Arhiva revistei

Mă ascund între mine şi mine

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

Livia Ciupav

mă izolez în somn, nu mai vorbesc,
îmi cos hainele de piele,
apoi lucrurile, camera-ntreagă,
tremur la gândul că m-ar putea
cineva ghici îndărătul lor.
Mă trezesc uneori şi mă privesc,
în timp ce dorm încovrigată,
îmi netezesc căptuşeala roasă a viselor
cu privirea sârmoasă
şi iar mă prăbuşesc lângă mine şi mine,
într-o multiplicată singurătate.

Pe un peron…

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (10 voturi, în medie: 2,20 din 5)
Loading...

Fanache Emil

Un cerşetor cu un acordeon
Vagonul lui, mulţimea-l înconjoară…
Un cerşetor desculţ, cu o vioară
Tăcut şi-aşteaptă trenul pe-un peron.

Tăcerea nu aşteaptă nici un „bis”
Mulţimea lui e-aici, dar ea n-o ştie
Îi va aduce milă drept simbrie ?
Îl va vedea un punct în alb închis ?

Răspunsuri tac, aşa cum tac mereu
O altă zi va trece nevăzută
În faţă ne va râde tot mai slută
Şi-n mintea noastră vom vedea doar „eu”.

Să cânte fals un alt acordeon…
În jur va fi mereu altă vioară
Deşi aceiaşi – pentru prima oară
Vom fi mulţimea lor pe un peron.

Mi-a ruginit pământul la picioare

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

Ovidiu Oana

 

mi-a ruginit pământul la picioare
de morţi de frunze ninse din înalt
un roşu ce-i desprins parcă din soare
se mută-n mirişti puse pe asfalt

 

trecute prin culori de curcubee
la vremea rânduită prin vecii
se scurg plutind spre locul din alee
în ritmuri de dansate simfonii

 

aici se înfrăţesc ca-ntr-o pocladă
schiţată de un pictor inocent
expusă doar ca lumea să o vadă
într-un sfârşit de toamnă decadent

 

cât timp mă străduiesc şi prin cuvânt
eu plâng această tristă adunare
apar în zbor rafalele de vânt
mişcându-le în marea de culoare

 

şi-mi lasă adiere în ureche
– nu plânge că se duce timpul cald!
căci frunze în culorile pereche
renaşte-vor în tonuri de smarald

Din volumul „Surori metrese timpului”, Editura ANAMAROL, 2006

 

01-surori_metrese_cop.jpg

Dimineaţa

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

Virgil Diaconu

 

În fiecare zi, o armată de vrăbii îmi deschide fereastra.
În fiecare zi, o gălăgie de vrăbii îmi aruncă în faţă dimineaţa.
Dimineaţa, prinţesa aceasta de cartier care îşi bagă nasul
peste tot, prinţesa aceasta cu capul plin de vrăbii,
care mă plesneşte peste ochi cu palmele ei luminoase
şi îmi umple urechea de cântec.
În fiecare zi, o armată de vrăbii îmi intră pe fereastră,
joacă şotronul pe masa mea, printre manuscrise.
Nici nu mă trezesc bine şi camera se umple de larma lor.
Toate au să-mi spună câte ceva,
de parcă ar fi nişte suflete plecate mai demult
şi întoarse la mine să mă certe…
Să mă certe pentru grădina mea de umbre,
pentru visele rupte, pentru trandafirii mei negri…
 

Ziua mea începe cu o zarvă de vrăbii…
În fiecare dimineaţă ele trag de pe mine leşul tristeţii
ce mă acoperă… În fiecare dimineaţă
femeile-vrăbii îmi ciugulesc din palmă toate victoriile,
surâsul meu secret, cu care sparg lacătele nopţii…


Eu voi pleca să cuceresc lumea cu o legiune de vrăbii –
îmi spun – cu larma acestui poem. Eu voi pleca
să cuceresc lumea cu tăcerea unui singur poem… Da,
cu un singur poem, cu o singură vrabie mă lepăd de întuneric
ca de o haină veche…

Premiile toamnei – Bocancul Literar

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 1,00 din 5)
Loading...

 

Sâmbătă, 25 noiembrie 2006, în cadrul Cenaclului de seară organizat de Bocancul Literar şi Asociaţia Culturală InDart, s-au decernat premiile la concursurile de poezie organizate de Bocancul Literar.

Dintre cei şase câştigători, patru sunt şi semnatarii unor texte publicate în Revista „Visul” şi cum ne place să ne lăudăm cu „visătorii” noştri, prezentăm mai jos textele premiate şi premiile obţinute de fiecare:

 

cen0.jpg

 

 

La Concursul de poezie de idei:

Locul I – Daniel Bratu – cu poezia:

A dor I, toamne

dori când pot să şi mor de am norii aproape
iar închişi ochi de corbi
să mă-ngroa…

pe la urmă-i nimic ori e toamnă de mine
un amurg pentru orbi
ţipăt ţi…

ne petrecem în vis cum sunt umbre în toate
iar nervurile-aşterni
jumăta…

te mai ştiu legănând printre crengi parcă ale
prea grăbitelor ierni
rotocoa…

le culegi ca pierdute din luna de casă
prăbuşită-n zăpezi
şi răma…

să mă taie de-un ochi şi de-o limbă cu ace
în priviri de mă vezi
poate-or ta…

ce rotund este-afară pământul în zori
cad mereu ca un sac
de nins…

ori când fugi te ajung în troiene aproape
de plecări mai sărac
mă îngroa…

pe la urmă-i nespus totul pare aiurea
toamne goale-au sub lac-
uri pădur…

ea

 


Locul II – Maria Tirenescu – cu poezia:

h@iku

Frunze peste tot –
în ploaia nemiloasă
cuibul părăsit.

Locul III – Mariana Tănase – cu poezia:

Doamna sezoanelor

 

 

flavor-fiesta3.jpg

 

În tonuri calde, simfoniacă,
Cu pete mari şi roşii de culoare
Inundă în preludiu de savoare
Simţurile toate le convoacă
Ca într-un carnaval la Rio, toamna.


Din tufele de dumitriţe
Mirosuri aspre, brume se ridică
Cu mâna stângă frâng o rămurică
Din florile cromat pestriţă.
 
E un semnal de-ntâmpinare.
Prune vineţii, pere-aurate
Apleacă crengile în pieptul meu
În fiecare fruct este un zeu
Frumos şi mândru desenate

Le-adun pe un paner la întâmplare.

Ciorchinii grei ai viei mă uimesc
Cu mustul lor dulceag care promite
Că îmi va da la iarnă noi ispite.
Să vii! Aştept să-mpărtăşesc


Din vinul iarăşi dăruit de Doamna.


Ca într-un carnaval la Rio, toamna
Cu un semnal de-ntâmpinare
Adun într-un pahar la întâmplare
Din vinul iarăşi dăruit de Doamna
Sezoanelor pictată ca într-un gobelin
Iar în văzduh pluteşte clar, Chopin!

La Concursul de poezie originală:
 

Locul I – Cristian Vasiliu – cu poezia:
Sonet 32

 

 

Se culcă-n streşini furia ursuză
A ploii după sindrofii zălude
Şi-n plopii jefuiţi de vânt se-aude
Ecoul tainic bâiguind o scuză.

Un ţipăt sec prin negurile crude
Şi pata de lumină ce acuză
Crepusculul din camera obtuză
Se năruie pe geamurile ude

Ca un talaz cu spumă pe faleză.
Pornesc melancolii la vânătoare
Prin colţurile vlăguite,-n care

Nu le ajunge flacara obeză,
Şi le primesc în rugă şi asceză,
Visând turbat la dragoste şi soare.


 
Locul II – Virgil Diaconu cu poezia: Scrisoare

Pentru că pereţii casei
au crăpat deja de atâta singurătate,
iar sufletul meu
nu mai are nici un loc unde să se aşeze,
pentru că am străbătut pădurea,
mulţimea şi călătoarea frunză căutându-te,
iară de tine n-am dat,
pentru că fratele pământ şi fratele cer
nu au avut ce să-mi spună,
iar sora mea – apa – nu ştie nimic despre tine,
tocmai de aceea bat cu pumnii
în scândura închisă a acestui copac:
să mi se deschidă, să mi se deschidă!
Tocmai de aceea te strig: ca să mă vezi.
O, tocmai de aceea îţi trimit această scrisoare:
ca să mă auzi!

 

Locul III – Ileana Lucia Floran cu poezia:

Rondel de toamnă

Am rupt un trandafir în cale
Şi roşiatica-i lumină m-a durut;
Cu-n dor ascuns, necunoscut,
I-am sărutat seninul din petale.

 

O lacrimă sub gene s-a zbătut:
Era-n străfundul lui atâta jale…
Am rupt un trandafir în cale
Şi roşiatica-i lumină m-a durut;

 

Erau în el lucirile astrale,
Evlavios, în mână l-am ţinut…
Şi am sperat pentr-un întreg minut
Că-mi va aduce linişti autumnale.

 

Am rupt un trandafir în cale…

 

Sperăm ca cei care şi-au adjudecat locurile I, Daniel Bratu la poezia de idei şi Cristian Vasiliu la poezia originală să devină şi dumnealor colaboratori ai „Visului”.Felicitări tuturor!

Revista „Visul” nr.2 (Noiembrie 2006)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

O zi de vacanţă

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

Violeta Câmpulungeanu

Cu nasul lipit de fereastră, Cătălina urmărea unduirile trenului, privindu-i la serpentine când coada, când capul de şarpe fosforescent.

Îi plăcea să călătorească. Să cunoască oameni şi locuri noi.

Cel mai mult o amuzau conversaţiile înfiripate în tren, când cuvintele trec de la unul la altul ca nişte mingi de ping-pong şi când orice început de frază generează un subiect nou. Oameni, care nu se cunosc şi poate că n-o să se mai vadă vreodată, vorbesc cu mare uşurinţă, aşteptând cu nerăbdare să le vină rândul.

Când intrase în compartiment, bărbatul de lângă uşă îi făcuse loc să treacă şi îşi continuase povestirea …
– La noi în sat …
– În care sat?
– Apoi, unde stă harta-n cui. Că io de-acolo îs. La noi în sat umblă ursu ca la el acasă. Mai în toamnă o intrat pe prispa unui gospodar ce-avea o ladă în care ţinea mâncarea la rece. Ursu o săltat capacu cu botu şi-o dat peste oala cu sarmale. Când băga botu-n ladă, capacu se ridica.După aia, când scotea botu să mestece, zdrang, merea capacu la loc. Auzind aşa o hărmălaie o ieşit nevasta omului că să vadă ce-i. Când o dat cu ochii de namilă s-o spăriat aşa de tare c-o rămas fără glas vro săptămână. Până să dea fuga bărbatul cu furca de la grajd, ursu o şi sărit gardu’ aşa uşor ca fătucele alea de la olimpiadă.
– Nu mai vorbiţi de urşi, că mi se sperie copilul, îi atrase atenţia o femeie în poala căreia se prefăcea că doarme un băieţel de vreo şapte-opt ani.
Bărbatul cel sfătos intră în vorbă cu copilul:
– Ia, spune tu, fecioraş, îţi place la şcoală?
– Îmi place, nene! răspunse băieţelul căscând şi scărpinându-se în creştet.
– Şi-apoi, ce-ai vrea să te faci când o să fii mare?
– Lăcătuş, nene.
– D’apoi, ştii tu spune ce face un lăcătuş?
– Cum să nu ştiu, nene? Face fotbal.
Femeia smuci copilul de mână.
– Numai prostii vorbeşti. Mai bine începi de te-mbracă, să fii gata, că mai avem pic şi coborâm. Şi când om ajunge acasă numai fotbal îţi dau. Că toată vara ai bătut mingea şi n-ai pus mâna pe nici o carte. Să vedem noi ce-o să răspunzi când te-o întreba doamna învăţătoare ce-ai făcut în vacanţă?
– Păi o să-i spun că am făcut oreion.
Tot compartimentul se zgudui de râs. Zâmbi şi mama copilului, ceva mai îmbunată.

La staţia următoare, bărbatul care vorbise şi femeia cu copilul coborâră. Conversaţia lâncezea. Oamenii, obosiţi, îşi căutau poziţii cât mai comode ca să doarmă. Cătălina îşi fixă privirea în cutele perdelei, încercând să numere de câte ori scrie pe ea CFR. De la perdea, ochii i se opriră asupra tânărului din faţa ei, care nu scosese nici o vorbă până atunci, ignorând, parcă, tot ce se întâmpla în jurul lui.
– Pot să sting lumina? întrebă cineva. Nimeni nu răspunse şi compartimentul se cufundă în întuneric. Cătălina ieşi pe coridorul pustiu, luminat slab de câteva becuri. Aprinse o ţigară urmărindu-şi imaginea în fereastră. La un moment dat , uşa de care stătea rezemată se deschise şi un bărbat cu faţa răvăşită de somnul pe apucate o dădu la o parte şi trase cu putere geamul, încercând să se orienteze.
– Cred că am trecut … mormăi înciudat şi intră în compartiment de unde reveni cu două valize burduşite, pe care le târî după el până la capătul coridorului.

Cătălina ar fi vrut să-i reproşeze că i-a agăţat ciorapul, dar se răzgândi, aruncă ţigara, închise fereastra şi se întoarse în compartiment. Se ghemui pe locul ei de la geam, întinzându-şi picioarele sub bancheta din faţă şi aţipi imediat. Se trezi când trenul tocmai trecea pe un pod.

Era dimineaţă. Simţi o mişcare pe bancheta din faţă şi întoarse capul. De sub o coamă deasă de păr creţ, negru, o cercetau doi ochi de culoarea prunei. Cătălina tresări. În compartiment rămăsese doar ea şi tânărul a cărui tăcere o stingherea vizibil. Simţi nevoia să spună ceva. Orice.
– Călătoriţi departe?
Tânărul încercă să articuleze ceva dar Cătălina nu înţelese nimic. O fi străin, gândi ea. Încercă apoi să-i vorbească în franceză, în engleză, dar sunetele guturale pe care le scoatea tânărul o năuciră de tot. Intre timp acesta se ridică în picioare şi începu să caute în sacoşa de voiaj. Găsi repede ceea ce căuta. Un carneţel şi un pix. Scrise grăbit ceva şi-i întinse Cătălinei carneţelul.
– Ştii româneşte? se bucură ea citind. Ce bine! Şi eu cobor în oraşul T. unde am de gând să rămân câteva ore, până la trenul cu care merg spre casă.
Băiatul luă din nou carnetul şi scrise că el locuieşte în oraşul T. şi că poate să-i fie ghid timp de o jumătate de zi. Simţind întrebarea care plutea pe buzele fetei, mai completă că a suferit o operaţie la laringe şi nu se ştie când şi dacă va mai putea vorbi , dar că aude bine şi înţelege tot. Cătălina ar fi vrut să-l întrebe o mulţime de lucruri dar se mulţumi să-i povestească pe unde a fost şi ce a mai văzut în vacanţă. El o asculta cu mare atenţie, primindu-i şuvoiul vorbelor ca pe o taină, numai de el înţeleasă.
Coborâră împreună în gara mare, cu ziduri cenuşii, afumate.
Şi băiatul îşi luă în serios rolul de ghid.
Colindară alături aproape jumătate din oraş, urcându-se şi coborând din tramvaie şi autobuze , hoinărind prin magazine, intrând la câte un film unde rămâneau un sfert de oră pentru ca apoi să intre în alt cinematograf.
Nu voiau să piardă nici o clipă din această unică zi. Şi-au cumpărat sandvişuri şi îngheţate, oprindu-se să mănânce pe câte o bancă din parcul cu trandafiri, intrigându-i pe trecători cu râsul lor fără griji.
La ora bunului rămas s-au trezit mână în mână.
– Scrie-mi adresa! îi strigase fata de la fereastra vagonului. Eu călătoresc mult şi promit că o să-ţi trimit ilustrate de peste tot.
Băiatul îi întinse un ghemotoc de hârtie, pe care-l ţinuse multă vreme în pumn, apoi îi făcu semn cu mâna ridicată şi se îndreptă grăbit spre ieşirea din gară. Cătălina privi lung în urma lui, aşa cum te uiţi când ştii că n-ai să mai vezi niciodată pe cineva drag. Se aşeză pe locul ei şi desfăcu biletul pe care, deasupra unei adrese , scria : ” Mi-ai oferit cea mai frumoasă zi de vacanţă. Îţi mulţumesc „.
Peste o vreme, trecând din nou prin oraşul acela, fata îşi aminti de el şi se interesă de adresă.
Sună la o poartă mare, de fier, pe care scria CÂINE RĂU. Îi deschide o femeie între două vârste, cu o privire blândă, care o invită înăuntru.
Când Cătălina îi explică pe cine căuta, femeia scoase dintr-un raft o cutie de bomboane în care erau toate vederile trimise de ea, spunându-i că destinatarul lor nu locuise niciodată acolo.

Fântâna vanităţilor

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (articolul nu a fost votat încă)
Loading...

Miriam Cihodariu

 

Monezi aruncate pe jos,
şi lacrimi de viciu în mâzgă,
plăceri mimate
şi zâmbete de plastic.
În fântâni ca asta se aruncă bani
şi se pun dorinţe trufaşe.
Un tic nervos : zâmbetul-grimasă
în scop minţit : apărare…
Ha! Îţi afunzi ghearele încovoiate
în noroi şi-l strângi în pumni –
– „adună-l pe tot” – îţi şopteşte umed în urechi
demonul oglindit
în fântâna nesecată de pustiu –
– „fiindcă ŢI-E FOAME!”.
Ai chipul crispat în rânjet
şi nu mai ţii minte
la ce te gândeşti.
Făra să ştii, o lacrimă de tribut
cade pe fund, sporind capcana de monede.
Se vroia a fi pură.
Ce dorinţă ţi-ai pus în noroi?

Mădălina Maroga – povestea unui vis

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, în medie: 1,00 din 5)
Loading...

Petre Flueraşu – Rubrica „Lecturi”

 

coperta_mada_small.jpg

Lumina roşie care inundă coperta volumului de debut al autoarei craiovene Mădălina Maroga ne invită la visare, la a transcende stările naturale. Căci visul este spontan, însă lucid. El nu exclude meditaţia asupra fiinţei şi asupra sensurilor ascunse ale existenţei. Visul ascunde un strop de raţiune, visul ascunde întotdeauna esenţe filosofice. Tocmai de aceea, această invitaţie la vis este o chemare a unei lumi noi…

Versificaţia albă, împletirea dintre versurile lungi şi cele scurte, subliniază ideile centrale ale fiecărui poem. Prin apăsarea pe anumite cuvinte, creatoarea scoate în evidenţă senzaţii, imagini, simboluri. Construcţia esenţială a visului se bazează pe simbolurile ascunse în fiecare arcuire a sa. Prin intermediul metaforelor meticulos realizate, Mădălina Maroga creează un decor feeric, specific visării…

Laitmotivul acestui volum de debut este noaptea, întunericul, cadrul idealizat al viselor. În fiecare noapte „Dumnezeu a înţeles, iar gândurile pot zbura libere, pot crea frumuseţi nebănuite. Sub lumina lunii, o lume întreagă se deschide în faţa creatorului de frumos, care, în mijlocul unei noi obsesii nocturne, visează.

Prezenţa eului liric se simte în fiecare poezie, în fiecare vers. Discursul este coerent, de la un capăt al altuia al volumui poeziile purtând mai departe ideea. Există o ciclicitate, o similitudine între primele şi ultimele cuvinte. Astfel, în prima poezie, chiar titlul ne spune că „Dumnezeu a înţeles„, în timp ce în final, „Dumnezeu cunoaşte oamenii… Ideea de supranatural ca axis mundi absolut necesar oamenilor este foarte bine conturată aici. Cartea este o invitaţie, o chemare, iar acel „vino” din ultimul poem poate într-un fel să rezume totul: vino, uită pentru o clipă de raţiune şi lasă-te purtat pe aripile visului, renunţă la tăcerea critică şi aruncă-te în vâltoarea emoţiilor…

Mădălina Maroga vorbeşte despre ea însăşi. Poeziile sunt calde, chiar dacă de multe ori ideile sunt pline de durere şi de regret. Cititorul simte cum poeta se deschide în faţa sa, cu sensibilitate, fără mândrie şi fără complexe. Este un jurnal al sufletului, o izbucnire a emoţiilor, imposibil de controlat. Un vis din care te trezeşti schimbat, transformat, fără să înţelegi exact ce anume s-a întâmplat…

Oamenilor le este în general frică de noapte, de întuneric, pe care îl văd ca un final, o alunecare către nefiinţă. Mădălina Maroga acceptă întunericul, îl luminează cu ajutorul versurilor sale. Ea ne demonstrează că putem fi lucizi chiar dacă trăim intens fiecare clipă, putem visa fiinţând.

O altă temă care apare în aproape toate poeziile este timpul. Într-un fel putem spune că timpul este o supratemă a volumului. Timpul, numărat în nopţi albe, în frânturi de moarte, înţeles prin jocul frunzelor în mijlocul anotimpurilor… Acest timp este martorul iubirii, martorul suferinţei, acest timp este singurul martor al nopţilor. Timpul, care uneori se mişcă prea repede, alteori încet ca un melc…

Mădălina Maroga este reală. Poezia pe care ea o scrie este o sensibilă descriere a realităţii… Suntem înconjuraţi de minuni şi tot ceea ce trebuie să facem este să încetinim pentru a le observa. Dragostea învinge până la urmă. Trebuie doar să păşim îndrăzneţi pe acest drum, trebuie să învăţăm să nu ne temem de întuneric. Visul va fi întotdeauna acolo, iar noi putem să ne găsim în el salvarea. Mai bine dormim, pentru că în misterul somnului ne vom simţi mai tineri, mai puternici… Mădălina Maroga ne invită să visăm… Eu îi urmez îndemnul şi o felicit pentru universul magic pe care l-a construit cu migală…

În seara asta

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, în medie: 1,67 din 5)
Loading...

Emil Fanache

   Îmi cânt tăcut o odă din vechime
   Şi de un timp nu ştiu s-o mai ascult
   În seara asta sunt pilot de rime
   Şi seara asta s-a-ncheiat de mult.

   Azi un poem s-a prăbuşit şi moare
   Cu-o rimă risipită în mirări
   Cu aripi de hârtie, nepăsare…
   E noapte…sunt poet de încercări.

   Resuscitând un vers, pierzând cadenţe
   O linie continuă în gând
   Visez un trist poem cerşind în zdrenţe
   Şi-o cupă de otravă palid bând.

   V-aş blestema adânc pentru vecie
   Când oi fi stins; sub al bărbiei galb
   De mi-aţi întinde-n cruntă infamie
   O filă cu însemne în vers alb.