Arhivă pentru ‘numărul 26’

Adina-Cristinela Ghinescu

Suntem prizionerii propriei noastre vieţi
Şi nu cunoaştem Calea, deşi o predicăm;
Nu ne-mbătăm de vin, dar trăim ca beţi
Cerem pe Înaltul pe care-L lepădăm.

Să ne-nţelegem viaţa, este lucru mare!
Căci Adevărul Lumii e strâns într-o cunună…
Tot ce trăim în viaţă poate fi eroare,
Iar adevărul nostru poate fi minciună.

Ape de amar bem în zile bune…
Orice întâmplare dă trepte şi testări;
Ziua bună-i răul cu bucurii nebune,
De nu cunoaştem Cartea, pierim în cugetări.

Ne suntem captivi nouă prin necredinţa noastră;
Omul a fost dat să-nveţe să discearnă!
Clipa roz de viaţă, e de fapt albastră,
Iară primăvara este mai mult toamnă.

DEPRESIE e-un vultur menit a te opri,
Când găsit-ai drumul care mult te spală
În timpul cel puţin ce-a murdărit A FI,
Ţinându-te departe de-a curăţirii şcoală.

FRICA ţi-e duşmanul!… Şi nu viaţa grea,
Ce a fost să-ţi fie pentru-a fi etern…
Nu sluji deci fricii şi luptă-te cu ea
Şi alungă răul în chipul cel mai ferm!

Fiecare pas este încă-o treaptă
Spre Împărăţia la care-ai fost chemat.
Supune-te mustrării, căci Judecata-i dreaptă
Şi nu te clătina când ştii ce-ai semănat.

TRĂDARE, DEFĂIMARE, POFTĂ, NEIERTARE
Din timpurile vechi au robit mulţimi…
Tu nu-ţi lăsa credinţa – scutul de salvare
Şi fii fericit în vremea când suspini.

Când iubeşti pe Domnul simţi împovărare…
Mare este premiul de ajungi la el!…
Drumul înspre VIAŢĂ e presărat cu sare
Şi ce dulce este drumul cel mişel!

Să nu stai vreodată bazat că eşti curat,
Sau să zici la alţii că legea ta e bună!
El nu e ca tine, iar Legea nu-i stigmat
Să o vezi prin semne şi să nu rămână.

©  Adina-Cristinela Ghinescu / 2008 / vol. “Şoptit de Dumnezeu”

Marcel Cuperman

În palete de cerneală inspirând melancolie,
Norii-n cer semnează umbre ca stiloul pe hârtie.
Pe-un fundal de dealuri sure ce abia se văd în zare,
Cârduri albe de cocoare pleacă-n lunga emigrare.

Picături în pânza rară, pe-un gherghef din crengi de carpen,
Se-mpletesc cu vântul reavăn în căsuţa de păianjen.
Leneş, răsăritul vine cu un palid râs de soare,
Iar apusul se grăbeşte să ne ducă la culcare.

Ziua-i scurtă, seara-i lungă, noaptea-n vise nu-i avară,
Muza galbenă a toamnei dă târcoale pe afară.
Stau copacii-n coaja neagră ca ciobanii-n astrahane,
Sub o ceaţă violetă aburind roşii olane.

Clorofila verde curge din arţarii cu rugină,
Lăsând frunzele-atârnate doar de-un fir de muselină.
Cade-o frunză, şi-nc-o frunză, ca paietele pe mască,
Şi-şi aştern tot mozaicul într-o iută oltenească.

Toamna-i curcubeu de stele ca-ntr-un tub cu sticlă gemă,
Răspândind culori ce-apasă movul iris de boemă.
Doar o singură gherghină, supravieţuind în glastră,
Râde când priveşte-afară, pe pervazul din fereastră.

01 Noiembrie 2008