Arhivă pentru ‘numărul 24’

Georgiana Matache

sunt zile fără de şir
în care respir..
şi nu eşti.

sunt clipe fără de gând
în care te-ascult
departe plângând
şi-mi lipseşti.

du-mă tu, gândule, departe de clipe
fă-mi cerc rotitor înspre
albastrul senin
fă-mi, timpule,
locul în oasele crude
şi spune-mi că aproape-i
departe când eşti.

Ioan Gelu Crişan

Eu sunt un tip de modă veche,
Visez cu ochii larg deschişi,
Văd în culori când sunt închişi,
Crezând în sufletul pereche.

Noaptea în versuri povesteşte,
Eu fericit dansez cu luna,
De par nebun îmi e totuna,
Când marea-n şoapte îmi vorbeşte.

Şi mă salută-n cor sirene,
Delfinii saltă printre valuri,
Iar albe spume spală maluri,
Eu mai visez iubiri perene.

Mă arde-n talpă-ncins nisipul,
Căluţi de mare şi steluţe,
Înveşmântat în danteluţe,
Pe aştri îţi pictez drag chipul.

Ca şevalet îmi iau tot cerul,
Părul ţi-l flutură comete
Şi Dumnezeu cu dalbe plete,
Pe ochi îţi picură misterul.

Adriana Gheorghiu

Deci nu eşti încă în pat. Cred că baloanele de la ziua ta sunt de vină. Ce-ai spus? Da. Ai dreptate. Uite-le cât sunt de mândre de culorile lor. Şi fiecare parcă ar vrea să ne spună o poveste. Ştii ceva? Eu chiar ştiu una despre un balon, şi o furnicuţă.

Mătuşa ta, care a fost şi ea mică odată, cum eşti tu acum, împlinea cinci anişori. Aşa că , înainte cu o seară, am aranjat masa şi am decorat casa cu baloane şi ghirlande de flori. A doua zi însă, imediat după sosirea musafirilor, numai ce vedem că balonul roşu se desprinde de celelalte şi începe să plutească prin casă. Dau să-l prind, dar el se ridică tot mai sus şi se îndreaptă spre sufragerie, deasupra mesei, gâdilindu-i pe musafiri cu sforicica lui catifelată.

- Lasă-l, Mona! îmi spune sora mea. Nu vezi? Parcă ar vorbi cu cineva.

- Cum? zic eu nedumerită.

- Uite! Se înclină ca noi, atunci când vrem să explicăm un lucru cuiva.

- Acum văd şi eu. Sigur vorbeşte cu cineva.

-Vorbeste cu….Oh! N-o să-ţi vină să crezi! Vorbeşte cu o furnicuţă.

- Cum…?

- Da. Cu o furnicuţă. Linişte! Poate reuşim să auzim ce-şi spun.

- Dragă balonule, mulţumesc mult că m-ai luat cu tine, în călătoria ta prin aer, se aude firav glasul furnicuţei.

- Asta pentru că m-ai rugat tu, că eu nu m-aş fi gândit la una ca asta. Doar am mai întâlnit furnicuţe în viaţa mea, răspunde balonul

- Uite! Datorită ţie, pentru prima dată văd şi eu ce se întâmplă pe o masă. De obicei, noi, furnicuţele, dacă nimerim în casă, nu ştim decât de firimiturile de sub masă.

-Atunci să ştii, dragă furnicuţă, că chiar sunt mândru de fapta mea.

- Balonule, dar ce sunt alea care strălucesc aşa frumos, întreabă furnicuţa?

- Alea, aşa transparente?

- Da.

- Sunt paharele de cristal, pe care mama lui Mona şi Tala le foloseşte doar la sărbători.

- Dar paharul lui Leon, băiatul blond, de ce nu străluceşte?

- Pentru că nu-i spălat bine, se încruntă balonul.

Auzind aceasta, repede, eu şi sora mea luăm paharul de pe masă , îl spălăm şi îl aducem înapoi strălucitor.

- Balonule, dar ce sunt cercurile alea albe, care, în mijloc, au flori ca cele pe care le văd eu în grădină?

- Alea sunt farfuriile de porţelan în care se serveşte tortul.

- Dar farfuria din dreptul lui Ela, fetiţa cu părul roşcat, de ce nu are flori? întreabă furnicuţa?

- Pentru că nu-i spălată bine, se încruntă din nou balonul.

Şi din nou, repede, eu şi sora mea luăm farfuria de pe masă, o spălăm, scoţându-i la iveală florile strălucitoare, şi o aducem înapoi.

- Balonule dragă, mă înclin în fata ta pentru cât de multe lucruri ştii, dar…ia spune? Te mai pot întreba ceva?

- Desigur, îi răspunde balonul, tot mai mândru.

- Ce sunt hârtiile alea frumos colorate, aşezate în dreptul farfuriilor de porţelan?

- Vezi tu, furnicuţo, alea sunt şerveţelele. Nici nu-ţi poţi tu închipui cât de moi sunt !

- Şi ele trebuie să stea lânga farfurii, nu?

- Da.

- Atunci de ce farfuria lui Tala nu are şervetel? întreabă pentru a treia oara furnicuţa.

Dar balonul nu mai are timp să răspundă, că numai ce vede că şerveţelul face un salt de pe raft şi se aşează în dreptul farfuriei lui Tala

- Chiar mă întrebam când o să observaţi că eu nu sunt pe masă, se aude vocea îmbufnată a şervetelului.

-Trebuie să-i mulţumeşti Balonului Leon şi Furnicuţei Ela, îi răspunde sora mea şerveţelului. Şi le spun aşa pentru că datorită lor, Leon are şi el paharul strălucitor, iar Ela, farfuria cu flori….

- Mulţumesc mult, Balonule Leon şi Furnicuţă Ela! se aude vocea molcuţă, de data aceasta, a serveţelului.

- Petrecere frumoasă şi, dacă nu vă suparaţi, noi o să mai colindăm pe aici, pentru că furnicuţa mai are multe de văzut şi de învăţat, se aude serioasă vocea balonului.

- Sst ..de-acum vom călători mai mult în linişte, ca să nu deranjăm. Oamenii au şi ei rânduielile lor.

-….iar noi pe ale noastre. Nu-i aşa, Balonule Leon?

- Aşa e, Furnicuţă Ela.

Noapte bună, Marian!

Luminiţa Zaharia

Anii mei
sînt aceste culori disparate
pe care nici un pictor n-a-ndrãznit
să le compună într-o carte.

Anii mei
sînt o comoarã nepreţuită –
fotografii alb-negru
într-un album de doi bani

(şi dacă viaţa nu e decât
o invenţie idioată
de ce-ar fi anii mei
ultimii dintre ani?
De ce-ar fi dragostea deşartă,
un drum spinos şi fără sens
pe-o mică-nvolburată mare moartă,
un cui într-un călcâi de univers?).

O, cît aş vrea să mă vrei
la limita fragilă dintre viaţă şi artă
cu toate poeziile mele,
cu toţi anii mei,
cu fiinţa-ntreagă în oglinda spartă…

ŢI-AU CRESCUT RĂDĂCINI ÎN MINE

Mi-am abandonat sufletul în ghearele durerii,
trupul l-am îmbălsămat cu sângele dulce al nevoinţei,
şi-am învăţat dragostea, în penitenţă,
ucenic suferinţei,
toate,
să merit să-ţi respir la tâmple,

toate, ca să te port.

Cu prelungirile înnodate în juru-mi,
din braţe, tălpi, degete si genunchi,
îţi cresc firicele albe, pivotându-mi adânc
pieptul, spatele, coapsele şi obrajii,
apoi alte fire adventive,
împânzindu-mi carnea,
pământ necălcat,
inima ta se deschide, înmiresmând,
buze polenizez pâna la apus,
când începi tu să te hrăneşti.

Te-ai născut să te înrădăcinezi.

Înainte de-a lua totul de la capăt,
deschid o fereastră prin şuviţele tale
şi lumina în lumină spune tot.

Am dobândit privilegiul de-a te purta.

Camelia Ciobotaru

Ca o piatră de smarald,
Ce e drept… cam colţuroasă,
Stă broscuţa cea râioasă,
Cocoţată pe un gard.

A aflat, dintr-o revistă,
„Broscărimea”, mi se pare,
Că de stă mai mult la soare,
Se transformă-ntr-o… artistă!

Stă tăcută şi aşteaptă,
Să se-ntâmple… o minune!
Cine oare-i poate spune
Fapta că nu-i înţeleaptă?

Minunea?… nu s-a-ntâmplat!
Falsă-i ştirea, clar se vede!
Iar broscuţa noastră verde,
S-a ales… c-un cap umflat!

Acum plânge şi suspină,
Îndoind de zor revista
Şi, storcând încet batista,
Se întoarce… în mocirlă…

Geo Vasile

Grandi narratori del mondo come Raymond Carver, Michael Cunningham, Carlos Fuentes, Gabriel Garcia Marquez, Alvaro Mutis, Haruki Murakami, Paul Auster, Vargas Llosa, Amos Oz, Salman Rushdie, Amin Maalouf, Nadine Gordimer si danno appuntamento nel volume del critico, nooto per il suo metodo analitico in filigrana dei temi, dei personaggi e delle marche stilistiche della prosa universale contemporanea. EPICA ANALITICA (Editura Ideea Europeană, 222 p.) include anche dei romanzi recentissimi come quelli firmati da Lauren Weisberger, Laura Restrepo, Banana Yoshimoto ecc. Questo libri di saggi di Geo Vasile, forse il più documentato critico romeno sulla letteratura straniera d’oggi può essere sintetizzata tramite i quattro grandi suoi capitoli: “Il riciclaggio dei grandi miti narrativi”, “Addio al realismo magico”, “Il decollo nei mondi paralleli”, “Romanzieri a passaporto internazionale”

*–**–**–**–**–**–**–**–**–**–*

ROMANUL SAU VIAŢA. PROZATORI EUROPENI (360 p., 13 capitole, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucuresti, 2007, coperta de Tudor Jebeleanu) este prima focalizare a romanului european in capodopere, de la Dino Buzzati la Margaret Mazzantini, de la William Trevor la Nick Hornby, de la deţinătorii premiului Nobel, William Golding, José Saramago şi Imre Kertész, la Javier Marìas, Olga Tokarczuk, Gabriel Chifu sau Ludmila Uliţkaia .

Geo Vasile, autorul acestei performante sinteze comparatiste, pune în lumină temele majore recurente şi interferente în cele peste cincizeci de volume abordate: eposul baroc oniro-fantastic, antinomia gotică angelo-demonică, deliciile, ororile şi mesajele incluse ale ficţiunii extreme. Cunoscutul critic şi italienist nu a uitat să aducă implicit un elogiu traducătorilor cărţilor analizate (de la Gabriela Russo şi Marius Dobrescu, până la Mioara Caragea şi George Volceanov), majoritatea apărute in ultimii zece ani la editurile Polirom si Humanitas. Volumul poate fi consultat la chioşcul MLR.

IL ROMANZO O LA VITA. NARRATORI EUROPEI (360 pp., 13 sezioni, Editrice del Museo della Letteratura Romena, 2007) è una radiografia dei recenti capolavori narrativi, a partire da Dino Buzzati a Margaret Mazzantini, da William Trevor a Nick Hornby, dai premi Nobel William Golding, José Saramago e Imre Kertész a Javier Marias, Olga Tokarczuk, Ludmila Ulitkaia e perfino ai romeni D.Tepeneag, Gabriel Chifu, Doina Rusti ecc. Geo Vasile, l’autore di questa accattivante sintesi critica e comparatista mette in luce i temi ricorrenti ed interferenti nei circa 50 volumi presi in esame: l’epica oniro-fantastica, il gotico angelodemonico, le delizie, gli orrori e i messaggi compresi dell’invenzione estrema, senza dimenticare le varie performances stilistiche di ognuno dei narratori presenti sulla scena di questo sostanzioso saggio, accademico e al tempo stesso accessibile a tutti che vogliono tenersi aggiornati sulla prosa attuale europea.

Cosmin Tuduran

Toamnă din nou... Este momentul ideal pentru a începe un nou an școlar. E momentul în care elevii se aliniază ca la un imens maraton şi pornesc…spre marea linie de start….mereu acel 15 septembrie.

Pentru mulţi dintre noi, toamna înseamnă începerea școlii. Este ceva normal deoarece multe începuturi de toamnă le-am petrecut în asemenea mod. Mirosul de toamnă, căderea frunzelor, prima brumă, mereu le-am asociat cu începerea şcolii, cu acea perioadă în care vrem, nu vrem începeam să asimilăm cunoștințe pentru…să zicem “viaţă”.

Școlarul nostru…elevul fară nume, este pregătit pentru prima zi de școală. Părinții i-au luat de toate și toate noi , că așa se cere a veni în prima zi de școală. Cu câteva zile înainte emoțiile l-au năpădit, întâlnirea cu colegii, cu dascălii și nu în ultimul rând, cu scoala. Aflase că școala sa va fi una proaspăt cosmetizată și modernizată. Ideea asta îl făcea să fie din ce în ce mai curios. Evitase să treacă pe la școlă toată vara, tocmai pentru a mări suspansul…să fie ceva inedit pentru el.

Și iată că a sosit ziua cea mare. Din păcate dimineața aduce nori grei și o ploaie măruntă de toamnă începe să cadă. Neplacut sentiment! …dar totusi ideea că azi va începe un nou an școlar îl face pe elevul nostru….fără nume..să spere la ceva frumos.

Cu pași grăbiți se îndreapă spre școală; mama îl trage după ea grabită să nu își murdărească cumva copilul uniforma cea nouă. Apropiindu-se de școlă, simte inima bătându-i cu putere, simte un fior…Oare cum va fi? Cum va arăta noua sa școală ? Încearcă să pătrundă cu privirea coroanele unor copaci…dar ploaia nu îl lasă să vadă așa departe. Nu mai are are mult…după colț apare mândră, mare și impunătoare…..stupoare vechea școală!!! Școlarul fără nume se oprește un moment, crede că visează. Dezamăgire totală. Pașii repezi se încetinesc, parcă nu ar vrea să mai mearagă acolo..în acel loc vechi…pe care îl știa la fel de ani de zile. Totusi o idee îi vine în minte…Probabil e doar pe dinăuntru renovată! Pe dinafară o fac mai târziu! Astfel pașii săi o luară la goană…vrea să se convingă cât mai repede.

Ajuns la intrare, acel sentiment de dezamagire îl năpădește din nou. Totul este la fel! Tot acel miros de vechi, acele nuanţe de gri, acele ferestre vechi…..

Stia că unii elevi se vor bucura de săli noi, cu toate dotările, proaspăt zugrăvite, cu mobilier nou…pe când alții, așa ca și el, vor regăsi aceleași săli la fel de monotone, la fel de gri, începând școala nu cu acel sentiment de bucurie, ci cu acea idee că totuși la un viitor început de an vor simţi și ei…..noutatea.

Este regretabil că nu putem oferi copiilor și nouă de ce nu, acea bucurie de a începe ceva nou într-un loc nou. Este păcat că pe unii îi condamnăm să vadă ani la rând aceași sală de clasă, putin schimbată după posibilitatea dascălului de cele mai multe ori și nu de multe ori vedem niste locuri în care este imposibil de făcut educație, locuri care sunt uitate de timp și este mai dureros când vezi acele scoli atât de moderne la care nu îndrăznești să visezi. Iar atunci se ridică o întrebare : De ce?….o întrebare la care nu prea cred că vom găsi răspuns.

Ajuns în clasă se bucură de revederea cu colegii, își regăsește vechea bancă la fel de bătrână și ridată de pixurile colegilor. În colțul băncii zărește un teanc de manuale…inima îi tresare..Măcar astea or fi noi! Le ia repede, le răsfoiește…dar din păcate paginile scorojite …nu prea seamănă cu cele noi…le așează la loc…bucuros că sunt măcar așa…și că va avea din ce să învețe. Este păcat că încă nu putem să oferim totul copiilor să ne bucuram de acel zâmbet inocent întrezărit la răsfoirea unui manual nou; unii vor răsfoi tot acele manuale scorojite, dar se bucură enorm că le au.

Dascălul său își începe speech-ul de început de an…elevul fără nume privește stropii de ploaie care se revarsă peste fereastra veche…dar totuși curățată de praful verii. Și așa visează la școlile frumoase pe care le văzuse la știri, la acele clase se un alb imaculat, la acel mobilier nou în care se așezau copii de vârsta lui…și se întreabă dacă la un moment dat va ajunge și el să se bucure de acele frumuseți.

Nu ştie dacă va ajunge…și o lacrimă i se prelinge la coada ochiului…era lacrima speranței elevului …..fără nume.

Să găsim vinovatul pentru aceste ipostaze neplăcute? Ar cam trebui căutat, dar nu știi unde ! Să fie de vină sistemul care nu acceptă ideea că toți copiii au șanse egale și că toți merită ce e mai bun să le oferi, deoarece până la urmă…educația este primordială! Să fie de vină banii ca nu ajung pentru investiții, cu siguranță ar ajunge puţin pentru toți și multe s-ar putea schimba în bine.

Bănuiesc că vor mai trece ani buni până vom reuși să avem şcoli la un nivel european (cu toate că ele deja există în sistem). Până atunci ne rămâne acel strop de speranță care moare ultima că la un moment dat, într-o toamnă, când vom număra …școlarii, elevul fără nume va fi și el într-un loc civilizat și demn de educație.

 Tatiana Moise

Ţipătul copacilor goi, vor să mă aducă la realitate
Totuşi continui să mă mint şi să spun:
O toamnă a fost dar vor mai fi altele,
Mai vesele şi pline de farmecul şi căldura
Unor prieteni care îşi caută ecoul.
Zvârcolirea fluturilor ruginii
Îmi aduc aminte
De zilele pline de noroiul sorţii
În care refuzam să văd reala
Faţă a unei prietenii durabile
Cenuşa ei am aruncat-o la cele patru vânturi.
Iar acum o caut zi şi noapte
Mi s-a părut că am găsit-o
În hăul existenţei mele,
Dar am alunecat în prăpastia amintirilor.
Vrând să găsesc o ieşire
Prăpastia m-a închis ca într-o capcană
Şi am avut impresia că Trecutul
m-a făcut prizoniera sa.
Încet, încet flacăra prezentului se subţiază
Semn că visele nu sunt totul în viaţă,
Doar speranţa e cea care susţine prezentul.
Îmi ridic ochii spre înaltul cerului
Văd cum prăpastia dispare
În depărtare o lumină care creşte
Şi îmi dă sentimentul că nu sunt singură
Că mă pot întoarce la toamna mea
Plină  de lumină. 

Caliopi Dicu

Ultimul vers m-a părăsit
în deşert
risipit printre cactuşi.
Atâţia ani obosiţi parcă -
o întreagă adunare, o nuntă.
Toate iubirile au un miez
depărtat.
O sămânţă din coajă de perlă.
Se face noapte!
Sunt sora care nu vrea
să uite de rude,
care fuge după anotimpuri
cu plasa de fluturi,
care aşteaptă pe cineva
să deseneze în jur un cerc
din care să nu iasă până la Inviere.