atât i-a trebuit.

– Sper că n-ai de gând să-ţi ceri iertare! M-ai supărat o viaţă întreagă şi acum te pregăteşti să-mi spui vorbe mieroase?! Mulţumesc frumos n-am nevoie! Păi cum ai crezut mă, că poţi bea până cazi sub masă cu colesterolul tău de trei persoane?! Casa noastră pute a trăscău de te trăzneşte în cap! Să ştii că după ce te îngrop o să-ţi vând bicicleta şi sculele de pescuit şi o să zugrăvesc într-o cameră, în care o să-mi trăiesc restul zilelor în linişte şi aer curat!

Auzind diabolicul plan al soţiei sale, lui Vasile i se zbârli părul sprâncenelor iar respiraţia îi deveni sacadată.

– Stai liniştit că eu mă duc după doctor şi după preot, să nu zică vecinii că te-am lăsat să mori fără asistenţă de specialitate.

Primul care a sosit la căpătâiul lui Vasile a fost medicul de familie, ale cărui vorbe puteau alina suferinţele oricărui muribund.

– Domnule Vasile, am venit la patul tău de moarte precum prorocul Isaia la împăratul Ezechiel şi zic şi eu: „Pune-ţi casa în rânduială, căci vei muri şi nu vei trăi”. Da, e adevărat, Ezechiel s-a întors cu faţa la perete şi s-a rugat, şi a vărsat lacrimi iar Dumnezeu a mai adăugat cincisprezece ani la zilele lui. Dumneata, domnule Vasile, poţi să te rogi cu faţa la perete până-i crapă tencuiala, poţi să plângi până o să-ţi plutească patul pe lacrimi, Dumnezeu însă n-o să mai adauge nici o oră la zilele tale, fiindcă ai mâncat şi ai băut ca un porc, nesocotindu-mi sfaturile. Stimată doamnă, poţi să pregăteşti lumânarea. Sărut-mâna!

Ce doctor cumsecade, îşi zise bucuroasă Saveta. Altul i-ar fi prescris medicamente scumpe şi necompensate. De asemenea doctori au nevoie românii în perioada de tranziţie, Dumnezeu să-i dea sănătate!”

Saveta aduse apoi o lumânare şi fără să mai aştepte ultima suflare a soţului ei, scăpără un chibrit. Exact în momentul acela intră în casă preotul.

– Stai! o somă el pe Saveta. Mai întâi trebuie să ne convingem că sufletul domnului Vasile a pornit pe drumul spre dincolo şi de-abia atunci vom da curs obiceiurilor creştineşti. Adu te rog câinele aici. Văzând-o înţepenită de mirare, preotul o lămuri.

– În antichitate exista un obicei religios faţă de câine. Herodot ne spune că în Persia acest animal era considerat un protector al sufletelor împotriva duhurilor rele şi de aceea câinele casei era adus lângă patul muribundului. Aşa vom proceda şi noi şi vom afla în ce ape se scaldă bolnavul.

Saveta se conformă, deşi era convinsă că sufletul lui Vasile era greu de protejat. „Nu vom reuşi decât să umplem casa de pureci”.

Eliberat din lanţ, câinele ţâşni în casă, făcu câteva ture în jurul mesei şi în mare viteză, după care sări pe stăpân şi începu să-l „spele”. Vasile nu schiţă nici un gest de împotrivire, doar icni în momentul în care patrupedul îl călcă din greşeală într-un loc sensibil. Preotul zâmbi.

– E clar, domnul Vasile mai are viaţă în el! Dacă acest animal inteligent, care prevede fără greş viitorul, ar fi scheunat jalnic la căpătâiul stăpânului său, însemna că sufletul domnului Vasile e pe drumul către Casa Liniştii Eterne. Exuberanţa câinelui însă îmi dă certitudinea că bolnavul va rămâne printre cei vii.Trebuie doar întremat cu o mâncare bună, şi eu zic că i-ar face bine o supă limpede pe carne de vită şi legume proaspete. Acum vă rog să mă scuzaţi că trebuie să plec, vreau să predau la timp redacţiei ziarului local un material despre „Rolul maidanezilor în transformările socio-economice din municipiul nostru”. Dumnezeu să vă aibă în pază şi să nu uitaţi să plătiţi taxa către biserică, dacă vreţi să beneficiaţi în continuare de serviciile noastre!

Afurisit popă! Auzi, „supă limpede”, de parcă n-ar şti cât costă carnea şi legumele!”- gândi Saveta, însă cum nu îndrăznea să iasă din cuvântul reprezentantului lui Dumnezeu pe pământ, îi făcu soţului o supă limpede şi-i dădu să mănânce ca unui copil neajutorat.

După prima lingură de supă Vasile se ridică în capul oaselor, după altele două şedea bine în şezut, după încă şapte o înjura ca un căruţaş pe Saveta lui, iar când termină supa din farfurie, se sculă din pat, se îmbrăcă şi îşi luă sculele de pescuit şi porni spre Mureş însoţit de bunul său prieten, care zburda pe lângă bicicletă bucuros nevoie mare.

Saveta, în fereastră, îi urmări pe cei doi până dispărură după linia orizontului, apoi îşi şterse cu colţul basmalei o lacrimă cât o alună: „Doamne, ce rău ţi-am făcut de nu mă laşi să zugrăvesc nici anul ăsta?”

Pe frunza unui nufar

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (53 voturi, în medie: 4,91 din 5)
Loading...

Silviu  Someşanu

 

Pe întuneric
O nimfă cu coapsele ude
Pe frunza unui nufăr alb,
Şi lacul,
Cu o luntre de lumânări
Din stele.

Visul
Mângâie
Nuferii
Cu o speranţă
Galbenă.

Lacul ţine florile
În lacrimi,
Să nu sece.

Pe margine
Aleile se urcă în luntre,
Aleargă pe ape,
Şi se pierd
În lumina lunii
Despletită de sălcii.

Preţuieşte primăvara!

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 4,00 din 5)
Loading...

Camelia Ciobotaru

 

Primăvara a sosit!
E-un crâmpei de poezie!
Câmpul iar a înverzit
Şi în codru-i feerie.

Poposit-au iar la noi,
Sufletul să ne încânte,
Ciripind cu glas vioi,
Păsărele multe, multe.

Iezii pe câmpii dansează
Un cadril în pas săltat.
Pe un stâlp, mândră, o barză
Cuibul nou a terminat.

Pomii-nveşmântaţi în straie
De un alb imaculat,
Ning încet petale fine
Visând la un rod bogat.

Gâzele mici, dezmorţite
De al soarelui sărut,
Îşi întind aripi firave
Într-un zbor de început.

Din ceruri, Domnul priveşte
Şi zâmbeşte-ncetişor…
Copil drag, tu preţuieşte
Darul Său nepieritor!

Gânduri nemuritoare

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Alexandru Iosif

 

Gândesc,
privesc sentimentele,
le ating, le sărut,
le şoptesc, le cuprind în braţe.

Amor -un cuvânt uitat
care încă trăieşte-.
priveşte cum se zbate între ghearele mării.
înoată, se îndreaptă spre mal,
visează pe nisipul dimineţilor fierbinţi de vară.
visează amor.

Trăim o zi cu fluturi

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (53 voturi, în medie: 4,91 din 5)
Loading...

Silviu Someşanu

 

Îţi înfloreşte gândul când te culci
Şi simt cum lângă mine arzi,
Sărutul înrourat pe buze dulci
Ademenind în mreje pe bastarzi.

Se varsă ceru-n ochii tăi străini
Cu împliniri pe clipe suprapuse,
Ca o mirare prinsă între crini
Să muşte uitarea iubirilor apuse.

Îmi fulgeri neastâmpărul în trup
Cu lacrimi reci aproape strig,
Aş vrea din lanţuri să te rup
Şi să topesc zăpezile de frig.

Amirosindu-ţi sânii, piersici coapte
Ce-mi pun parfumul lor în simţuri,
Aş întregi cu tine înc-o noapte
S-o rotunjim în forme fără zimţuri.

Şi apoi visul prelung cu gust de miere
Să-i fac iubitei tot ce o să refuze,
De prin şuviţe-i ard ochii de plăcere
Trăim o zi cu fluturi mari pe buze.

Cercuri deschise

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Sara Alexia

şi acest decor nu e altfel decât cel de atunci
care te face să aluneci în taine şi să vezi încă o dată
privirea lor sfidătoare
să te pierzi iar în confuzie şi să cazi în tulburare
proces necesar, inevitabil – consimţirea
& oricât ţi-ar păsa să vrei într-adevăr o figură compătimitoare,
lor nu le va păsa decât atunci când vor şti că au ceva de câştigat din tot acest tobogan al tatonării
de câte ori disperarea nevindecării nu te face să te simţi pierdut, orice ai face şi oricum ai face,
se trage o linie între tine şi ceilalţi
nu ne mai balansăm împreună în acest dans al cedării şi al oboselii unei aparenţe recunoscătoare;
ce vezi e realitate şi nu începutul unui delir
ce e mai simplu decât a crea o minciună liniştită şi atent meşteşugită când adevărul s-a pierdut înainte să fi apucat a fi spus
& să te culegi din fiecare vorbă spusă cândva, ăsta da puzzle!
acum cu greu ne dăm seama că lumea rămâne închisă tocmai când ea ne-a primit cu braţele ei larg deschise
şi din toată ameţeala şi acest du-te vino nu se naşte decât un cerc strâns al remuşcărilor
nu e mai chinuitor să suferi singur decât a vedea suferinţa pe chipurile oamenilor
aici nu-i salon de coafură unde ne putem fabrica o nouă faţă pentru ziua de mâine,
aici e ticăloasa prăpastie în care ierburile orientale te trezesc la realitate
delirul şi disperarea te îmbrăţişează cu o mireasmă pură, suavă
& un nou compromis te propulsează într-o altă cursă, periculoasă
prostia ca păcat e darul distrugerii, nicicând nu ai fi dispus să urci o treaptă superioară
şi tot te trezeşti căzând într-o realitate coruptă, compuşii chimici din tine sfârâie pe grătarul unor suspine negrăite
a vorbi sau a tăcea, a trăi sau a muri
printr-o încercare idioată de a trezi omul din tine îmi imaginez fără vreun sens căderea mea
& gândul la nenorocirea ce va urma nu mai îngrozeşte
ne trezim jucând într-un film mut în care banda pare a nu se mai termina
e un fir de tăiat ca o declaraţie nicicând consemnată în vreun dosar
ne împachetăm unul pe altul şi ne purtăm crucea enormă, indiferentă

Salvarea

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, în medie: 3,67 din 5)
Loading...

Nicholas Dinu

văzusem urma şarpelui ascunsă
ca o vocală într-un a b c
pândind femeia
de ispită unsă
între un nu ştiu cum şi-un nu ştiu ce.

şi omul a muşcat şi el veninul
în ziua patruzeci după Sabat.
s-au ofilit camelia şi crinul
când bubui
Cuvântu-nfricoşat:

Adame unde eşti?

sunt Doamne altul,
am descojit minciuna din Sheol
am dat pe-un măr de nevegheri înaltul
şi-acum sunt cu o inimă mai gol.

se auzeau cascade mari de plâns
cădeau edenuri în mistificare.
şi când făclii şi respirări s-au stâns
un miel căra Golgota în spinare.

Flori de gheaţă(detaliu)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (54 voturi, în medie: 4,93 din 5)
Loading...

Silviu Someşanu

 

Un miracol de cristale, pe o mantie regală
Am dat ordinul la meşteri ai sculpturii şi gravori,
Pe tot geamul casei tale să-l aşeze cu migală
Până dimineaţă-n zori.

Şi se pare că drept daltă folosit-au colţ de stea
Cu lumina răsucită printre fire de cleştar,
Ferecate microscopic cu încrustături de nea
Prăfuite cu muştar.

Sus pe margini dantelată, o privelişte marină
Îşi ascunde-n văluri taina, de un covor oriental
Care urcă-n patru laturi spre un perete cu vitrină,
Dăltuit monumental.

Nişte plante curioase paremise de la tropic
Se înghesuie în centru, nu ştiu pentru care scop,
Cei doi cedri libanezi, au pornit spre stânga un pic
Să consulte un horoscop.

Fondul gri se diluează uşurel spre verde spirt
Şi tabloul jos în dreapta prinde un decor rural,
Colţurile poartă amprente de la frunzele de mirt
Cu un aer pictural.

Reliefu-n depărtare poartă stele mari pe muchii
Linii lungi se ţes, împletite-n flori de argint,
Şi atârnă-n jos bogate ca voalul unei rochii
Al miresei din Corint.

Colonade îndrăzneţe sunt gravate pe deplin
Susţinând pe capiteliu nişte vase mari eline,
La intrarea într-o vale străjuită de măslini
Apărată de coline.

Peste tot havuzuri clare, şlefuite-n stilul grand
Însoţesc alei ciudate de atâta fast exotic,
Conducând pe trecători în grădini de Samarcand
Întreţinute cam erotic.

Ca noi…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

  Alexandru Iosif                 

pentru Marcio

Au fost vremuri grele pentru ei,
pentru ele
-au fost ani grei
pentru cei ca noi-.

I-au clasificat
străini,
impresie bolnavă
-mental-.

Constantinopol și Roma,
miros alb și negru
de mir,
ne-au învățat pilda
-Sodoma și Gomora-.

Dar ei au continuat
-petală de iubire,
amor asumat-.

Suntem noi,
copiii veseli
ai celor care-ați suferit
pentru noi,
amor liber.

Sigilii în cheie minoră

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (14 voturi, în medie: 5,00 din 5)
Loading...
Luminiţa Cristina Petcu
Întocmai ca în picturile de pe paravane
îmi place să ningă mult, a singurătate,
apoi să dea îngheţul printre frunze
aducătoare de uitare, desigur
acolo unde lumina nu însoţeste încă paşii nimănui
poate doar un subterfugiu vulnerabil imaginat de Rilke
într-o încercare instinctivă de a învăţa indiferenţa,
atipic, după legea iluziilor sale
cu mantia aruncată într-o doară pe umeri,
un orizont dincolo de care sînt posibile noi încercări
unde în ciuda sfîrşitului a tot şi toate
speranţa continuă să existe cu obstinaţie,
deşi tocmai acum cînd ar trebui să înţeleg cu adevărat
această fugă din abstract în concret
cu mult înainte de răsăritul soarelui
nu mai înţeleg nimic,
nici măcar acel neascuns ce-mi apare dintr-odată
cu toate că fusese acolo mereu,
într-o desăvîrşită luciditate amară
şi mi-e dor de ceva
despre care nu ştiu dacă a existat înainte,
sau dacă dimpotrivă
abia acum începe să existe…